Cei care l-au văzut jucând spun că a fost mai bun chiar decât Pele și Maradona. A fost artistul și omul responsabil cu fantezia, care a uns perfect celelalte rotițe ale unuia dintre cele mai complexe mecanisme ale fotbalului-spectacol, celebra La Maquina a lui River Plate din anii ’30-’40. Acesta a fost Jose Manuel Moreno, cel mai iubit dintre jucătorii Mașinăriei lui River, pe care Eduardo Galeano l-a descris astfel: „I se spunea Mexicanul fiindcă semăna cu un june prim din filmele mexicane. Se distra păcălind: picioarele lui hoțomane o luau încoace, dar mergeau încolo, capul lui de șmecheraș promitea golul lângă bara din stânga și îl înfigea pe dreapta.”
Când era doar de o șchioapă, tot ceea ce își dorea era să joace pentru Boca Juniors, echipa cartierului său, mai ales că se născuse la o aruncătură de băț de locul unde acum se înalță maiestuos stadionul La Bombonera. La 15 ani, însă, a fost respins de Boca și le-a promis celor de acolo că va veni o vreme când vor regreta amarnic decizia luată. A ajuns fix la marea rivală a „genovezilor”, River Plate, în 1933, la recomandarea lui Bernabe Ferreyra, faimosul atacant al „milionarilor” din acele timpuri, și a devenit o adevărată legendă a fotbalului argentinian.
Un fotbalist complet, Moreno era în stare de orice pe teren: să creeze ocazii, să înscrie și să se apere, iar Alfredo Di Stefano a afirmat că nu a mai văzut niciodată în viața lui un talent așa imens. Jose Manuel Moreno a fost și primul om din istorie care a cucerit titlul de campion în patru țări diferite, performanță egalată ulterior de Jiri Jarosik, Rivaldo și Zlatan Ibrahimovic.
A fost considerat al cincilea cel mai bun jucător din America de Sud al secolului XX, după Pele, Maradona, Di Stefano și Garrincha, iar Federația Internațională de Istorie și Statistică a Fotbalului l-a plasat între cei mai valoroși 25 de fotbaliști din lume. Pentru mulți, însă, el a fost cel mai bun, după cum a declarat chiar legendarul fotbalist al Bocăi Juniors, Mario Boye, care l-a avut ca adversar de nenumărate ori: „Sunt întrebat adesea cine a fost cel mai mare la nivel absolut între Pele și Maradona. Ei bine, eu răspund că Moreno!”
Născut pe 3 august 1916 la Buenos Aires, Jose Manuel Moreno Fernandez a debutat cu gol în prima echipă a lui River, la 18 ani, pe 17 martie 1935 într-un meci câștigat cu 2-1 în fața lui Platense. Nu i-a luat prea mult timp pentru a deveni vedeta campionatului Argentinei, iar curând, a debutat și în echipa națională, în 1936. La River Plate, Moreno a fost cel mai strălucitor star al fabulosului cvintet ofensiv din care mai făceau parte Adolfo Pedernera, Angel Labruna, Juan Carlos Munoz și Felix Loustau, cunoscut drept La Maquina.
Practicând un fotbal care îi seducea până și pe fanii rivalelor, Jose Manuel Moreno a cucerit patru titluri de campion, în 1936, 1937, 1941 și 1942, și două Cupe Aldao, competiția în care se înfruntau campioanele Argentinei și Uruguayului, în prima sa perioadă petrecută la River, între 1935 și 1944. El s-a distins printr-o condiție fizică extraordinară, lovituri de cap impresionante și o tehnică sclipitoare, perfecționată în cluburile de milonga, unde dansa tango și petrecea până în zorii următoarei zile. „Tangoul e cel mai bun antrenament: ții ritmul, îl schimbi brusc, corectezi poziția, lucrezi cu șoldurile și cu picioarele”, a explicat Moreno secretul său.
Un răsfățat al vieții de noapte din Buenos Aires, Jose Manuel Moreno era recunoscut și pentru că sărea în mod frecvent peste antrenamentele echipei și ducea un stil de viață boem, dar nesăbuit pentru un sportiv profesionist, venind de multe ori chiar băut la meciuri. În diminețile de duminică dinaintea fiecărei partide, înfuleca o găină întreagă și golea o sticlă de vin negru. Șefii lui River i-au cerut să înceteze cu această viață dezordonată, iar Moreno și-a dat silința. Timp de o săptămână nu a mai pierdut nopțile și a băut doar lapte, însă apoi a făcut cel mai slab meci al carierei! Iar când a revenit la vechile obiceiuri, clubul l-a suspendat. Totuși, Jose Manuel Moreno a avut susținerea colegilor, care au făcut grevă în semn de solidaritate, iar River a jucat nouă etape cu rezervele.
