„A fost cel mai complet fotbalist împotriva căruia am jucat. A hipnotizat fotbalul, conducea jocul într-o manieră incredibilă și făcea întreaga echipă să rezoneze. L-aș plasa deasupra lui Pele, Maradona și Lionel Messi pentru că făcea lucruri pe care niciun alt jucător nu putea să le facă”, a spus fostul portar scoțian al lui Arsenal, Bob Wilson, despre Johan Cruyff. Și chiar dacă, poate, au existat jucători mai înzestrați, mai titrați sau mai buni decât el, nimeni nu a influențat jocul de fotbal mai mult decât a făcut-o Olandezul Zburător al Portocalei Mecanice. Atât ca jucător, cât și ca antrenor, iar moștenirea lăsată de Cruyff este incomensurabilă. Și asta pentru că ideile acestui genial gânditor al fotbalului s-au răspândit precum mesajul unui apostol în jocul unora dintre cele mai grațioase echipe care au încântat milioane și milioane de fani, ducând mai departe principiile Marelui Johan.
Considerat artizanul Totaalvoetbal, adică fotbalul-total, filosofia de joc ce a sedus mulțimile la începutul anilor ’70, care a fost transmisă mai departe din generație în generație și se regăsește și astăzi în stilul formațiilor pregătite de numeroși adepți ai săi, Cruyff a fost supranumit de autorul cărții „Brilliant Orange: The Neurotic Genius of Dutch Football”1, David Winner, astfel: „Pitagora în ghete de fotbal. Puțini au putut să exercite un asemenea control hipnotizant, atât mental cât și fizic, asupra unui meci dintr-un careu în altul așa cum a făcut el”.
Johan a privit mereu fotbalul drept o sursă de divertisment pentru public, la finalul unei săptămâni de muncă: „Este important să câștigi, dar cea mai mare recunoaștere este când ai propriul tău stil și oamenii te admiră și încearcă să te copieze”. Aceasta a fost una dintre ideile sale de bază, ce i-au fost precum un Crez în cariera lui Cruyff, care spunea adesea: „Calitatea fără rezultate nu are sens, dar rezultatele fără calitate sunt plictisitoare”.
Hendrik Johannes Cruijff s-a născut pe 27 aprilie 1947 la Amsterdam și a fost învățat să nu accepte orice, după cum el însuși a mărturisit spre finalul vieții. Micul Johan a crescut într-un cartier modest numit „satul de beton”, situat la doar cinci minute de vechiul stadion al Ajax-ului, De Meer, care va deveni ca o a doua casă pentru el. Fascinat de driblingurile idolului său, Faas Wilkes, fost internațional olandez, autor a 35 de goluri în 38 de meciuri în echipa națională, și fost jucător la Xerxes Rotterdam, Inter, Torino și Valencia, precum și de măiestria lui Alfredo Di Stefano, Cruyff a fost nedespărțit de mingea de fotbal încă din copilărie, de când se trezea până se culca. Atât de mult o iubea încât o lua cu el și la școală, unde și-o pasa de pe un picior pe altul în bancă în timpul orelor de curs. Așa că el a fost cunoscut imediat de toată lumea drept „băiatul cu mingea”.
La cinci ani, ajungea pentru prima oară la Ajax, după ce tatăl său l-a luat cu el pentru a duce niște fructe jucătorilor accidentați, iar curând Johan va deveni o prezență nelipsită pe arena clubului. Chiar în ziua când împlinea zece ani, el a fost acceptat la grupele de copii ale Ajax-ului fără a mai fi nevoit să dea o probă de joc întrucât talentul său a fost remarcat de unul dintre antrenorii clubului, Jany Van der Veen, atunci când Cruyff îmblânzea mingea pe străzile de beton ale cartierului său. Ulterior, Johan avea să declare că Van der Veen a fost cel mai important antrenor pe care l-a avut și care i-a influențat viziunea asupra fotbalului, alături de legendarul Rinus Michels.
La 12 ani, Johan Cruyff a primit o lovitură cumplită prin pierderea tatălui său, în urma unui atac de cord. Moartea părintelui, la doar 45 de ani, l-a urmărit permanent pe Johan, care a trăit mult timp cu teama că va avea și el aceeași soartă. Mai mult chiar, în 1991, când avea 44 de ani și era antrenorul Barcelonei, Cruyff a descoperit că avea probleme la inimă și a crezut că acela îi va fi sfârșitul. Dar evoluția medicinei l-a salvat și a putut să se mai bucure de viață încă un sfert de secol.
