A fost singurul fotbalist care nu a putut fi încorsetat de nicio schemă tactică și de niciun antrenor. Și asta pentru că orice echipă în care a jucat era o prelungire a lui ca o anexa a unui geniu fabulos. Nu ceilalți îl ajutau să fie grandios, era nevoie de alți 10 oameni lângă el doar pentru a le oferi și lor din gloria sa.
A fost singurul jucător care a bătut de doua ori recordul in privința sumei de transfer și tot singurul care a realizat acest lucru venind de la un club din America de Sud în Europa. A înscris cel mai controversat gol din istorie, urmat la doar câteva minute de cel mai faimos, mai frumos și mai spectaculos gol care s-ar fi putut marca vreodată pe un teren de fotbal și care va dăinui de-a pururi. Acela a fost momentul ce l-a trimis direct în eternitate și l-a determinat pe celebrul comentator Victor Hugo Morales să îi deconspire originea, întrebându-se retoric: „De pe ce planetă vine?”
A sfidat toate regulile, s-a drogat, a tras cu arma în ziariști, nu a fost deloc un model precum cel creionat de societatea occidentală, a susținut lideri politici controversați precum Fidel Castro și Hugo Chavez, și cu toate astea, astăzi, o jumătate de planetă plânge după el. După El Dios. Mulți dintre acești oameni nici măcar nu l-au văzut vreodată mângâind mingea, dar Diego este atât de iubit tocmai pentru că a oferit o rază de speranță chiar și celor fără de speranță.
Provenit dintr-un „cartier privat, privat de apă, electricitate și telefon”, după cum el însuși a mărturisit, Diego și-a împlinit visul de la 12 ani de a juca la Cupa Mondială și de a o și câștiga. Deși a fost dependent de cocaină, el s-a făcut „vinovat” mai degrabă că ne-a transformat în niște dependenți iremediabili de cel mai puternic și mai răspândit drog al secolului XX, fotbalul. Pentru că cine iubește fotbalul nu are cum să nu îl iubească și pe Diego.
El nu s-ar fi inscris, cu siguranță, in termenii performantei din ziua de astăzi, nu alerga peste 10 kilometri pe meci, nu făcea faza defensiva, nu recupera baloane și nu avea disciplina de a juca pe un anume post. Dar el avea ceea ce niciun fotbalist din secolul XXI nu poseda: plăcerea pura de a delecta tribunele cu inocenta unui copil.
Argentina a fost în doliu atunci când tatăl său, Diego Senior, a încetat din viață în urmă cu câțiva ani, iar dispariția lui a fost însoțită de mulțumiri eterne pentru că l-a oferit țării pe fotbalistul Maradona. Acum, lacrimile a milioane și milioane de oameni șiroiesc la plecarea lui Diego spre planeta de unde a venit în urmă cu 60 de ani pentru a ne bucura ochii și sufletele.
Iubit și hulit deopotrivă, trecerea lui Diego prin această lume nu a lăsat pe nimeni indiferent, iar moartea lui a unit întreaga planetă fix în perioada în care toți îndeamnă la distanțare. Așa cum fotbalul său îi făcea pe toți să uite de problemele vieții de zi cu zi, la fel și moartea lui ne-a îndepărtat măcar pentru 24 de ore de la psihoza anului 2020.
You may also want to read