In urma cu aproape doi ani, scriam aici ca a muri inseamna putin. Si, intr-adevar, ceva din mine s-a rupt in momentul in care mi-am luat ramas bun de la telespectatorii Digi Sport la finalul meciului Verona – Lazio, dar, totodata, atunci a inceput sa mocneasca in interiorul meu si dorinta de a ma intoarce mai bun, mai inspirat, mai puternic si mai intelept decat pana atunci. A fost o perioada in care am constientizat, mai mult ca niciodata, ca aceasta este menirea mea, aceasta este vocatia mea si acesta trebuie sa fie drumul meu. Nimic nu ma poate face mai bucuros decat sa scriu si sa vorbesc despre sport, in general, si fotbal, in special. Asa ca, dupa doi ani sabatici, sunt pregatit sa deschid iarasi microfonul Digi Sport si sa transmit tuturor: „Spectacolul campionilor continua!”
In tot acest timp, am tot primit mesaje de incurajare din partea multor oameni, care ma rugau chiar sa revin cat mai repede „pe sticla”. Ei bine, asteptarea a luat sfarsit si vineri noaptea, la ora 1:30, ma voi face iarasi auzit pe Digi Sport 4 la doua meciuri de … tenis. Daca diversitatea este secretul unei vieti fericite, atunci nici ca se putea un moment mai bun de a debuta in calitate de comentator al sportului alb decat in primele ceasuri ale zilei in care voi implini 39 de ani. Dintre care 15 i-am petrecut la microfon, comentand in total 2210 meciuri de fotbal.
Poate ca o premonitie, acum un an, un fidel telespectator de-al meu, Mircea Chirita, mi-a scris: „Cred ca puteti capta atentia chiar daca veti comenta inclusiv sah. Locul dvs. este acolo, pe marile stadioane ale lumii, la masa presei, la postul de comentator, introducandu-ne, cum numai dvs stiti sa o faceti, in acea atmosfera unica, facandu-ne si pe noi, cei de acasa, sa simtim emotiile marilor meciuri!”
In toata aceasta pauza, am realizat cat de multi sunt cei carora le-a lipsit vocea mea si, poate, stilul meu apropiat de cel sud-american. Sunt mii de oameni care au asteptat acest moment si le multumesc tuturor celor care mi-au fost aproape cu gandurile si mesajele lor. Totodata, mi-am dat seama ca am nevoie de Digi Sport la fel de mult cum Digi Sport are nevoie de mine.
Nu stiu cum va fi la ultimele doua sferturi de finala ale turneului ATP de la Montreal, dar voi avea aceeasi pasiune pe care am aratat-o si in trecut in comentariile mele. pentru ca le sunt, cumva, dator sa arat ca merit afectiunea si increderea lor. Iar perioada de introspectie m-a ajutat sa realizez ca am o misiune cu adevarat speciala de a încerca mereu să-l fac pe omul din fața televizorului să trăiască aceleași senzații ca și când s-ar afla pe stadion, să îl țin în priză, să simtă că vorbesc pentru el.
Si asta indiferent de obstacolele intampinate pentru ca demnitatea, talentul și onoarea sunt lucruri pe care nu mi le poate lua nimeni. Si mai stiu ca revenirea mea va bucura si o comunitate speciala, care mi-a fost alaturi inca din momentul iesirii temporare din circuit printr-un articol cu totul deosebit.
Si pentru ca am ajuns si la acest capitol, voi incheia cu un fragment dintr-un text scris de bunul meu prieten, Florin Codreanu, imediat dupa castigarea primului trofeu pentru comentariu sportiv, in 2010, si care a devenit un mesaj motivational pentru mine in momentele mai dificile ale carierei:
„Intr-un fenomen pe care il urmarim cu totii cu sufletul la gura, ai reusit sa faci diferenta, iar acest aspect iti confera un anumit calibru, de care sunt convins ca esti mandru. Stiu ca au fost momente cand ai facut colectie de lucruri bune si ai primit in dar o antologie de lovituri si lasitati, dar ai adunat, rabdator, de obicei in nopti nedormite, stiinta de a face din comentariul sportiv un lucru exact, un adevar nescris, un fenomen traibil chiar si in societatea asta pe care niciunul din noi n-o recunoaste. Pentru ca marele premiu pe care l-ai castigat draga Bogdan e, de fapt, respectul celor ce te asculta mereu, iar asta face cat toate premiile la un loc. Nu da inapoi si nu te teme cand vei fi contestat.”
written by You may also want to read