În ciuda acestei existențe boeme, Moreno a fost unul dintre cei mai longevivi jucători din istoria fotbalului, evoluând la cel mai înalt nivel mai bine de două decenii la cluburi din Argentina, Mexic, Chile, Uruguay și Columbia. Unul dintre cei care au împărțit terenul de joc cu el, uruguayanul Walter Gomez, a spus: „Cel mai mare, mai bun chiar decât Pele, a fost Moreno. Ce măiestrie a mingii, ce forță, ce precizie, ce stil!” Pur și simplu, era atât de bun încât nici nu trebuia să încerce să demonstreze asta!
Jose Manuel Moreno a fost o piesă importantă și a naționalei Argentinei pentru care a înscris 19 goluri în 34 de selecții, câștigând două titluri de campion al Americii de Sud, în 1941 și 1947. În 1942, când Argentina a fost vicecampioană, el a ieșit golgeterul competiției, cu șapte reușite, iar cinci ani mai târziu, a fost desemnat cel mai bun jucător al Campionatului Americii de Sud, actuala Copa America. Mai mult, Moreno ocupă și astăzi locul al treilea în ierarhia celor mai buni marcatori din istoria Copei America, cu 13 goluri. În plus, performanța sa de a marca cinci goluri într-un singur meci la Copa America, în succesul-record cu 12-0 în fața Ecuadorului, a mai fost atinsă de numai alți trei jucători: uruguayanul Hector Scarone, argentinianul Juan Marvezzi și brazilianul Evaristo.
În 1944, el a plecat de la River la gruparea mexicană Espana, pe care a condus-o spre titlul de campioană în 1946. Perioada petrecută în Mexic i-a atras și porecla „El Charro”, termen care face referire la cowboy-i mexicani. Moreno a revenit la River Plate în 1946, câștigând un nou trofeu de campion în sezonul imediat următor, alături de tânărul Alfredo Di Stefano, noua piesă de mare rafinament din La Maquina.
Jose Manuel Moreno a mai jucat la River până în 1948, când a fost nevoit să plece din nou peste hotare din cauza unei greve a fotbaliștilor argentinieni, nemulțumiți de discrepanța uriașă dintre bunăstarea echipelor și salariile lor, precum și de faptul că erau la mâna conducătorilor cluburilor. Astfel, un jucător aflat la final de contract putea pleca de la un club doar când șefii acestuia erau de acord. După 321 de meciuri și 179 de goluri în faimosul tricou alb cu o dungă roșie în diagonală, Moreno se despărțea de gruparea „milionarilor”, semnând cu Universidad Catolica, din Chile. Și aici, „El Charro” a avut atingerea lui Midas, încă din primul sezon purtându-și clubul spre câștigarea primului titlu din istorie.
În 1950, la 34 de ani, Moreno și-a îndeplinit visul copilăriei de a juca pentru Boca Juniors, unde a evoluat în 22 de meciuri și a înscris șase goluri. Peste un an, s-a întors la Universidad Catolica, apoi a mai jucat la Defensor Sporting, din Uruguay, și la Ferrocarril Oeste, iar ultima bornă a carierei sale a reprezentat-o Independiente Medellin. Ajuns la Medellin în 1954, el a luat titlul cu Independiente încă din primul sezon, intrând astfel în istorie drept primul fotbalist care se încoronează campion în patru țări diferite: Argentina, Mexic, Chile și Columbia.
Moreno s-a retras în 1957, când avea deja 41 de ani, după ce a mai cucerit un titlu cu Independiente, al 12-lea din magnifica lui carieră. Totuși, publicul s-a mai bucurat o dată de vrăjitoriile sale în 1961, în timpul unui meci amical dintre Independiente Medellin, unde era antrenor, și Boca Juniors. Cum echipa lui era condusă și nu găsea drumul spre gol, Moreno, care avea 45 de ani, s-a dezbrăcat de costumul de antrenor și s-a echipat de joc, a intrat pe teren, a dat două goluri și Independiente a câștigat.
Jose Manuel Moreno a încetat din viață, la 62 de ani, pe 26 august 1978 la Buenos Aires.
P.S. Povestea lui Jose Manuel Moreno poate fi citită în ediția a doua a cărții „100 de fotbaliști legendari”, care va apărea în acest an.