LASZLO KUBALA, OMUL CARE A PUS PIATRA DE TEMELIE A CAMP NOU

15 minutes, 3 seconds
Dacă FC Barcelona are astăzi cel mai mare stadion din Europa și unul dintre cele mai mari din lume, acest lucru i se datorează în cea mai mare parte lui Ladislau Kubala, așa cum a intrat în legenda clubului catalan. Și asta pentru că vechea arenă a Barcei, Les Corts, s-a dovedit neîncăpătoare pentru toți cei ce doreau să îl admire pe magnificul fotbalist, care s-a autointitulat drept cosmopolit. Nici nu avea cum să fie altfel întrucât el provenea dintr-o mixtură de naționalități: tatăl său aparținea minorității slovace din Ungaria, în timp ce mama lui avea rădăcini poloneze, slovace și maghiare. „Când jucam în deplasare, toate stadioanele erau pline. Toată lumea dorea să ne vadă jucând. Iar acasă, erau și mai mulți oameni și toți voiau să îl vadă pe Kubala”, și-a reamintit Josep Seguer, unul dintre jucătorii Barcelonei din acele timpuri. Seguer a prins și vremurile noastre și l-a descris pe Laszlo drept „Messi al nostru”, caracterizându-l astfel: „Ducea echipa în spate și avea absolut totul: viteză, forță, tehnică, control și charismă.”
La inaugurarea noului stadion, Camp Nou, în 1957, au fost prezenți 93.053 de spectatori, toți electrizați de jocul băiatului blond cârlionțat venit de pe malurile Dunării pentru a seduce Spania. „Kubala a fost piatra de temelie pe care s-a construit susținerea fotbalului în Catalunya. Cu el și cu Alfredo Di Stefano, fotbalul a devenit operă”, a povestit Josep Samitier, un alt fost coleg de-al celui alintat „Kuksi”. Din punct de vedere tehnic, Kubala a revoluționat totul, inclusiv ideile de joc ale întregii Spanii, după cum a afirmat Gustavo Biosca, coechipier și el cu Laszlo. Iar ca un semn de reverență pentru tot ce a reprezentat în istoria și transformarea Barcelonei, catalanii i-au ridicat o statuie în cinstea sa în fața Camp Nou, casa pe care, practic, Kubala a clădit-o prin talentul său imens. Totodată, în 1999, cu ocazia centenarului clubului, el a fost votat cel mai mare fotbalist care a îmbrăcat vreodată tricoul blaugrana.
Născut pe 10 iunie 1927 la Budapesta, Laszlo Kubala Stecz, pe numele său complet, a început fotbalul la Ganz TE, o echipă de liga a treia ce aparținea de o uzină din capitala Ungariei. La 11 ani, și-a falsificat data nașterii pentru a putea juca împotriva unor adversari mai mari decât el cu cel puțin trei ani, iar la 18 ani, ajungea la unul dintre cele mai mari cluburi maghiare, Ferencvaros. În 1946, a plecat în Cehoslovacia, la Slovan Bratislava, pentru a evita încorporarea în armată. Acolo, o va cunoaște pe cea care îi va deveni soție, Anna Viola Daucik, chiar sora antrenorului de la Slovan, Ferdinand Daucik. În 1948, Kubala a revenit în Ungaria, la Vasas Budapesta, pentru a se sustrage din nou de la satisfacerea stagiului militar obligatoriu. Numai că viața de nomad a lui Laszlo era departe de a se fi încheiat întrucât în Ungaria s-a instaurat dictatura comunistă în 1948.
Astfel, în ianuarie 1949, Kubala și-a lăsat soția și copilul abia născut, Branko, pentru a trece în Austria într-un camion sovietic și cu acte false. Trecut de controlul de la frontieră după ce a pretins că este membru al armatei de ocupație, Laszlo a mai mers pe jos câțiva kilometri în frigul tăios al iernii din Alpi înainte de a se opri la Innsbruck, în zona controlată de armata americană. A fost reținut timp de trei zile până când unul paznicii l-au recunoscut și l-au ajutat să își procure documentele ce îi permiteau să meargă oriunde. A ales Italia, unde urma să își reîntregească familia întrucât soția sa a traversat Dunărea înotând cu băiețelul lor ascuns într-o anvelopă. În timp ce îi aștepta, Kubala a jucat în 16 meciuri pentru echipa Pro Patria, înscriind nouă goluri. Când a văzut că italienii încep fiecare antrenament cu exerciții de fitness, s-a prefăcut că nu este încă pregătit și a început să jongleze cu mingea pe picior.