Îndrăgostit iremediabil de fotbal, Johan a ajuns să își petreacă aproape tot timpul pe stadionul lui Ajax, chiar și atunci când se încheia sezonul, în timpul verii, lăsând locul baseball-ului, sport la care a devenit, de asemenea, atât de bun încât a jucat în naționala Olandei până la vârsta de 15 ani pe postul de catcher2. Mai mult chiar, unele lucruri din baseball l-au ajutat mai târziu în fotbal, precum intuiția spațială, dezvoltarea capacității de a gândi mișcările cu un pas înainte sau viteza de start.
La 17 ani, Cruyff a debutat în prima echipă la Ajax, sub comanda englezului Vic Buckingham, un alt antrenor cu o importanță majoră în formarea lui ca jucător. S-a întâmplat pe 25 noiembrie 1964 într-un meci pierdut cu scorul de 1-3 în fața lui FC Groningen, în care a înscris unicul gol al „lăncierilor”. Câteva luni mai târziu, Ajax i-a oferit primul contract, el fiind doar al doilea jucător profesionist din istoria clubului, după Piet Kaizer. „Imediat după ce am ieșit din birou, i-am spus mamei că era ultima zi în care făcuse curat în vestiare. Nu voiam ca ea să muncească într-o încăpere în care eu tocmai o lăsasem în dezordine. O vreme încă mi-am spălat echipamentul acasă, fiindcă nu aveam bani pentru o mașină de spălat. Astfel de experiențe te formează în ceea ce privește grija față de felul în care te îmbraci, te face să-ți cureți singur ghetele și te modelează ca persoană. Mai târziu, ca antrenor, am încercat să transmit aceste idei jucătorilor tineri. Cu mesajul ascuns că, dacă îți cureți singur ghetele, știi ce fel de crampoane ai pe tălpi și îți vei cunoaște mai bine mediul”, și-a reamintit Johan despre începuturile sale ca profesionist în cartea autobiografică, „Driblingul meu”.
„Jucătorii din ziua de azi știu să tragă la poartă doar cu șiretul. Eu știam să trag și cu șiretul, și cu interiorul, dar și cu exteriorul. Cu ambele picioare. Cu alte cuvinte, sunt mai bun de șase ori decât jucătorii din ziua de azi”, spunea Johan Cruyff după retragere, fără falsă modestie. Şi a avut mare dreptate pentru că picioarele lui magice și talentul uriaș au adus Ajax-ului 8 titluri și 5 cupe ale Olandei, 3 Cupe ale Campionilor Europeni câștigate consecutiv, în 1971, 1972 și 1973, Supercupa Europei și Cupa Intercontinentală, în 1972. Cruyff a explodat, pur și simplu, în sezonul 1965-1966, când a devenit titular constant, iar cele 25 de goluri înscrise în doar 23 de meciuri au purtat-o pe Ajax spre cucerirea titlului în Eredivisie.
În stagiunea următoare, Johan a fost golgeterul campionatului, cu 33 de reușite, iar Ajax a realizat dubla prin câștigarea titlului și a Cupei Olandei, performanțe ce i-au adus și prima convocare în echipa națională pentru care a debutat cu gol pe 7 septembrie 1966, într-un meci cu Ungaria, încheiat la egalitate, 2-2, în preliminariile EURO ’68. În 1967, Cruyff devenea primul internațional olandez din istorie care este eliminat de pe teren, în partida cu Cehoslovacia, după ce a protestat la adresa arbitrului est-german Rudi Glockner după nenumăratele atacuri dure suferite din partea adversarilor.
Suspendat un an din echipa națională, Johan Cruyff a continuat să strălucească la o intensitate din ce în ce mai mare la Ajax, alături de care a cucerit al treilea titlu consecutiv în Eredivisie și a fost desemnat Fotbalistul Anului în Olanda.
