Liverpool aproape că nu are pereche din punct de vedere al statutului de oraș-cult căpătat datorită celor două mari religii ale ultimului secol: muzica și fotbalul. Ambele, cu miliarde de enoriași care își urmează pretutindeni idolii. Chiar dacă sportul-rege a fost primul care a pus stăpânire pe hoardele neîmblânzite de pe Merseyside, totuși, muzica genială a fenomenului The Beatles a subjugat ireversibil întreaga planetă, transformând Liverpool într-un veritabil loc de pelerinaj pentru mulțimile vrăjite de apostolii cu plete, chitare și tobe, numiți Paul, John, George și Ringo. Apoi, a venit rândul fotbalului să iasă în față și să electrizeze tot mai mult masele. Și asta datorită modului în care Liverpool și Everton au dominat fotbalul englez în anii ’80, perioada de apogeu a derby-ului Merseyside, cel mai disputat duel din istoria fabuloasă a fotbalului englez.
În Liverpool, nu poți fi decât roșu sau albastru. Altă cale nu există. Așa a fost dintotdeauna, așa este și în prezent și la fel va fi și de acum încolo. Nimeni și nimic nu poate altera relația indisolubilă dintre scouser-i și cele două mari cluburi ale orașului. Chiar dacă, la un moment dat, legendarul manager al „cormoranilor”, Bill Shankly a afirmat: „În vremea mea, spuneam mereu că avem cele mai bune două echipe pe Merseyside: Liverpool și echipa de rezerve a lui Liverpool!”
Fără Everton, însă, nu ar fi existat Liverpool. Iar fără Liverpool, nu am mai fi vorbit astăzi de unul dintre cele mai frumoase derby-uri din lume și unul dintre puținele unde fanii celor două echipe nu trebuie să fie despărțiți, ci, din contră, stau amestecați în tribune. Pentru că, în primul rând, Merseyside Derby este o chestiune de familie: unii țin cu The Reds, ceilalți cu The Blues. Fără nicio ranchiună, fără resentimente. De aceea, Liverpool – Everton mai este cunoscut și drept „The Friendly Derby”. Mai mult chiar, între 1902 și 1932, cele două echipe au împărțit nu doar același oraș, același parc și același cer, ci și programul de meci!
La început, a fost doar Everton, club înființat în 1878 și a cărei casă era chiar Anfield. În 1888, după ce s-a numărat printre fondatorii ligii engleze de fotbal, gruparea „caramelelor” a fost principala contracandidată la titlu a lui Preston North End, singura echipă care a terminat neînvinsă un sezon în Anglia până la The Invincibles de la Arsenal în 2004. Everton a cunoscut gloria, în premieră, în 1891, când a cucerit primul din cele nouă trofee de campioană din palmares, dar anul următor avea să producă schisma ce a condus la apariția lui Liverpool.
Atunci, conducătorul lui Everton, John Houlding, în același timp și proprietarul terenului pe care se află Anfield și membru al Partidului Conservator, a avut o dispută mai aprinsă cu ceilalți membri ai board-ului lui Everton, toți liberali, în privința chiriei stadionului. În urma acestor disensiuni cu un puternic caracter politic, conducerea clubului a decis ca Everton să își schimbe domiciliul pe Goodison Park, arenă situată de partea cealaltă a Stanley Park, la doar 1,5 kilometri distanță de Anfield. Rămas cu terenul, Houlding nu a vrut ca fotbalul de pe Merseyside să nu mai bucure iarba de pe Anfield, astfel că a pus bazele lui Liverpool Football Club. Era 1892, anul în care a luat naștere rivalitatea dintre Everton și Liverpool.
Prima confruntare dintre cele două echipe a avut loc pe 13 octombrie 1894 și a fost câștigată de „albaștri” cu 3-0. De atunci până în prezent, s-au disputat 235 de meciuri, dintre care 93 au fost câștigate de jumătatea roșie a orașului și 66 de către Everton, acesta fiind cel mai disputat derby din istoria fotbalului englez. Totodată, este și duelul care s-a menținut cel mai mult timp la cel mai înalt nivel, din 1962 încoace, și, cu toate că i se spune „Friendly derby”, este întâlnirea care a produs cele mai multe cartonașe roșii din istoria Premier League.
The Reds și The Blues au făcut ca Liverpool să devină cel mai de succes oraș din Anglia, prin cele 28 de titluri de campioană cucerite împreună: 19 de către „cormorani” și 9 de către „caramele”. Dintre acestea, aproape o treime au fost obținute în anii ’80, perioada de maximă înflorire fotbalistică pe ambele flancuri ale Stanley Park. Liverpool a câștigat șapte titluri între 1980 și 1990, după care au urmat cei 30 de ani de suferință până la triumful din 2020 sub comanda lui Jurgen Klopp. Totodată, gruparea de pe Anfield și-a mai trecut în vitrină două Cupe ale Angliei, în 1986 și 1989, ambele cucerite în fața lui Everton, patru Cupe ale Ligii, patru Community Shield și două Cupe ale Campionilor Europeni.
Și Everton a atins apogeul în acel deceniu, în care doar Nottingham Forest, sub comanda legendarului Brian Clough, în 1981, și Arsenal, în 1989, au reușit să oprească hegemonia orașului Liverpool în fotbalul englez. Gruparea de pe Goodison a câștigat două titluri, în 1985 și 1987, patru Community Shield, o Cupă a Angliei, în 1984, și Cupa Cupelor, un an mai târziu, acela fiind singurul trofeu continental al „caramelelor”. Totuși, nu sunt deloc puțini cei care consideră că acea trupă a lui Howard Kendall ar fi putut triumfa și în Cupa Campionilor în 1986 dacă echipele din Anglia nu ar fi fost suspendate din Europa în urma tragediei de pe Heysel.
În ciuda faptului că rivalitatea sportivă a atins atunci punctul culminant, anii ’80 au evidențiat și legătura aparte dintre suporterii celor două echipe. Așa cum sângele apă nu se face, la fel și relația familială dintre fani s-a distins în momente de cumpănă. Asta pentru că mereu aceștia au știut să lase deoparte tensiunile de pe teren și să își arate sprijinul la nevoie pentru ceilalți. Așa s-a întâmplat și în 1989, când Everton a fost primul adversar al lui Liverpool după dezastrul de pe Hillsborough, în care și-au pierdut viața 96 de suporteri ai „cormoranilor”. Gestul de susținere a fost întors de cei de la Liverpool, după ce Rhys Jones, un fan de doar 11 ani al „caramelelor”, a fost ucis cu bestialitate.
Solidaritatea dintre suporterii lui Liverpool și Everton a ieșit în evidență și în două dintre numeroasele finale disputate de cele două grupări în anii ’80: în Cupa Ligii din 1984, cunoscută și drept „Friendly final”, câștigată de The Reds cu 1-0 la rejucarea de pe Maine Road, și în Cupa Angliei din 1986. Atunci, fanii celor două cluburi au stat amestecați unii lângă ceilalți în aproape toate sectoarele de pe Wembley, cântând la unison: „Merseyside”.
Sezonul 1985-1986 a fost și cel mai palpitant din întreaga istorie a derby-ului și ca urmare a luptei comune pentru titlu și FA Cup. Liverpool a câștigat meciul tur din campionat, 3-2 pe Goodison, apoi Everton și-a luat revanșa peste cinci luni pe Anfield, unde s-a impus cu 2-0, iar trofeul de campioană a revenit „cormoranilor”, care au terminat cu două puncte deasupra rivalilor locali. Iar în finala Cupei Angliei, Liverpool a revenit de la 0-1, după un gol al lui Gary Lineker, grație reușitelor lui Ian Rush și Craig Johnston, iar succesul cu 2-1 a transformat-o în cea de-a cincea echipă care realizează eventul campionat-cupă în Albion.
Totuși, cel mai spectaculos derby din istoria orașului Liverpool s-a consumat într-o rejucare din turul al cincilea al FA Cup în 1991. După 0-0 în primul joc pe Anfield, a urmat un adevărat thriller cu opt goluri pe Goodison Park. Liverpool era la cârma campionatului, cu un avans de trei puncte față de principalii urmăritori și cu un joc încântător, în timp ce Everton se afla abia pe poziția a 12-a. Însă, ierarhiile nu au mai contat pe teren, iar ce a urmat a fost un meci nebun. Peter Beardsley a deschis scorul pentru oaspeți și, la pauză, Liverpool a intrat în avantaj, 1-0. Everton a egalat prin Graeme Sharp, apoi tabela a reținut aceleași nume care au dus rezultatul la 2-2. Ian Rush a făcut 3-2 pentru echipa lui Kenny Dalglish, dar Tony Cottee, intrat târziu de pe bancă, nu a fost de acord cu situația și a punctat pentru 3-3 în ultimele secunde ale timpului regulamentar. În prelungiri, John Barnes a înscris un gol fabulos de la 30 de metri și a dus scorul la 4-3, însă ultimul cuvânt l-a avut același Cottee, care a închis conturile chiar în clipa în care arbitrul ducea fluierul la gură pentru a opri jocul.
După acest 4-4 care a reprezentat chintesența derby-ului Merseyside, Liverpool s-a despărțit de Dalglish și apoi a pierdut re-rejucarea, acela fiind ultimul sezon în care a existat ceea ce englezii numeau „replays of replays”. De atunci până în această vară, gruparea de pe Anfield nu a mai cunoscut gustul triumfului în Premier League, iar fanii mai hâtri ai lui Everton au glumit până de curând că Tony Cottee a pornit declinul rivalilor de pe Merseyside!
De la acea partidă fabuloasă până astăzi, „albaștrii” au terminat o singură dată mai sus decât Liverpool în campionat, în 2005, cu David Moyes manager, însă „cormoranii” au trecut foarte ușor peste această dezamăgire datorită miracolului de la Istanbul din finala Champions League cu AC Milan.
Acum, însă, înaintea celui de-al 236-lea derby Merseyside, Everton visează din nou, după foarte mult timp, că ar putea fi jumătatea dominantă într-un oraș care a văzut aproape doar roșu în ultimul deceniu. Indiferent de felul în care se va încheia această bătălie, și unii și ceilalți vor merge mai departe cu pasiunea pentru fotbal și culorile lor în suflet. Totul, evident, în ritmul melodios al Beatles-ilor, care încă răsună din fiecare casă de cărămidă de pe Merseyside.
written by You may also want to read
Foarte frumos scris. Și eu, care nu sunt pasionata, înțeleg esență…
Mulțumesc mult!