“Boxa ca și cum ar fi cântat la vioară”, l-a caracterizat jurnalistul american Barney Nagler pe Sugar Ray Robinson, considerat cel mai mare pugilist al tuturor timpurilor, iar Muhammad Ali l-a descris drept: “regele, maestrul, idolul meu”. Un personaj flamboyant atât ca boxer, dar mai ales în afara ringului, el a fost unul dintre primii afro-americani cu statut de star dincolo de lumea sportului. Sugar Ray a fost în prim-planul showbiz-ului anilor ’40-’50 datorită clubului său de noapte din Harlem, unde cântau Frank Sinatra sau Nat King Cole, a felului de a se afișa mereu într-un Cadillac roz decapotabil, precum și a faptului că a fost primul pugilist cu un anturaj adevărat, format din secretară personală, bărbier, maseur, numeroase femei frumoase, un pitic pe post de mascotă și nelipsitul manager George Gainford.
Robinson a dominat boxul profesionist între 1943 și 1951, perioadă în care a disputat 91 de meciuri fără a pierde vreunul, aceasta fiind a treia cea mai lungă serie de invincibilitate din istoria nobilei arte. Robinson a deținut titlul suprem al categoriei semimijlocie între 1946 și 1951, an în care a devenit campion mondial și la mijlocie. Sugar Ray a fost și primul boxer din lume care cucerește titlul mondial al unei divizii de cinci ori, în 1958, iar în 2002, revista de specialitate The Ring l-a plasat pe primul loc într-un top al celor mai buni 80 de pugiliști din ultimii 80 de ani. În total, Robinson a disputat 200 de meciuri la profesioniști cu un palmares de 175 de victorii, 6 egaluri și doar 19 înfrângeri, niciuna prin knock-out și majoritatea suferite spre finalul carierei.
Pe numele său real Walter Smith Jr., el s-a născut pe 3 mai 1921 la Ailey, Georgia, fiind cel mai mic dintre cei trei copii ai familiei sale. La 12 ani, după ce părinții lui s-au despărțit, Robinson a ajuns la New York în rău-famatul cartier Harlem, iar pentru a-l ține departe de benzile de răufăcători, mama sa l-a îndreptat spre o biserică din apropiere. Acolo, el l-a întâlnit pe cel ce îi va deveni manager, George Gainford, care tocmai deschisese un club de box. Deși ințial își dorea să devină medic, în clasa a noua, Sugar Ray a renunțat la această idee, după ce a abandonat școala pentru a se dedica boxului, mai ales că unul dintre vecinii lui era nimeni altul decât Joe Louis. La 15 ani, a încercat să participe la prima lui competiție, dar i s-a spus că îi trebuie un card de membru al Asociației Sportivilor Amatori și pe care nu îl putea obține până la majorat. Așa că a împrumutat un certificat de naștere al unui prieten numit Ray Robinson pentru a intra în ring. La scurt timp, o doamnă din public de la un meci de-al său disputat la New York i-a spus că este “dulce ca zahărul”, iar managerului George Gainford i s-a părut că Sugar sună bine. Astfel, a luat naștere Sugar Ray Robinson, iar Walter Smith Jr. a dispărut instantaneu.
Cariera sa de amator a fost impresionantă, cu un record de 85 de victorii din tot atâtea meciuri, dintre care 69 prin knock-out, iar 40 au fost obținute încă din prima repriză. După ce a câștigat Centura de Aur în New York în 1939 și 1940, Robinson a debutat la profesioniști, la 19 ani, într-un meci câștigat după două runde în fața lui Joe Echevarria, pe 14 octombrie 1940. Până la finalul anului, s-a impus în alte cinci confruntări, dintre care patru înainte de limită, iar în 1941, i-a învins pe campionul mondial en-titre Sammy Angott, pe viitorul campion Marty Servo și pe fostul campion Fritzie Zivic.
În octombrie 1942, el a câștigat primul din cele șase dueluri împotriva lui Jake LaMotta, rivalitatea lor ținând capul de afiș al acelei ere a boxului profesionist. După 40 de victorii în 40 de meciuri, Sugar Ray Robinson a suferit primul său eșec pe 5 februarie 1943, la Detroit, în fața aceluiași LaMotta, în urma unei decizii unanime a arbitrilor după zece reprize. Trei săptămâni mai târziu, Robinson și-a luat revanșa cu doar o zi înainte de a se înrola în armata Statelor Unite. Cel cunoscut drept “Raging Bull” (Taurul furios) a susținut mult timp că el ar fi meritat, de fapt, să câștige și că decizia arbitrilor ar fi fost influențată de emoția generată de faptul că o persoană publică precum Robinson a răspuns pozitiv datoriei de a-și servi țara în Al Doilea Război Mondial.
“Ne-am întâlnit de atâtea ori că eram aproape căsătoriți. Am luptat împotriva lui Sugar Ray de atâtea ori că aproape am făcut diabet”, a povestit în stilul său inconfundabil Jake LaMotta relația sa cu Robinson, devenit, ulterior, un prieten atât de apropiat încât i-a fost cavaler de onoare atunci când s-a căsătorit pentru a șasea oară!
În timpul satisfacerii serviciului militar, Sugar Ray ar fi trebuit să plece în Europa, dar pe 29 martie 1944, el a dispărut din cazarma lui și s-a trezit abia pe 5 aprilie într-un spital, fiind acuzat că ar fi dezertat. Robinson a mărturisit că a căzut pe scări pe 29 martie și că de atunci nu își mai amintea nimic, iar un străin a povestit că l-ar fi găsit pe străzi pe 1 aprilie. Medicul care l-a examinat a confirmat că versiunea lui era sinceră, iar pe 3 iunie 1944, Sugar Ray a fost eliberat onorabil din armată. El a încercat să deschidă o afacere privind distribuția de lichior, împreună cu bunul său prieten, Joe Louis, dar nu au primit licența necesară din cauza rasei lor.
În ciuda palmaresului său impresionant, care i-a făcut pe fani să îl considere drept “campionul neîncoronat”, Robinson nu a putut să lupte pentru titlul mondial până la terminarea războiului întrucât a refuzat să coopereze cu mafia care controla lumea boxului profesionist în acea perioadă. Abia pe 20 decembrie 1946, Sugar Ray a luptat pentru prima dată cu centura mondială în joc împotriva lui Tommy Bell, pe care l-a învins prin decizia unanimă a arbitrilor după 15 reprize.
Un an mai târziu, pe 25 iunie 1947, Robinson și-a apărat pentru prima dată titlul de campion împotriva lui Jimmy Doyle. Sugar Ray a vrut să renunțe la meci după ce a visat că își va ucide adversarul, dar un preot l-a convins să lupte. Însă, visul său a fost ca o premoniție sumbră pentru că Robinson l-a lăsat inconștient pe Doyle în urma unui knock-out în repriza a opta, lovitură care se va dovedi fatală. Rămas inconștient din cauza afecțiunilor creierului, Jimmy Doyle a încetat din viață în acea noapte, iar Sugar Ray Robinson a fost acuzat de crimă. Întrebat de procuror dacă a urmărit să își pună adversarul în pericol, el a răspuns: “Domnule, treaba mea este să îl pun în pericol.” Scăpat de toate acuzațiile, Robinson a aflat de intenția lui Doyle de a-i cumpăra o casă mamei sale din banii obținuți în urma meciului. Astfel, el i-a oferit acesteia recompensele încasate din următoarele patru dispute pentru a-i îndeplini ultima dorință a lui Jimmy Doyle.
Până în 1951, când a trecut la o categorie superioară din cauza problemelor de a se menține în limitele greutății de 67 de kilograme, Sugar Ray Robinson și-a mai pus centura în joc de încă trei ori, impunându-se de fiecare dată. În 1950, el l-a înfruntat pe George Costner într-un meci care a avut drept miză păstrarea numelui Sugar. Asta pentru că și Costner se autointitulase astfel și declarase în săptămânile premergătoare duelului că el este purtătorul de drept al numelui. Când au ajuns în centrul ringului, Robinson i-a transmis: “Ar fi mai bine să ne atingem acum mănușile pentru că asta este singura rundă. Numele tău nu este Sugar, al meu este”, apoi l-a făcut K.O. după doar două minute și 49 de secunde.
Pe 14 februarie 1951, Robinson l-a întâlnit pentru a șasea oară pe Jake LaMotta pe Chicago Stadium într-o luptă pentru titlul mondial la mijlocie care a intrat în istorie drept “Masacrul de Sfântul Valentin”. Sugar Ray și-a umplut de sânge rivalul, iar arbitrul de ring a oprit lupta în repriza a 13-a. Învins prin knock-out tehnic și însângerat din cale-afară, LaMotta a găsit puterea să-i arunce lui Robinson printre dinții și buzele pline de sânge cuvintele: “Ray, nu m-ai pus niciodată jos, Ray. Nu m-ai pus niciodată jos!” După acest succes, Robinson a plecat într-un turneu în Europa, unde a disputat șase meciuri.