A urmat un episod care a rămas în istorie. Președintele clubului l-a văzut și i-a spus că dacă va ține mingea pe picior de 400 de ori fără să atingă pământul îi va da ceasul lui drept premiu. „Credea că este imposibil, dar nici nu a fost nevoie să îmi mai zică și a doua oară. Dreptul, stângul, dreptul, stângul, coapsa, o sesiune cu capul, iar și iar … 398, 399, 400, nicio problemă. Și ca un bonus, am făcut o tură de teren ținând mingea pe picior. A fost uimit. La fel și eu, a fost un ceas chiar foarte frumos”, a spus Kubala după acel pariu.
Talentul său a atras atenția marii echipe a lui Torino, care l-a invitat să joace într-un amical cu Benfica la Lisabona. Kubala nu a urcat, însă, în avionul către Portugalia, deoarece a vrut să rămână lângă soție și fiul său, care tocmai se îmbolnăvise. A fost, de fapt, semnul unui miracol, pentru că la întoarcerea de la Lisabona, aeronava în care se aflau toți fotbaliștii de la Torino s-a prăbușit la Superga și, astfel, a pierit și Il Grande Toro.
Suspendat un an de FIFA și aproape lefter, după ce Pro Patria nu i-a mai oferit vreun contract, Kubala a fost unul dintre cei care au contribuit la înființarea echipei Hungaria, alături de alți refugiați maghiari, ruși, cehi și croați, și unde antrenor era chiar cumnatul său, Ferdinand Daucik. Iar în vara lui 1950, Hungaria a întreprins un turneu în Spania care avea să îi schimbe destinul lui Kuksi. Acolo, el s-a remarcat în meciurile jucate împotriva Madridului, a naționalei Spaniei, a lui Espanyol și a echipei lui Alfredo Di Stefano, Millonarios Bogota, iar preșdintele Realului, Santiago Bernabeu, a dorit să îl transfere. Numai că s-a lovit de două mari probleme: Kubala dorea să semneze doar dacă îi era oferit un contract de antrenor și cumnatului său, Ferdinand Daucik, și, în plus, și marea rivală, FC Barcelona, și-a arătat interesul pentru el. A urmat un adevărat război pentru obținerea semnăturii lui Laszlo, câștigat într-un final de catalani, care i-au acceptat pretențiile, angajându-l pe Daucik.
Astfel, pe 15 iunie 1950, era parafat cel mai mare contract din istoria fotbalului de până atunci: lui Kubala i s-a oferit un salariu lunar de 1200 de pesetas, la care se mai adăugau alte 3800 pentru cheltuieli curente. Există o legendă potrivit căreia Laszlo Kubala ar fi vrut să semneze cu Madridul, dar a fost îmbătat de reprezentanții Barcelonei astfel încât nu a mai știut exact ce contract a iscălit! Cert este, însă, că el a ajuns în Catalunya și totul a fost posibil datorită lui Josep Samitier, care l-a convins să semneze cu Barcelona, promițându-i că va rezolva și problema suspendării sale. Totodată, Samitier s-a folosit de relațiile sale cu Francisco Franco în privința transferului lui Kubala la gruparea catalană.
Un mare fan de-al lui Samitier din perioada în care acesta juca, Franco a profitat din plin de această oportunitate pentru validarea regimului său, ce oferă protecție și cetățenie spaniolă unui refugiat provenit dintr-o țară comunistă. Mai mult chiar, evadarea lui Kubala din spatele Cortinei de Fier în Vestul Europei a fost transpusă și într-un film de propagandă, intitulat „Stelele în căutarea păcii”, și în care Ladislau și-a interpretat propriul personaj. Apoi, însuși Franco a semnat decretul prin care Kubala putea juca pentru naționala Spaniei, pentru care a debutat în 1953. Kuksi a intrat, astfel, în istorie drept singurul fotbalist care a îmbrăcat tricoul a patru echipe naționale: al Cehoslovaciei, pentru care a marcat patru goluri în 6 selecții între 1946-1947, al Ungariei, pentru care a jucat de trei ori în 1948, al Spaniei, pe care a reprezentat-o în 19 rânduri, înscriind 11 goluri, între 1953 și 1961, și al Catalunyei, pentru care a marcat patru goluri în patru meciuri, între 1954 și 1963.
Cum încă era suspendat de FIFA, Kubala nu a putut disputa un meci oficial pentru Barcelona până în 1951, dar a jucat în numeroase partide amicale, deși nu avea dreptul. Samitier i-a dat chiar un nume fals, Olegario, și îi reamintea înaintea fiecărui joc că este mut! Kubala a debutat în tricoul Barcei într-un meci cu Osasuna în octombrie 1950, iar prima sa partidă oficială a avut loc pe 29 aprilie 1951 împotriva Sevillei. Impactul lui a fost imediat, purtându-i pe catalani spre câștigarea Cupei Spaniei, cunoscută în acea perioadă drept Copa del Generalisimo, după ce a înscris șase goluri în cele șapte meciuri disputate, dintre care șase au fost victorii și unul s-a încheiat la egalitate.