În 1969, Ajax-ul lui Rinus Michels și Johan Cruyff a bătut pentru prima oară la porțile gloriei europene, dar timpul lor încă nu venise, astfel că „lăncierii” au pierdut cu 4-1 finala Cupei Campionilor, în fața lui AC Milan, disputată pe 28 mai, la Madrid. Planetele aveau să se alinieze, însă, în sezonul 1970-1971, în care s-a născut și legenda numărului 14 și când ce a început rău s-a terminat cum nu se putea mai bine. La startul stagiunii, Cruyff s-a accidentat și a revenit chiar înaintea unui duel important cu PSV Eindhoven, pe 30 octombrie 1970. În vestiar, cum Gerrie Muhren nu își mai găsea tricoul cu numărul 7, Cruyff i l-a oferit pe al său, cu numărul 9, pe care îl purta de fiecare dată, și a luat primul tricou ce i-a picat în mână. Era cel cu numărul 14, care va deveni unul iconic pentru Ajax și întreg fotbalul olandez, deși în acel moment, Cruyff habar nu avea acest lucru. Meciul s-a încheiat cu victoria „lăncierilor” cu 1-0 și cum Johan era superstițios din fire, nu a mai îmbrăcat vreodată un tricou cu alt număr decât atunci când a fost nevoit să o facă. Astfel, doar în campionatul Spaniei, când a jucat la FC Barcelona, el a mai evoluat cu numărul 9 pe spate întrucât regulile permiteau doar folosirea tricourilor cu numere de la 1 la 11. Astfel, Cruyff a lansat această modă în fotbal într-o perioadă în care era complet neobișnuit ca un jucător să aibă un număr mai mare de 11, cu excepția turneelor finale.
Pe 2 iunie 1971, Ajax a cucerit prima sa Cupă a Campionilor în urma unei victorii cu 2-0 în finala cu Panathinaikos, sub conducerea lui Rinus Michels, arhitectul conceptului de fotbal-total, ce presupunea transformarea unui mijlocaș sau a unui atacant în fundaș sau viceversa, și transmis minunat în teren de Johan. Mai târziu, când Cruyff a devenit antrenor, obișnuia să spună adesea că „în echipele lui, portarul este primul atacant, iar vârful, primul apărător”. După primul triumf european, Cruyff a semnat un nou contract cu Ajax, pe șapte sezoane, și a fost desemnat Fotbalistul Anului în Olanda și a câștigat pentru prima oară Balonul de Aur. Ulterior, el avea să mai obțină trofeul acordat celui mai valoros fotbalist european al anului de către revista France Football de încă două ori, în 1973 și 1974. Astfel, Cruyff a fost primul jucător din istorie care cucerește Balonul de Aur în trei rânduri, performanță pe care au mai egalat-o sau depășit-o doar alți patru oameni: Michel Platini, Marco Van Basten, Cristiano Ronaldo și Lionel Messi.
„Miracolele lui Johan Cruyff în Amsterdam au fost nenumărate. El și antrenorul său, Rinus Michels, au ridicat-o pe Ajax din obscuritate. Mai important chiar, au inventat un nou mod de a juca. Cruyff a devenit cel mai mare exponent și profesor al Totaalvoetbal”, a scris David Winner despre impactul cuplului Cruyff-Michels la Ajax și care se va vedea mai târziu și la naționala Olandei și la FC Barcelona.
Totuși, cea mai reușită finală de Cupa Campionilor a „lăncierilor” a fost cea din 1972 împotriva marelui Inter al lui Helenio Herrera, după cum însuși Johan a recunoscut, dar cu un alt antrenor pe bancă, românul Ștefan Covaci. Cruyff a marcat ambele goluri ale meciului câștigat de Ajax cu 2-0, după un „fotbal de cel mai înalt nivel”, apoi și-a purtat echipa și spre câștigarea Cupei Intercontinentale, după 4-1 la general în fața lui Independiente, și a Supercupei Europei, după un dublu succes, 3-1 și 3-2, cu Glasgow Rangers, în care a înscris câte un gol în ambele manșe. „Am iubit fotbalul olandez al anilor ’70, iar Cruyff era cel mai bun. A fost idolul copilăriei mele, aveam un poster cu el în dormitorul meu. A fost un creator. El a fost sufletul revoluției cu fotbalul său. Ajax a schimbat fotbalul, iar era liderul revoluției. Dacă voia, putea fi cel mai bun jucător în orice poziție de pe teren”, a mărturisit francezul Eric Cantona ce a însemnat cu adevărat pentru el Johan Cruyff.
