HURACAN – SAN LORENZO, CEL MAI FIERBINTE CLASIC DE CARTIER DIN LUME

5 minutes, 18 seconds

Cunoscut si drept „Boedo Clasico”, derby-ul dintre Huracan si San Lorenzo este considerat al treilea cel mai important derby din Buenos Aires, dupa Boca – River si Independiente – Racing, dar in ultima perioada a fost considerat chiar cel mai periculos. Asta pentru ca atunci cand vine vorba de pasiune, spectacol, tensiuni si rivalitatea fanilor, este foarte greu ca infruntarea dintre Huracan si San Lorenzo sa aiba egal in Argentina. Nu intamplator, acesta este considerat drept „cel mai mare clasic de cartier din lume”.

Ambele cluburi au luat ființă în același an, 1908, la o distanta de numai șapte luni. San Lorenzo a fost fondat pe 1 aprilie la inițiativa unui preot catolic, Lorenzo Massa, care i-a invitat pe băieții din cartier sa joace fotbal în curtea bisericii sale cu condiția de a participa la slujba de duminică. Această idee a apărut din dorința clericului de a-i feri pe copii de accidente. Cum băieții băteau mingea cât era ziua de lungă pe străzile orașului, cu un trafic în continuă creștere, această activitate devenise, la un moment dat, extrem de periculoasă, mai ales că unul dintre ei a fost la un pas sa fie lovit fatal de un tramvai.

Așa că, pe 1 aprilie 1908, a avut loc o adunare în districtul Almagro, din Buenos Aires, cu scopul înființării unui club de fotbal, care a fost botezat San Lorenzo. Părintele Lorenzo nu a dorit ca numele noii echipe să reprezinte un omagiu adus lui și a refuzat inițial propunerea, dar a acceptat ulterior, explicând că titulatura clubului onorează, de fapt, Bătălia de la San Lorenzo, una dintre cele mai importante lupte pentru independența Argentinei.

Pe 1 noiembrie 1908, a apărut și Club Atletico Huracan, care și-a ales drept simbol un balon pentru a-l omagia pe pionierul aviației argentiniene, Jorge Newberry, care adusese un asemenea aparat de zbor din Franța. El și-a dat acordul ca balonul lui să reprezinte emblema lui Huracan, declarând: „Am aprobat imediat solicitarea sperând că echipa va onora balonul care a traversat trei țări, Argentina, Uruguay și Brazilia într-o călătorie unică.” Atunci când Huracan a promovat în prima ligă, conducătorii clubului i-au trimis o scrisoare lui Newberry, devenit „protector al clubului” în 1910, transmițându-i: „Huracan și-a ținut promisiunea, promovând trei divizii, așa cum balonul dumneavoastră a traversat trei republici, astfel că dorința v-a fost împlinită.”

Fotografii realizate cu ajutorul unui telefon Samsung Galaxy S10

Primul derby Huracan – San Lorenzo s-a disputat pe 1 aprilie 1915, chiar de ziua lui San Lorenzo, și a fost câștigat cu 3-1 de los Quemeros (incendiatorii), cum mai sunt porecliti alb-rosiii, intrucat stadionul lor, Tomas Adolfo Duco, este situat intr-o zona unde erau arse gunoaiele. De partea cealaltă, cei de la San Lorenzo își mai spun El Ciclon pentru că cicloanele sunt mai puternice decât uraganele!

Iar San Lorenzo și-a arătat până acum superioritatea în fața rivalilor locali, câștigând 77 din cele 162 de partide din campionat cu Huracan, care are 42 de succese de partea sa. Și la general, situația este similară, El Ciclon având 94 de victorii în comparație cu cele 60 ale lui Huracan. Totodată, clubul favorit al Papei Francisc stă mai bine și la capitolul trofee, prin cele 15 titluri de campioană, o cupă și o supercupă a Argentinei, o Copa Libertadores, în 2014, Cupa Mercosur, cucerită în 2001 și Copa Sudamericana, din 2002, față de cele cinci titluri ale lui Huracan, care a obținut ultimele sale succese majore în 2014: cupa și supercupa Argentinei.

Datorită trofeelor câștigate, clasicul Huracan – San Lorenzo este al treilea ca importanță în Argentina, după El Superclasico, Boca – River, și El Clasico de Avellaneda, Independiente – Racing Club. Dar pasiunea și orgoliile care stau în spatele acestui derby îl fac unul cu adevărat special.

Fotografii realizate cu ajutorul unui telefon Samsung Galaxy S10

Centrul Buenos Aires-ului impresionează prin aerul sau cosmopolit, clădirile impresionante și stilul foarte nonșalant și relaxat al locuitorilor săi, motiv pentru care pot descrie capitala Argentinei drept un mix inedit și reușit, totodată, între Paris și Madrid.

Dar odată ce te îndepărtezi de zona centrală, descoperi și cealaltă față a Buenos Aires-ului, una complet necosmetizată, dar care are și ea farmecul său. Așa stau lucrurile și în cazul cartierului Boedo, care va fi astazi martorul unui nou derby Huracan – San Lorenzo. Fiecare pas făcut aici mă ducea cu gândul la Ferentari sau Giulești, mai degrabă, dacă țin cont și de faptul că stadionul Tomas Adolfo Duco are același aer vetust ca și arena Rapidului, doar că aici nimeni nu pare să se sinchisească de ideea unei modernizări. Mai mult, toți cei implicați în viața echipei, jucători, membri ai staff-ului sau suporteri sunt foarte mândri de moștenirea lor.

Fotografii realizate cu ajutorul unui telefon Samsung Galaxy S10

Senzația de mahala este întărită de casele coșcovite și de obloanele ruginite ale magazinelor care sunt închise în weekend, pe care le-am întâlnit la tot pasul pe drumul de vreo doi kilometri parcurs în linie dreaptă de la metrou până la arena lui Huracan. Dar în tot acest peisaj care m-ar fi pus în gardă oriunde altundeva, se simte demnitatea și bucuria de a trăi a membrilor acestei comunități, pasiunea lor pentru fotbal și pentru clubul de suflet.

Fotografii realizate cu ajutorul unui telefon Samsung Galaxy S10

Aproape nicăieri nu am simțit un miros mai îmbietor de grătar precum cel care venea dinspre o bodegă cu câteva mese la stradă, așezate în fața unui perete închinat lui Huracan precum niște pelerini înaintea unui lăcaș de cult.

Ieri, însă, a fost doar liniștea dinaintea furtunii. Tot calmul acela care îmi permitea chiar să îmi aud propriii pași va dispăra complet astăzi în tumultul premergător celui mai fierbinte derby de cartier din lume. Asta pentru că fanii lui Huracan speră să trăiască bucuria primului triumf pe teren propriu din 2015 încoace, iar pentru asta, vor face tot posibilul să își împingă favoriții spre victorie. Și, credeți-mă, după ce i-am văzut, chiar sunt în stare de orice!

Facebook Comments

There are 0 comments .

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: