Era vară. Era cald. Era noapte. Era una dintre acele nopţi albe şi fierbinţi care ne schimbaseră bioritmul graţie unor băieţi minunaţi îmbrăcaţi în tricolor, care ne-au făcut să încingem atâtea hore în toate Pieţele Universităţii din ţară după fiecare ispravă a lor de la Pasadena. Rose Bowl sau Castronul Trandafiriu, cum i-a spus Cristian Ţopescu, a fost stadionul care a generat cele mai frumoase, mai nebune şi mai sălbatice vise din istoria post-decembristă a României. Acolo, s-a desăvârşit Generaţia de Aur. Dincolo de Sevilla ’86, remiza cu Aaar-hen-tina marelui Diego de la Italia Novanta sau Cardiff ’93, meciul cu Argentina de la World Cup ’94 a fost momentul de apogeu al fotbalului românesc. Pentru că doar după acel succes epic, am îndrăznit să credem cu adevărat că am putea fi campioni mondiali. Read more
Astazi, Lionel Messi implineste 33 de ani. Cu acest prilej, va propun sa ne reamintim de realizarile de pana acum ale argentinianului prin intermediul acestui capitol din cartea „100 de fotbalisti legendari”. Read more
In urma cu un an, debuta in fotbalul profesionist. Doar cinci meciuri in tricoul Bocai Juniors i-au fost suficiente pentru a-i convinge pe cei de la Borussia Dortmund sa il transfere pentru 15 milioane de euro la inceputul lui 2019. Si, desi a aparut in doar sapte meciuri pentru echipa secunda a galben-negrilor, in liga a patra germana, fara a juca vreun minut in Bundesliga, a impresionat atat de mult incat in septembrie a debutat in nationala „pumelor” intr-un amical cu Mexicul.
O data la câteva ediții ale Cupei Mondiale, se produce un spectacol fabulos, care marchează generații de fani și care atrage, totodată, noi iubitori ai fotbalului, cuceriți de splendoarea din iarba. Sunt acele meciuri intrate definitiv în memoria și în sufletele noastre, pe care nu le mai poți uita vreodată și a căror legenda va capata și mai multa substanță pe măsura trecerii anilor. De regula, acestea au loc în optimile de finala sau în sferturi, pentru ca nebunia și frenezia ofensiva lasă, încet-încet, locul pragmatismului și prudentei atunci când începe sa se zareasca trofeul după care tânjește fiecare naționala. Cu siguranță, cei care abia acum descoperă gustul fotbalului vor avea drept reper pentru spectacolul Cupei Mondiale partida dintre Franța și Argentina încheiată cu scorul 4-3, dupa o desfășurare extraordinara.
În 2002, era finala așteptată de mulți la Cupa Mondiala, dar Franța și Argentina s-au întâlnit atunci doar pe aeroport, după ce au fost eliminate rușinos din faza grupelor. 16 ani mai târziu, „cocoșii galici” și „pumele” se vor ciocni la Kazan într-o bătălie în care miza este calificarea în sferturile Mondialului din Rusia. Franța si-a câștigat grupa, cu șapte puncte, dar a înscris doar trei goluri în primele trei meciuri, în timp ce Argentina a gafait pana în ultima clipa pentru a continua acest turneu final. Însă, de acum încolo, fiecare echipa se poate reseta și reinventa, lăsând în urma toate nereușitele din grupe.
Așadar, Argentina poate respira din nou aer proaspăt la Cupa Mondiala, iar lui Messi i-a mai revenit sângele în obraji după victoria cu 2-1 în fata Nigeriei, în care soarta calificării a alternat dintr-o tabăra în alta. Deși sud-americanii au sărbătorit accesul în optimi ca și cum ar fi ajuns în finala, jocul lor iarăși nu a convins, de mai multe ori glonțul eliminarii suierandu-le pe lângă ureche.
La un pas de o eliminare rusinoasa de la Cupa Mondiala, Argentina este inaintea unui joc crucial nu doar pentru destinul sau la turneul din Rusia, dar si pentru cariera internationala a capitanului sau, Lionel Messi. Istoria spune ca „pumele” nu pot iesi din „grupa mortii” de la Mondial atunci cand sunt puse in fata unui meci de totul sau nimic. La fel s-a intamplat si in 2002, cand sud-americanii au parasit competitia in faza grupelor, dupa ce au castigat cu Nigeria, au pierdut cu Anglia si au remizat cu Suedia. Insa, tocmai selectionerul de atunci al Argentinei, Marcelo Bielsa, s-a declarat convins ca echipa lui Jorge Sampaoli va reusi sa faca pasul decisiv spre optimi.
In cea mai lunga zi a anului, Argentina si-a imputinat drastic sansele de viata la Cupa Mondiala, dupa esecul amar suferit in fata Croatiei, 0-3. Degeaba sud-americanii au incercat sa arate ca nu sufera de „Messidependencia„, degeaba au vrut sa arate ca o echipa, realitatea crunta a meciului de la Nijni Novgorod a demonstrat ca daca Messi nu e, nimic nu e! Încă afectat de ratarea penalty-ului cu Islanda, starul Barcelonei a părut copleșit de presiunea imensa din jurul sau din momentul intonarii imnurilor, iar toată aceasta stare de nervozitate s-a transmis întregii echipe. Asta s-a văzut cel mai bine în minutul 53, cand lui Willy Caballero i-au tremurat picioarele, oferindu-i lui Ante Rebic șansa deschiderii scorului. Însă, dacă trebuie cautat un vinovat pentru cea mai dura înfrângere în faza grupelor unui Mondial din 1958, când pierdea cu 6-1 în fata Cehoslovaciei, nu catre Messi trebuie arătat cu degetul.
Poate castiga Messi Cupa Mondiala?! Este intrebarea retorica pe care am auzit-o de cele mai multe ori in ultimii zece ani, iar astazi, starul Argentinei este in fata unei adevarate pietre de hotar. Dupa remiza cu Islanda, in care a ratat un penalty, Messi este in fata unui meci crucial pentru calificarea in optimi in fata Croatiei. Adica echipa impotriva careia a marcat primul gol in tricoul „pumelor”, in martie 2006. Acum, mai mult ca niciodata, Messi pare sa lupte de unul singur pentru gloria Argentinei, desi colegii sai spun ca este momentul ca intreaga echipa trebuie sa-si asume responsabilitatea in timpul jocului.
După ce a văzut hattrick-ul lui Cristiano Ronaldo din Spania – Portugalia 3-3, cu o seara înainte, Lionel Messi a intrat, ieri, pe teren cu gândul ca va înscrie cel putin trei goluri împotriva Islandei. Cel puțin, asa s-a simțit in prima repriza a jocului de la Moscova, in care starul Barcelonei a cautat sa sparga cu orice pret defensiva ca un aisberg a nordicilor. Insa, fiecare nereusita a crescut capitalul de neincredere in propriile resurse, care s-a vazut cel mai bine in momentul executarii penalty-ului.