Legenda spune că Johan avea și un mod special de a rezolva problemele. Așa s-a întâmplat când s-a simțit oarecum deranjat de atitudinea mai tânărului Johnny Rep, care începuse să se laude tuturor că el a devenit principalul star al echipei datorită numeroaselor goluri înscrise. Cum acele reușite veneau tot datorită lui Cruyff, acesta a început să îi paseze mai tare sau cu mai mult efect și alte mici trucuri de acest gen doar ca Rep să nu mai poată marca și, totuși, să pară că ar fi vina lui! Cum Ajax câștiga detașat majoritatea meciurilor, Johan își permitea și asemenea lucruri întrucât era capabil să facă orice cu mingea. În schimb, lui Cruyff nu îi plăcea deloc pregătirea fizică, de nenumărate ori păcălindu-și antrenorii la alergările prin păduri, unde inițial lua avans față de restul grupului, apoi se ascundea și se alătura ulterior coechipierilor spre final. A existat și un episod amuzant cu el și Ștefan Covaci protagoniști. Johan se plângea că este accidentat la genunchi înaintea unui antrenament, doar pentru că nu avea chef să iasă pe teren, moment în care antrenorul român a scos o bancnotă de o mie de guldeni și l-a mângâiat cu ea pe genunchi, spunându-i pe un ton șugubăț: „Nu-i așa că nu te mai doare?” Cruyff a zâmbit, a luat banii și a ieșit la antrenament.
Povestea de dragoste dintre Johan Cruyff și Ajax a luat sfârșit brusc în 1973, la puțin timp după câștigarea unui nou titlu și a celei de-a treia Cupe a Campionilor. Covaci plecase la finalul sezonului, iar Cruyff era tot mai nemulțumit că era obligat să plătească statului un impozit de peste 70 la sută pentru câștigurile sale. Dar totul a culminat în pregătirile pentru stagiunea următoare, când jucătorii din lot l-au votat pe Piet Kaizer drept noul căpitan al echipei în defavoarea lui Johan, pentru că acesta voia prea multă importanță. „A fost un șoc teribil. Suferisem un tip de rană care nu se vede cu ochiul liber. Lovitura fusese deosebit de severă pentru că nu eram doar coechipieri, ci și prieteni apropiați”, a rememorat acele momente Cruyff, care imediat și-a sunat impresarul, nimeni altul decât socrul său, Cor Coster, spunându-i că trebuie să îi găsească un alt club. Ajax a vrut să îl vândă celor de la Real Madrid, dar Johan a vrut să își aleagă singur propriul drum, așa că a mers tocmai la marea rivală a „albilor”, FC Barcelona. Suma de transfer a fost una record în acea perioadă: două milioane de dolari, dar Cruyff a făcut să merite fiecare bănuț cheltuit de catalani.
Înainte de a pleca de la Amsterdam, Johan a avut parte de o altă mare dezamăgire din partea Ajax-ului, care l-a mâhnit teribil: „Cel mai rău lucru pentru mine a fost faptul că Ajax i-a oferit mamei, care făcuse pentru club tot ce i-a stat în puteri, un loc mai prost pe stadion. În spatele unui stâlp. Asta m-a zdrobit cu totul.”
Ajuns la Barcelona fără vreun regret, Cruyff a devenit un simbol al luptei pentru independența Catalunyei sub conducerea opresivului regim al Generalului Franco și a readus gruparea blaugrana în zodia succesului, purtând-o triumfal spre primul său titlu după 14 ani de așteptare. Și totul a fost posibil după o victorie răsunătoare cu 5-0 tocmai în fieful lui Real Madrid, care a declanșat o euforie imensă în întreaga Barcelonă. La câteva zile după acel succes, Cruyff a fost protagonistul unui alt moment care a zgândărit mândria catalanilor, când a insistat în fața ofițerului stării civile să îl înscrie în acte drept Jordi pe fiul său recent născut. Și asta în condițiile în care în acea perioadă era interzisă folosirea numelor catalane, iar Cruyff a ales să își boteze al treilea copil tocmai după Sant Jordi, protectorul Barcelonei. Și deși până în 1978, când a părăsit gruparea de pe Camp Nou, Johan a mai cucerit doar o Cupă a Spaniei, în chiar ultimul său sezon, numele său a intrat pentru totdeauna în inimile fanilor blaugrana, fiind cunoscut drept „omul care a construit catedrala”, după cum a afirmat unul dintre cei mai credincioși discipoli ai săi, Pep Guardiola.
