DON ALFREDO, UN VERITABIL DOMN AL FOTBALULUI

9 minutes, 14 seconds

Mâine, marele Alfredo Di Stefano ar fi împlinit 91 de ani. Cu această ocazie, vă propun să ne reamintim de unul dintre cei mai faimoşi jucători din istorie prin intermediul acestui capitol desprins din cartea „100 de fotbalisti legendari”, pe care o găsiţi în librării.

Alfredo Di Stefano Laulhe a fost cel mai mare jucător din istoria lui Real Madrid. O spune chiar site-ul oficial al grupării de pe Santiago Bernabeu, care continuă: „Putea să atace, să se apere și să joace oriunde. Era un lider atât pe teren cât și în afara acestuia și alături de el, los blancos au atins apogeul gloriei fotbalistice, irepetabila performanță de a cuceri de cinci ori consecutiv Cupa Campionilor Europeni.” Di Stefano a fost distins și cu Balonul de Aur, în 1957 și 1959, și este singurul fotbalist din lume care a primit și un Super Balon de Aur, în 1989. Supranumit „Saeta rubia” (Săgeata blondă), Alfredo Di Stefano este al cincilea cel mai bun marcator all-time din istoria campionatului Spaniei și al treilea din istoria Realului, cu 216 de goluri în 282 de meciuri, disputate între 1953 și 1964. Totodată, până în 2015, a fost cel mai prolific jucător din istoria El Clasico, derby-ul dintre Barcelona și Real Madrid, fiind depășit de Lionel Messi. Puternic, rapid, eficient, cu o condiție fizică ireproșabilă, creativitate, viziune și versatilitate tactică, Di Stefano putea juca pe apoape orice poziție pe teren. Miguel Munoz, fostul său coechipier, spunea: „Măreția lui Alfredo este că atunci când îl ai în echipă, ai doi jucători pe fiecare poziție!” Don Alfredo s-a distins și prin faptul că a jucat pentru trei echipe naționale, Argentina, Columbia și Spania, un lucru imposibil în zilele noastre.

Spaniolii consideră că fotbalul poate fi împărțit în două perioade: cea de dinainte de Alfredo Di Stefano și cea de după Di Stefano. Nenumărați jucători au produs momente de magie, au cucerit trofee fără număr sau și-au condus echipa spre victorie, dar sunt foarte puțini cei care pot pretinde că au schimbat cu adevărat istoria. „Nimic nu ar mai fi fost la fel fără el!”, o spune fostul său coechipier, Paco Gento. Identitatea Realului este legată enorm de mult de ceea ce a adus Di Stefano. Fără el, nu ar mai fi existat, poate, galacticii, grandoarea actuală și popularitatea uriașă a Madridului în Spania și în lume. Singurul cuvânt din vocabularul lui Di Stefano era victoria! Întreaga sa carieră la Real Madrid a fost plină de succese, câștigând 18 trofee în 11 sezoane, timp în care a înscris 308 goluri în toate competițiile, cu un accent deosebit pus pe cele cinci finale câștigate de Cupa Campionilor, în care a marcat de fiecare dată!


Alfredo di Stefano s-a născut pe 4 iulie 1926 la Barracas, o suburbie a capitalei Argentinei, Buenos Aires. Tatăl său era primul italo-argentinian, după ce bunicul lui Alfredo emigrase în secolul IX, iar mama sa, Eulalia Laulhe Gilmont, era o argentiniancă cu origini irlandeze și franceze. Alfredo a început fotbalul la River Plate în 1945, când avea 19 ani. După un singur meci disputat, a fost împrumutat un sezon la Huracan, după care a revenit la gruparea „milionarilor”, unde a câștigat titlul de campion și a fost golgeterul primei ligi, în 1947. În același an, Di Stefano a strălucit în naționala Argentinei la Copa America, unde a marcat șase goluri în șase partide și a cucerit trofeul. O grevă a jucătorilor profesioniști din Argentina în 1949 l-a făcut să plece în Columbia, la Millonarios Bogota. Fotbaliștii de top solicitau salarii mai mari, iar când cluburile au apelat la jucători de la tineret, starurile au făcut pasul spre Columbia, unde opera o ligă pirat, nerecunoscută de FIFA. În aceste condiții, Di Stefano a câștigat cu Millonarios de trei ori titlul de campion și o Cupă a Columbiei.
Un eveniment de cotitură în cariera lui Alfredo di Stefano a avut loc în anul 1952. Atunci, Millonarios a fost invitată în Spania la turneul dedicat celei de a 50-a aniversări a clubului Real Madrid. Câștigătoarea trofeului a fost chiar echipa columbiană, care a învins-o cu 4-2 pe Real, iar Di Stefano a înscris două goluri. După joc, preşedintele Realului, Santiago Bernabeu, a rostit istorica frază: ”Di Stefano trebuie luat cu orice preţ”.
În 1953, Alfredo di Stefano a venit împreună cu familia sa la Madrid. Dar cariera sa în Spania a început cu un incident juridic. În afară de Real, de fotbalistul argentinian era interesată şi FC Barcelona, care a şi transferat banii pentru el celor de la River Plate, clubul de care încă mai depindea formal Di Stefano. Doar că Realul a plătit pentru el clubului Millonarios. Drept consecinţă, FIFA i-a interzis să joace în Spania până ce Real şi Barcelona nu ajung la o înţelegere. În cele din urmă s-a găsit o soluţie: doi ani, Di Stefano trebuia să joace la Real, apoi doi ani la Barca.
În cele din urmă, catalanii au renunțat la Don Alfredo și ca urmare a unor presiuni asupra șefilor clubului cu doar câteva zile înaintea celebrului El Clasico, Real – Barca. Di Stefano a realizat un hattrick de senzație într-un meci câștigat clar de madrileni cu 5-0. Încă din primul sezon, Di Stefano a ieșit campion cu Realul, performanță repetată și anul următor. În 1956, Real Madrid a devenit prima câștigătoare a Cupei Campionilor Europeni, competiția inaugurată la inițiativa lui Gabriel Hanot, redactorul-șef al cotidianului francez L’Equipe. În ultimul act, disputat la Paris, los blancos au învins cu 4-3 pe Stade Reims, iar Di Stefano a marcat primul gol al madrilenilor. Tot în 1956, Alfredo Di Stefano a primit cetăţenia spaniolă. Aceasta însemna că de acum înainte putea juca în echipa Spaniei. Debutul în naţională a avut loc la 30 ianuarie 1957 într-un meci de binefacere cu naţionala Olandei, fondurile colectate fiind destinate victimelor evenimentelor din Ungaria din 1956. Spaniolii au învins cu 5-1 şi Di Stefano a înscris trei goluri. Deși a avut 23 de reușite în 31 de partide pentru naționala iberică, Don Alfredo a avut și un mare regret, că nu a putut participa la niciun turneu final, de Campionat Mondial sau European.

 

CITESTE SI | ZZ, OMUL CARE A FACUT IMPOSIBILUL POSIBIL

 

Anul 1957 a fost cel mai fructuos pentru Alfredo Di Stefano din punct de vedere al trofeelor cucerite: titlul de campion cu Real, golgeterul campionatului, cu 31 de reușite, o nouă Cupă a Campionilor, câștigată cu 2-0 în finala cu Fiorentina, în care a deschis scorul. Mai mult, Di Stefano a fost desemnat cel mai bun fotbalist al Europei, fiind premiat de revista France Football cu deja celebrul Ballon d’Or.
Pe măsură ce tot aduna succese pe bandă rulantă pe plan intern, dar și european, Real Madrid a început să recruteze cele mai strălucitoare staruri ale acelor vremuri, precum Raymond Kopa și Ferenc Puskas.  În 1958, povestea continuă: Real iese din nou campioană a Europei, după 3-2 în finală cu AC Milan și Alfredo Di Stefano marchează unul dintre goluri. La fel se întâmplă și în 1959, când madrilenii trec în ultimul act de Reims cu 2-0 și Di Stefano înscrie un gol. În 1960, Real Madrid și-a desăvârșit chinta royală în fotbalul continental, după una dintre cele mai spectaculoase finale din istoria Cupei Campionilor. La Glasgow, spaniolii au învins-o cu 7-3 pe Eintracht Frankfurt, cu un hattrick al lui Di Stefano și patru goluri semnate de Puskas. Totuși, orice imperiu are sfârșitul său și în 1961, Real Madrid a fost învinsă în optimile de finală de marea rivală, FC Barcelona, iar în anul următor, a pierdut finala în fața Benficăi, cu 3-5.