Pe 10 iulie 1951, el a suferit primul eșec la profesioniști după 90 de lupte, pierzând titlul în fața lui Randy Turpin în urma deciziei arbitrilor la capătul a 15 runde. Două luni mai târziu, Sugar Ray Robinson și-a luat revanșa la New York, în fața a peste 60 de mii de spectatori, în urma unui K.O. tehnic în repriza a zecea.
În 1952, după ce l-a învins pe fostul campion Rocky Graziano, Robinson l-a provocat și pe campionul categoriei semigrea Joey Maxim. Pe 25 iunie 1952, pe Yankee Stadium, Sugar Ray a suferit singurul knock-out al carierei, deși nu a fost pus la podea de adversarul său, ci de arșița nemiloasă întrucât meciul s-a disputat la o temperatură de 39 de grade Celsius. Prima victimă i-a căzut arbitrul de ring, care a trebuit înlocuit, apoi Robinson a cedat și el. Deși conducea pe listele de punctaj ale tuturor celor trei arbitri de scaun, el a leșinat la finalul rundei a 13-a și a fost incapabil să se ridice când gongul anunța startul următoarei reprize. Ajuns la vestiare și semi-conștient, Sugar Ray a realizat ce se întâmplase abia când i-a văzut pe cei trei medici din preajma lui, pe primarul New York-ului și pe managerul său, George Gainford. “Nu m-a făcut K.O., nu-i așa?”, au fost primele cuvinte ale lui, înainte de a i se spune că nu Maxim l-a pus la podea, ci căldura insuportabilă. “Nu arșița m-a învins. Dumnezeu a vrut astfel. El a vrut să pierd”, a continuat Robinson, care pierduse șapte kilograme în acel meci.
Șase luni mai târziu, el și-a anunțat retragerea din activitate, cu un palmares de 131 de victorii și doar trei înfrângeri. Sugar Ray a revenit în ring peste doi ani și jumătate, în 1955, când a câștigat primele sale cinci meciuri înainte de a fi învins de Ralph Jones prin decizia arbitrilor. Pe 9 decembrie 1955, el a câștigat titlul mondial al categoriei mijlocie pentru a treia oară, după ce l-a înfrânt pe Carl Bobo Olson prin K.O. în repriza a doua. Robinson a pierdut titlul, apoi, pe 2 ianuarie 1957 în fața lui Gene Fullmer, dar l-a recâștigat patru luni mai târziu, când s-a impus printr-un knock-out în repriza a cincea. În același an, a cedat iarăși centura mondială în fața lui Carmen Basilio, dar peste șase luni, a recucerit-o pentru a cincea și ultima dată, învingându-l pe Basilio prin decizie unanimă. Sugar Ray Robinson avea deja 36 de ani atunci.
El a mai luptat pentru titlul suprem pe 22 ianuarie 1960, dar a pierdut în fața lui Paul Pender, apoi cariera lui a urmat o curbă descendentă. În 1965, Sugar Ray a fost nevoit să dispute cinci meciuri în 36 de zile în schimbul a 1100 de dolari pentru fiecare dispută, după ce stilul său de viață extravagant a topit o bună parte din cele patru milioane de dolari adunate în carieră. El a luptat pentru ultima dată pe 10 noiembrie 1965 împotriva lui Joey Archer, în fața căruia a pierdut în urma deciziei arbitrilor după zece runde. La scurt timp, a agățat definitiv mănușile în cui, la vârsta de 44 de ani, cu un bilanț de 175 de victorii și doar 19 eșecuri, iar cele 108 knock-out-uri în 200 de meciuri l-au plasat pe primul loc în ierarhia all-time la acest capitol.
Suferind de diabet și Alzheimer spre bătrânețe, Sugar Ray Robinson a încetat din viață pe 12 aprilie 1989 la Los Angeles, la vârsta de 67 de ani. El a inspirat numeroși alți pugiliști, care i-au împrumutat numele “Sugar”, cel mai faimos fiind Sugar Ray Leonard. Dar când a venit vorba de comparații, chiar Leonard a ținut să clarifice lucrurile: “Credeți-mă, nu poate fi nicio comparație. Sugar Ray Robinson a fost cel mai mare!”
P.S. Povestea lui Sugar Ray Robinson este desprinsă din cartea „100 de sportivi legendari”, care poate fi gasita in librarii.
written by You may also want to read