Momentul de apogeu al lui Johan Cruyff și al fotbalului-total a fost la Cupa Mondială din Germania de Vest din 1974, chiar dacă turneul final nu s-a încheiat în triumf pentru Portocala Mecanică, învinsă în ultimul act chiar de țara gazdă cu 2-1. Publicul din întreaga lume a fost cucerit de stilul cu totul nemaivăzut până atunci al olandezilor, în care fundașii erau capabili să atace, iar atacanții făceau și faza de apărare. Johan a ieșit la rampă încă din faza grupelor, când a inventat o fentă cu totul nouă în meciul cu Suedia, care îi poartă numele.
„În momentul în care Cruyff m-a driblat am simțit cea mai mare mândrie a carierei. Am fost convins că voi câștiga acea minge, dar m-a păcălit. Nu a fost o umilință. Nu am avut nicio șansă. Johan a fost genial”, a spus fundașul suedez Jan Olsson, prima victimă a „driblingului lui Cruyff”.
Johan și-ar fi putut lua revanșa la Cupa Mondială din Argentina din 1978, dar un eveniment ce putea avea urmări tragice, petrecut cu un an înainte, l-a făcut să se retragă din națională la numai 30 de ani. În septembrie 1977, Cruyff a fost amenințat cu arma la cap în propria casă din Barcelona de un individ care plănuia să îl răpească, dar reacția soției sale, care a scăpat și a dat alarma, a dejucat intențiile atacatorului. Totuși, după acest incident, Cruyff a fost păzit non-stop de polițiști, care stăteau la el acasă, iar cu o asemenea presiune asupra sa, el a hotărât că nu se poate concentra la maximum asupra Mundialului din Argentina.
Mai mult chiar, Johan a renunțat la cariera de fotbalist, dar numai pentru scurt timp, după ce a pierdut o bună parte a averii sale în urma unei investiții foarte proaste într-o fermă de porci! Așa că a luat drumul Americii, unde a jucat între 1978 și 1981 la Los Angeles Aztecs și Washington Diplomats înainte de a reveni în Spania, la Levante, pentru care a înscris două goluri în 10 meciuri.
Dar Cruyff încă mai avea de oferit lucruri deosebite fotbalului la cel mai înalt nivel, iar Ajax a vrut să profite de geniul său. Astfel, în 1981, Johan s-a întors la Amsterdam, conducându-i pe „lăncieri” spre alte două titluri și o Cupă a Olandei. Apoi, Ajax i-a întors brusc spatele în 1983, când a refuzat să îi ofere un nou contract, așa că Johan Cruyff a considerat să își verse furia semnând cu nimeni alții decât marii rivali de la Feyenoord! Deși începutul a fost cum nu se putea mai rău, un eșec cu 2-8 în De Klassieker la Amsterdam, Cruyff a galvanizat echipa în jurul său și a condus-o spre eventul campionat-cupă. Mai mult chiar, Johan a fost desemnat și Fotbalistul Anului de jurnaliștii olandezi, iar la finalul sezonului 1983-1984, a pus punct carierei de jucător, la 37 de ani.
După un an de pauză, Cruyff și-a desăvârșit opera ca antrenor: trei ani la Ajax, în care a cucerit două Cupe ale Olandei și o Cupă a Cupelor, în plină dominație a lui PSV Eindhoven, apoi opt sezoane la FC Barcelona, unde a câștigat patru titluri consecutive în La Liga, o Cupă a Cupelor și prima Cupă a Campionilor din istoria clubului.
„Dacă te uiți la cei mai mari fotbaliști din istorie, majoritatea nu au putut antrena. Dacă te uiți la cei mai mari antrenori din istorie, majoritatea nu au fost mari jucători. Johan Cruyff le-a făcut pe ambele și într-un mod atât de încântător”, a explicat fostul lui coleg de la Ajax, Barcelona și din naționala Olandei, Johan Neeskens, despre calitatea aparte a lui Cruyff, atât pe teren, cât și pe banca tehnică.
Una dintre cele mai strălucitoare minți din istorie, Johan Cruyff obișnuia să spună: „Fotbalul simplu este cel mai frumos. Dar să joci fotbalul simplu este cel mai greu lucru”.
Marele Johan s-a stins din viață pe 24 martie 2016, la vârsta de 68 de ani, la Barcelona.
P.S. Povestea lui Johan Cruyff este desprinsa din editia a doua a cărții „100 de fotbaliști legendari”, care va apărea în acest an.
written by You may also want to read