În primul său sezon din La Liga, a marcat 26 de goluri în 19 meciuri, dintre care șapte au fost înscrise doar în partida câștigată cu 9-0 în fața lui Sporting Gijon, performanță pe care nu a mai realizat-o niciun alt jucător în istoria campionatului Spaniei. Kubala a contribuit, astfel, din plin la cucerirea titlului și a Cupei în 1952, după ce a punctat și în finala cu Valencia, câștigată cu 4-2. Stagiunea 1951-1952 a fost cea mai bună din istoria Barcelonei, acea echipă fiind recunoscută și amintită și astăzi drept Cinc Copes, datorită celor cinci trofee pe care a pus mâna. Pe lângă eventul campionat-cupă, catalanii și-au trecut în vitrină și Cupa Latină, o precursoare a Cupei Campionilor Europeni, în care se înfruntau echipe din Franța, Spania, Italia și Portugalia, Copa Eva Duarte, străbunica actualei Supercupe a Spaniei, precum și Cupa Martini & Rossi, acordată de firma italiană de băuturi alcoolice în urma unor meciuri amicale ale Barcelonei.
Deși avea doar 1,76 metri, Ladislau Kubala a fost o adevărată forță a naturii, un pachet de mușchi pe care „nu îl puteai pune jos nici măcar cu o ghiulea”, după cum afirma Alfredo Di Stefano. Încă de la primele meciuri, el s-a distins prin faptul că făcea lucruri pe care nimeni nu le mai văzuse înainte: până și penalty-urile le executa diferit, ratând unul singur în întreaga carieră, iar când bătea loviturile libere, le tăia tuturor respirația prin felul în care trimitea mingea cu efect peste zid. „Nimeni nu mai văzuse înainte ca mingea să treacă peste zid. Kubala a făcut asta. A fost un fotbalist extraordinar care a adus în Spania o serie de inovații impresionante. El reunea puterea fizică cu tehnica excepțională. Dintre toți jucătorii pe care i-am văzut, și am văzut o grămadă, el este cel mai bun al tuturor timpurilor”, și l-a reamintit Luis Suarez pe fostul său coechipier de la Barca.
„Oamenii vorbesc despre Pele, Di Stefano sau Puskas și mai recent despre Cruyff, Maradona sau Schuster, dar pentru mine, Laszlo a fost cel mai mare. Când își sufleca mânecile, știam că este de neoprit”, a declarat un alt fost coleg de-al lui, Eduardo Manchon, în timp ce Josep Seguer l-a descris astfel în cartea Fear and Loathing in La Liga: „Era foarte înzestrat și un adevărat lider. Câștiga cel mai mult, avea presa de partea lui, dar merita din plin totul. Se credea mai bun decât noi. Și treaba este că el chiar era mai bun. Nu era egoist. Toți munceam pentru el, dar era un jucător de echipă și făceam asta pentru că era cel mai bun și a scris istoria pentru noi. Obișnuia să ne spună mereu: Noi nu jucăm, noi câștigăm!”
În aceeași linie s-a situat și cel mai bun prieten și coechipier, Gustavo Biosca: „Când se afla pe teren, aveam sentimentul că nu putem pierde. Domina jocul și mingea. A creat o atmosferă de optimism, o mentalitate de învingători pentru că știam că în orice moment poate ajunge în situație de unu la unu cu portarul advers și să înscrie. Era extrem de rapid, deși cântărea 78-80 de kilograme, nimeni din echipă nu era mai rapid decât el. A transformat fotbalul.”
Iar toate acestea au fost posibile în ciuda unei vieți extrasportive tumultuoase cu numeroase nopți albe. Dacă nopțile erau memorabile, la fel erau și diminețile de după, când tratamentul de revenire din starea de mahmureală era alcătuit dintr-un duș rece, un somn pe masa de masaj, o cafea cu aspirină sau chiar cu coniac „pentru a face motorul să toarcă” și apoi, gata de joc! Legendară a fost reacția lui Kubala în timpul unei deplasări în Las Palmas, în Insulele Canare, când antrenorul de atunci al Barcelonei a anunțat că, dacă prinde vreun jucător că pleacă din hotel, îl va amenda cu o mie de pesetas. Maghiarul a scos pe loc din buzunar banii și i-a înmânat, spunându-i: „Am rezolvat cu permisia!” La fel au stat lucrurile într-o altă deplasare, când a fost întrebat de un vameș dacă are bunuri de declarat, iar Laszlo i-a arătat stomacul, spunând: „Da, doi litri de whisky!”
