De aproape un sfert de secol nu mai știm ce înseamnă să trăim cu sufletul la gură un Campionat Mondial. Iar totul a pornit de la blestematul baraj cu Slovenia din urmă cu 21 de ani și 3 zile. În toamna lui 2001, nu ne gândeam că vor trece atâtea generații peste noi fără a mai vedea naționala României la un Mondial, iar astăzi ne reîntâlnim coșmarul care ne-a aruncat în bezna din care nu mai putem ieși.
Obișnuiam să scriu despre câștigătorul meritoriu al Balonului de Aur la scurt timp după decernarea trofeului de către revista France Football. Anul acesta, însă, am realizat că nimeni nu poate exprima mai bine ce înseamnă triumful lui Karim Benzema decât jurnalistul de la L’Equipe, Vincent Duluc. De aceea, am decis să redau aproape integral editorialul acestuia apărut sub titlul: „O apoteoză și o promisiune” în ediția de marți a cotidianului francez.
Fotbalul este, poate, sportul in care se aplica cel mai mult si mai bine principiul lui Machiavelli potrivit caruia scopul scuza mijloacele. Iar daca trebuie sa alegem un singur meci pentru a personifica acest principiu, primul gand imi zboara la confruntarea din 16 octombrie 2005 dintre Olympique Marseille si Paris Saint-Germain. Si asta pentru ca gazdele au facut tot posibilul pentru a opri o spirala negativa de noua derby-uri la rand fara victorie, in care au pierdut de opt ori, apeland la … amoniac si la o actrita porno.
Bucuria primului meu comentariu al unui meci pe stadion după o așteptare de mai bine de cinci ani, FC Voluntari – U Cluj 0-0, ar fi fost perfectă dacă nu aș fi avut parte mai târziu de un eveniment care mi-a lăsat un gust amar în gură. Cum în Ghencea se disputa derby-ul Steaua – Dinamo la rugby, am vrut să văd pe viu măcar câteva minute spre final. Dar entuziasmul meu s-a frânt brusc la intrarea în incinta stadionului, când am fost abordat inițial de un grup de vreo trei indivizi, care mi-au aruncat: „Domnul ziarist, ia zi, FCSB e Steaua?” Ca și cum asta ar fi o parolă de intrare în Ghencea. Un fel de „Sesam, deschide-te!”. Inițial, am crezut că o spun ușor în glumă, motiv pentru care doar am zâmbit. Însă cum umorul este apanajul oamenilor inteligenți, unul dintre acele personaje a insistat: „Ia zi, FCSB e Steaua? Ce scrii tu, de fapt?”
În urma uneia dintre ultimele postări pe pagina mea de Facebook, am avut o discuție civilizată și foarte constructivă cu unul dintre suporterii lui CSA Steaua. În timpul conversației ce a durat mai bine de o oră, el mi-a reproșat cumva că atac cam des în ultima vreme clubul pe care îl susține și că nu sunt imparțial, înțelegând aici că nu scriu adevărul și despre FCSB. Și aici, mi-a adus în atenție felul în care pe site-ul oficial al FCSB-ului, apare faptul că în 1961, clubul și-a schimbat denumirea din CCA direct în Steaua, deși până în 1998, a fost cunoscută drept CSA Steaua. Și așa este. Este o observație foarte bună și care cred că nu a fost doar o simplă omisiune din partea celor de la FCSB, ci totul are legătură cu lupta împotriva celor de la CSA pentru stabilirea originilor clubului.
Cei care nu cred în blesteme sau superstiții, ar trebui să știe, totuși, că, la fel ca și în viață, acestea există și în fotbal. Unul dintre ele o urmărește încă pe Benfica, blestemată în 1962 chiar de antrenorul său, Bela Guttmann, să nu mai cucerească niciun trofeu european în următorii 100 de ani. Maghiarul ceruse o mărire de salariu după ce câștigase a doua Cupă a Campionilor la rând, însă a fost refuzat și dat chiar afară de șefii clubului din Lisabona. Urmarea: Benfica a mai jucat cinci finale ale Cupei Campionilor Europeni, în 1963, 1965, 1968, 1988 și 1990, și două în Europa League, în 2013 și 2014, toate pierdute! În aceeași perioadă, în Argentina, fanii lui Independiente au pus la cale o blestemăție care o va arunca pe marea rivală, Racing Club, într-o beznă de peste trei decenii. Și asta, deși atunci, La Academia era cea mai bună echipă din lume!
Dintotdeauna m-au fascinat delfinii atât de mult încât în copilărie, încă dinainte de a-mi dori să fiu comentator sportiv, m-am gândit să devin biolog marin. Până la urmă, am urmat calea ce mi-a fost, poate, predestinată, dar am rămas legat sufletește de superbele mamifere marine. Așa că atunci când am avut posibilitatea, nu am ezitat nicio clipă și am decis să îl adopt, fie și de la mii de kilometri depărtare, pe Johnny, unul dintre cei trei delfini recuperați de Ric O’Barry, fondatorul Dolphin Project.
Asa cum anticipam inca dinaintea barajului cu U Cluj, Dinamo a cazut in B. Retrogradarea pe care nu o concepea nimeni, desi era anuntata de ceva vreme, a adus suferinta si frustrare in randul fanilor dinamovisti, dar și numeroase ironii din partea suporterilor rivali pe rețelele de socializare. Aici, vă prezint cele mai nostime mesaje și fotografii postate în social media după căderea în liga secundă.
Se intampla la sfarsitul anului 2000. Realul castigase in urma cu cateva luni, la Paris, cea de-a opta sa Cupa cu Urechi Mari, iar eu plecasem la Barcelona pentru a petrece Revelionul, dar cu misiunea clara de a ma intoarce, mort-copt, cu un tricou blanco de acolo. Cine spunea ca atunci cand iti doresti ceva cu adevarat, tot universul conspira la indeplinirea dorintelor tale avea mare dreptate. Asta pentru ca am fost cazat, alaturi de alti doi prieteni, la o familie de catalani, care tineau toti cu Realul! Mai bine de atat nici nu se putea!