Bogdan Socol

written by Bogdan Socol
aprilie 3, 2017 0

Paris Saint-Germain a transmis un mesaj răspicat după ce a spulberat-o pe AS Monaco, sâmbătă, în finala Cupei Ligii Franţei. Prin succesul cu 4-1 de pe Parc OL, trupa lui Unai Emery nu şi-a asigurat doar al patrulea trofeu consecutiv în această competiţie, dar şi-a avertizat rivala din Principat că rămâne, totuşi, forţa dominantă în fotbalul din Hexagon, chiar dacă acum nu se află în pole-position în lupta pentru titlu în Ligue 1. Read more

written by Bogdan Socol
aprilie 3, 2017 2

Fiecare deceniu în sport este marcat printr-o rivalitate uriaşă între doi campioni imenşi, care pune şi mai mult în valoare acea disciplină, dar şi umbreşte din meritele celorlalţi adversari. În anii ’70, boxul profesionist era zguduit la propriu şi la figurat de ciocnirea greilor Muhammad Ali şi George Foreman, în anii ’80, am avut parte de un duel fabulos în NBA între Michael Jordan şi Magic Johnson, anii ’90 au fost marcaţi de rivalitatea din Formula 1 dintre Ayrton Senna şi Alain Prost, primul deceniu al secolului actual a fost dominat de lupta la vârf din circuitul ATP dintre Roger Federer şi Rafael Nadal, iar acum fotbalul se rezumă la bătălia pentru supremaţie dintre Cristiano Ronaldo şi Lionel Messi.

Read more

written by Bogdan Socol
martie 31, 2017 0

Cu toate ca este lider in Ligue 1, cu opt etape inaintea finalului de sezon, ca are cel mai tare atac din Europa, cu 87 de goluri inscrise doar in campionat, si ca este neinvinsa in ultimele trei dueluri cu Paris Saint-Germain, AS Monaco este vazuta drept outsider in finala Cupei Ligii Frantei. Read more

%d blogeri au apreciat: