Dincolo de luxul resorturilor all-inclusive de la Punta Cana, de parfumul colonial încărcat de istorie al capitalei Santo Domingo sau de farmecul rezervațiilor naturale din insulele Catalina si Saona, Republica Dominicană se distinge prin faptul că este locul ales de balene pentru a se împerechea și pentru a-și naște puii. Timp de aproape trei luni, la începutul fiecărui an, uriașele cetacee străbat mii de kilometri pana în apele calde ale Peninsulei Samana din nordul Republicii Dominicane. De aceea, m-am bucurat nespus când am aflat ca voi prezenta, alaturi de Cosmin Cernat, primul sezon de la Exatlon în Las Terrenas, localitatea aflata la doar o jumătate de ora de mers cu mașina de golful care devine casa balenelor în perioada ianuarie-martie. Astfel, cu prima ocazie, într-o zi de pauza de la filmări, am plecat într-o excursie pentru a vedea cu ochii mei cele mai mari mamifere de pe Pământ. Nu aveam, însă, de unde sa știu ca cea mai puternica impresie cu care voi rămâne din acea zi și, totodată, din întreaga experienta Exatlon nu va fi legata de balene, ci de cea mai spectaculoasa plaja pe care am văzut-o vreodată.