Fără îndoială că povestea lui Alfredo Di Stefano nu ar fi fost mai spumoasă, precum un scenariu de Oscar, dacă nu ar fi existat și episodul răpirii din Venezuela. În noaptea de 24 august 1963, Forțele Armate de Eliberare Națională l-au răpit de Di Stefano din hotelul Potomac din Caracas, unde Real Madrid realiza un turneu de pregătire din pre-sezon. Operațiunea a primit numele de cod „Julian Grimau” după comunistul spaniol Julian Grimau Garcia, executat în aprilie 1963 din ordinul lui Francisco Franco. Legat la ochi, Di Stefano a fost dus la o adresă necunoscută, unde a fost ținut trei zile înainte de a fi eliberat în apropierea Ambasadei Spaniei. După ce au câștigat o publicitate uriașă pentru cauza lor, revoluționarii au realizat că rănirea ostaticului lor faimos ar fi contraproductivă. O zi mai târziu, Di Stefano a jucat în meciul cu FC Sao Paolo, primind ovații la scenă deschisă. „Sunt doar un fotbalist, nu o icoană”, a spus Don Alfredo, care s-a reîntâlnit cu unul dintre răpitorii săi la 42 de ani distanță de la episodul din Caracas. La premiera filmului Real, La Pelicula din 2005, Di Stefano a fost pus de organizatori alături de Paul del Rio, devenit un artist faimos pentru sculpturile și picturile sale.

În 1964, Alfredo Di Stefano a plecat de la Real Madrid și a mai jucat doi ani la Espanyol Barcelona, înainte de a se retrage în 1966. El a continuat să strălucească și ca antrenor. A cucerit titlul de campion al Argentinei și Cupa Argentinei cu Boca Juniors, după care a revenit în Spania, unde a condus-o pe Valencia spre trofeu în Primera Division în 1971. Apoi, le-a pregătit pe Sporting Lisabona, Rayo Vallecano și Castellon, după care a revenit la Valencia pentru a câștiga Cupa Cupelor în 1980. S-a întors în Argentina pentru a lua titlul și cu River Plate, în 1981, apoi a ajuns din nou pe Santiago Bernabeu. Ca antrenor al Realului în primul mandat, a ajuns până în finala Cupei Cupelor, pierdută însă, în 1983 în fața lui Aberdeen, echipa lui Alex Ferguson. Di Stefano este considerat nașul celebrei Quinta del Buitre, cvintetul de legendă al madrilenilor din anii ’80, Butragueno, Sanchis, Pardeza, Martin Vazquez și Michel. La Real, a revenit și în 1990 pentru a cuceri Supercupa Spaniei într-o finală cu Barcelona, iar din 1991 nu a mai antrenat nicio echipă.

A fost numit ulterior președinte de onoare al clubului Real Madrid, funcție pe care și-a păstrat-o până când a murit pe 7 iulie 2014, la 88 de ani, în urma unui accident cardiac. Despre ceea ce a însemnat cu adevărat Alfredo Di Stefano pentru fotbal, cel mai bine au subliniat doi dintre cei mai mari antrenori ai tuturor timpurilor, Arrigo Sacchi și Helenio Herrera. Sacchi a spus: „Di Stefano a schimbat fotbalul într-un mod imposibil de descris în cuvinte. Este exact la fel ca și atunci când filmul mut a căpătat sunet”, iar Herrera a continuat: „Dacă Pele a fost vioara întâi, Di Stefano a fost întreaga orchestră!”

There are 3 comments .

  1. Pingback: SI PELE A AVUT UN IDOL: DIDI - Bogdan Socol

  2. Pingback: RAYMOND KOPA, NAPOLEONUL FOTBALULUI - Bogdan Socol

Lasă un răspuns