În sezonul 1952-1953, Kubala s-a îmbolnăvit de tuberculoză și a lipsit 18 meciuri, timp în care Barcelona și-a diminuat considerabil șansele de a-și apăra titlul de campioană. Kuksi a slăbit șase kilograme, iar capacitatea plămânilor săi scăzuse de la șapte la cinci litri, astfel că raportul medicilor a fost unul răspicat: inapt pentru sport. S-a retras în munți pentru a se recupera, a pus opt kilograme în greutate și a revenit pe teren, după patru luni de pauză, la sfârșitul lui februarie 1953 într-un meci încheiat la egalitate cu Racing Santander. Au urmat opt succese consecutive, incluzând aici și cel în fața lui Real Madrid, și Barcelona a câștigat din nou titlul și Cupa Spaniei. Impactul lui a fost atât de mare încât un ziar spaniol a descris astfel situația: „Când medicii l-au diagnosticat cu tuberculoză, a fost o neliniște generală atât de mare de parcă ar fi crescut prețul pâinii. Când s-a vindecat, a fost ca și cum toți ar fi primit o mărire de salariu.”
Ladislau Kubala a marcat 131 de goluri, incluzând 14 hattrick-uri, în 186 de meciuri pentru Barcelona, alături de care a cucerit patru titluri, cinci Cupe ale Spaniei și două Cupe ale Orașelor Târguri, actuala Europa League, dar nu a putut câștiga și cel mai prețios trofeu continental. Și asta din cauza unei decizii a lui Helenio Herrera, antrenorul catalanilor din perioada 1958-1960.
Argentinianul era adeptul unei discipline de fier care nu rezona deloc cu stilul boem de viață al lui Kubala. Herrera nu accepta ca vreun jucător, oricât de important ar fi fost, să aibă mai multă putere în echipă decât el și a impus reguli stricte, interzicând fumatul și consumul băuturilor alcoolice. Ladislau a căzut în dizgrația antrenorului, care l-a scos din echipă pentru acte de indisciplină tocmai în dubla cu Real Madrid din semifinalele Cupei Campionilor Europeni din 1960. Avea să fie o mutare care se va dovedi fatală pentru Helenio Herrera: Barcelona a pierdut cu scorul general de 6-2 și, cu toate că oprise monopolul madrilenilor pe plan intern prin cucerirea Cupei Spaniei în 1959 și a două titluri consecutive, a fost demis la finalul acelei stagiuni. Conducătorii grupării blaugrana i-au dat credit lui Kubala, care nu încetase vreo clipă să își arate loialitatea față de club.
Cu el în prim-plan, Barcelona a devenit prima echipă care o îngenunchează pe Real Madrid în Europa în stagiunea următoare, 1960-1961, grație victoriei cu 4-3 la general din semifinale. În ultimul act, însă, catalanii au fost înfrânți de Benfica lui Eusebio cu scorul de 3-2. La finalul acelui sezon, Laszlo Kubala a decis să se retragă, la numai 34 de ani, fiind numit antrenorul echipei de tineret a Barcei. Un an mai târziu, a devenit principal la seniori, dar a fost demis de pe banca Barcelonei în urma unui eșec din Cupa Orașelor Târguri suferit în fața sârbilor de la Steaua Roșie Belgrad.
În vara lui 1963, a revenit pe teren la clubul canadian Toronto City, apoi s-a întors în Spania, unde a fost antrenor-jucător la Espanyol. Acolo, a jucat alături de bunul lui prieten, Alfredo Di Stefano, și i-a oferit șansa debutului fiului său, Branko. În 1966, a plecat la FC Zurich tot ca jucător-antrenor, iar după ultimul lui meci în Cupa Campionilor Europeni, disputat în 1967 în fața viitoarei câștigătoare a trofeului Celtic Glasgow, și-a agățat definitiv ghetele în cui la Toronto Falcons, unde se reunise cu cumnatul său, Ferdinand Daucik, și cu băiatul lui, Branko.
Singurul regret al lui Kubala a fost că nu a jucat la niciun turneu final de Campionat European sau Mondial, dar a rămas în memoria celor care l-au văzut jucând drept un uriaș al timpurilor sale, după cum a subliniat impecabil și fostul portar al Barcelonei, Antoni Ramallets: „Kubala a marcat o eră. A făcut arena Les Corts prea mică și a câștigat admirația tuturor. A revoluționat tehnica și tactica și acoperea întregul teren. Jucătorii din acea perioadă erau toți mari, dar Kubala a fost centrul atenției.”
Laszlo Kubala a încetat din viață pe 17 mai 2002, la Barcelona. Avea 74 de ani.
P.S. Povestea lui Laszlo Kubala poate fi citită în ediția a doua a cărții „100 de fotbaliști legendari”, care va apărea în acest an.
Facebook Comments

There are 0 comments .

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: