„În întreaga istorie a fotbalului, nimeni nu a făcut mai mulţi oameni fericiţi decât el”, a spus cunoscutul scriitor uruguayan Eduardo Galeano despre Garrincha, cel mai rafinat dribleur care s-a văzut vreodată pe un teren de joc. Cum astăzi se împlinesc 38 de ani de la moartea sa, vă propun să ne reamintim de marele Garrincha prin intermediul acestui capitol desprins din cartea „100 de fotbaliști legendari”.
Supranumit „Bucuria poporului” pentru stilul său care cucerea instantaneu masele, Garrincha a fost un jucător fenomenal, după cum a declarat însuşi Pele: „Fără el, nu aş fi fost niciodată de trei ori campion mondial!” La Cupa Mondială din 1958, a fost cel mai bun pe postul său, iar patru ani mai târziu, în Chile, a fost cel mai bun din lume.
Pe numele adevărat Manuel Francisco dos Santos, Garrincha, ai cărui bunici erau sclavi, s-a născut pe 28 octombrie 1933 în Pau Grande, un sat sărac al districtului Mage din statul Rio de Janeiro, cu atâtea dizabilități fizice încât medicii se îndoiau chiar că ar putea merge vreodată, nicidecum că ar putea deveni un erou național și unul dintre cei mai mari jucători care au putut fi admirați vreodată pe un teren de fotbal.
Coloana vertebrală era deformată, iar piciorul său stâng era cu şase centimetri mai scurt decât cel drept, dar asta nu l-a împiedicat să joace un fotbal dumnezeiesc. Din cauza acestui defect de la naştere, a mai fost poreclit şi „Îngerul şchiop”. Mai mult, întrucât era mult mai plăpând decât copiii de vârsta sa, sora lui, Rosa, i-a spus că este precum garrincha, o pasăre de dimensiuni mici care popula pădurile din apropierea satului său. De aici, s-a născut porecla care se va transforma într-un nume ce a stat pe buzele întregii lumi.
În ciuda talentului imens cu care a fost înzestrat, Garrincha nu a fost prea interesat de fotbal în copilărie și adolescență, iar până la 20 de ani, nu a jucat într-un cadru organizat, cu excepția meciurilor disputate pentru echipa fabricii unde lucra de la vârsta de 14 ani. Mai mult chiar, el nici măcar nu a urmărit eșecul Braziliei în fața Uruguayului din partida decisivă pentru titlul mondial din 1950, preferând să meargă la pescuit. Iar când s-a întors acasă, nu a înțeles deloc tristețea fără margini a tuturor sătenilor. Pentru el, nu era decât un meci de fotbal.
Calitățile tehnice deosebite au atras atenția celor de la Botafogo, care i-au propus să dea o probă de joc când Garrincha avea 20 de ani și era deja căsătorit și tatăl unei fetițe. La primul antrenament, l-a ridiculizat pe internaţionalul brazilian Nilton Santos, căruia i-a dat mingea printre picioare. Simțind că e mult mai bine să îl ai coechipier decât adversar, acesta nu s-a arătat deloc ofensat, ba chiar a cerut să i se ofere imediat un contract de joc. Pe 19 iulie 1953, Garrincha a debutat pentru Botafogo într-un meci amical cu Bonsucesso, în care a înscris trei goluri.
Peste doi ani, a debutat în naţionala Braziliei pentru care a jucat în 60 de partide de-a lungul a 10 ani, marcând 16 goluri. Poate cel mai faimos gol în tricoul Selecao l-a marcat cu o lună înaintea Cupei Mondiale din 1958, într-un meci amical disputat împotriva Fiorentinei. La scorul de 4-0 pentru brazilieni, Garrincha a driblat patru fundaşi şi portarul, dar nu a înscris, ci a aşteptat ca un alt adversar să ajungă în dreptul său pentru a-l mai dribla o dată înainte de a băga mingea în poartă! Acest gest l-a înfuriat, însă, pe selecţionerul Vicente Feola, care l-a considerat iresponsabil pe Garrincha şi nu a mizat pe el în primele două meciuri de la turneul final, ci doar din a treia partidă, împotriva Uniunii Sovietice.
A fost pentru prima dată când Garrincha a jucat alături de Pele, iar acest tandem avea să devină unul invincibil. Cât timp Pele şi Garrincha au evoluat împreună, Brazilia nu a pierdut niciodată vreun meci indiferent de numele adversarului înfruntat. Sud-americanii au au atacat încă de la fluierul de start al arbitrului şi au fost atât de impresionanţi pe teren încât celebrul jurnalist francez Gabriel Hanot a descris acele momente drept „cele mai bune trei minute de fotbal din istorie”, iar Selecao a învins echipa URSS cu 2-0. Brazilia avea să devină în premieră campioană mondială, după triumful cu 5-2 din finala cu Suedia, iar Garrincha a fost inclus în Dream Team-ul competiţiei.
Momentul de apogeu al lui Garrincha a fost la Cupa Mondială din 1962, când a fost unul dintre golgeterii turneului, cu patru reuşite, semnate în sferturi şi în semifinale, când a izbutit de fiecare dată câte o dublă, cu Anglia, respectiv Chile. Garrincha a fost liderul din teren al Braziliei în condiţiile în care Pele s-a accidentat în timpul celei de-a doua partide din grupe împotriva Cehoslovaciei. Fiecare fază petrecută pe teren de „Îngerul şchiop” era o încântare pentru public şi un coşmar pentru fundaşii adverşi. Djalma Santos, colegul său de la naţională, l-a descris perfect pe Garrincha: „Avea un spirit de copil. El a fost răspunsul fotbalului la Charlie Chaplin!” Asta şi pentru că el aducea mereu zâmbetul pe buze prin ceea ce făcea pe gazon, de unde şi una dintre poreclele sale, „Alegria do Povo” (Bucuria poporului).
„Când el era în acţiune, terenul devenea ringul unui circ, mingea un animal îmblânzit, iar meciul o invitaţie la petrecere!”, scria şi cunoscutul scriitor uruguayan Eduardo Galeano despre Mane Garrincha.
După dubla din semifinala cu Chile, în care a fost eliminat în minutul 83 pentru că nu a mai putut îndura faulturile comise întruna asupra sa şi şi-a înjurat adversarii, Garrincha nu a fost, totuşi, suspendat, dar i-a făcut pe jurnaliştii de la ziarul chilian El Mercurio să exclame: „De pe ce planetă vine Garrincha?” El a jucat şi în finala cu Cehoslovacia în ciuda unei stări febrile puternice, iar Brazilia s-a impus cu 3-1 şi a câştigat titlul mondial pentru a doua oară consecutiv. Garrincha a devenit atunci primul om din istorie care câștigă Cupa Mondială, titlul de golgeter și trofeul pentru cel mai bun jucător la aceeași ediție a unui turneu final, performanță pe care au mai realizat-o doar alți doi fotbaliști: argentinianul Mario Kempes în 1978 și italianul Paolo Rossi în 1982. Dar mai presus de orice altă realizare, 1962 a intrat în istorie drept Mundialul lui Garrincha, așa cum 1986 a rămas pentru totdeauna drept turneul lui Diego Maradona, acestea fiind singurele ediții ale Cupei Mondiale în care geniul și personalitatea puternică ale unui singur om au fost mai presus decât orice sistem tactic sau spirit colectiv.
CITEȘTE ȘI | POVESTEA LUI PELE CEL ALB
A urmat o perioadă destul de tulbure pentru Garrincha, care a luat în greutate destul de mult din cauza patimii sale pentru alcool, moştenite de la tatăl său. A fost implicat în tot felul de scandaluri: imediat, după întoarcerea de la Cupa Mondială, l-a călcat cu maşina pe tatăl său, care avea să moară de cancer în octombrie 1959. Tot în acelaşi an, în timpul unui turneu întreprins în Suedia de echipa sa de club, Botafogo, a lăsat însărcinată o localnică, apoi, în luna august, soţia sa, Nair, a născut al cincilea copil al său, iar amanta sa, Iraci, a anunţat că este gravidă cu primul lor copil! În 1965, el avea să o părăsească pe Nair, iubita din copilărie, şi să se mute cu Elza Soares, o faimoasă cântăreaţă de samba, o decizie care a fost aspru criticată de mass-media din Țara Cafelei. În total, Garrincha a avut 14 copii cu cinci femei diferite, dintre care opt fete cu prima lui soție. În plus, mai târziu, a fost implicat într-un accident rutier în urma căruia soacra sa a murit.
Dar dincolo de toate aceste scandaluri care i-au pigmentat existenţa din plin, aşa cum se întâmplă de regulă cu marile genii, Garrincha a rămas unul dintre cei mai spectaculoşi fotbalişti din istoria Braziliei. Băiatul rău din afara terenului se transforma într-un băiat de aur atunci când pășea pe gazon și vrăjea mingea. Legenda spune că Garrincha își numea fiecare adversar întâlnit în cale drept „Joao”, marcându-i drept figurine anonime. Numele lor real nici nu conta, pentru el, erau doar niște jaloane pe care să le dribleze!
Cu Botafogo, a cucerit trei titluri de campion statal, în 1957, ’61 şi ’62, două titluri de campion al Braziliei şi de două ori Turneul Rio-Sao Paolo. Totodată, Garrincha este unul dintre puţinii fotbalişti din istorie care au marcat nu mai puţin de patru goluri direct din corner! În cei 12 ani petrecuţi la Botafogo, a marcat 249 goluri în 579 de meciuri, iar pentru toate realizările sale, stadionul naţional din capitala Brasilia a fost redenumit Estadio Mane Garrincha în onoarea lui.
Deși a fost dorit de Real Madrid și de marile cluburi ale Italiei, Juventus, Inter și AC Milan, Garrincha a rămas la Botafogo, unde a jucat până în 1966. Tot atunci, a disputat ultimele sale meciuri în naționala Braziliei, la Cupa Mondială din Anglia. A marcat un gol în prima partidă a turneului, câștigată cu 2-0 în fața Bulgariei, cu toate că suferise o accidentare serioasă la genunchi. Aceea a fost ultima ocazie în care iubitorii fotbalului au putut admira cuplul invincibil Pele – Garrincha, care luase naștere tot într-un meci cu Bulgaria. Cum Pele s-a accidentat, vraja Braziliei a fost ruptă în următorul joc, pierdut cu 1-3 în faţa Ungariei, iar destinul a făcut ca ultimul meci în echipa națională al lui Garrincha să fie un eșec, singurul al său în tricoul Selecao. Pentru sud-americani, a urmat o altă înfrângere, 1-3 cu Portugalia, şi implicit eliminarea de la Cupa Mondială din 1966.
În acelaşi an, Garrincha a plecat de la Botafogo la Corinthians, după care cariera sa a cunoscut o pantă descendentă. A mai jucat la Portuguesa Carioca, Atletico Junior, Flamengo şi Olaria înainte de a se retrage definitiv din fotbal în 1973, la vârsta de 40 de ani, când deja devenise bunic pentru prima dată. Garrincha s-a gândit atunci că ar fi cam ciudat să aibă nepoți cât încă mai joacă fotbal!
Peste doar un deceniu, Garrincha a murit la Rio de Janeiro în urma unei ciroze, pe 20 ianuarie 1983, la numai 49 de ani, în aceeaşi sărăcie în care se şi născuse, deşi pe durata vieţii a fost unul dintre cei mai faimoşi şi iubiţi fotbalişti brazilieni. La înmormântare, milioane de fani au participat la procesiunea ce i-a purtat trupul de la stadionul Maracana în Pau Grande, iar mesajul lor scris pe un zid a fost emoţionant: „Mulţumim, Garrincha, pentru că ai trăit!”
Întreaga existență a lui Mane Garrincha a fost sintetizată cel mai bine de Eduardo Galeano în cartea „Fotbalul, lumini și umbre”: „Nu lăsa pe nimeni să îi ia mingea, ca un copil care își apăra mascota, iar el și mingea făceau năzbâtii care smulgeau lacrimi de râs spectatorilor: el sărea peste ea, ea săre în el, ea se ascundea, el fugea de ea, ea se ținea după el. Și în drumul lui, adversarii se loveau cap în cap, li se înnodau picioarele, îi lua cu amețeală, cădeau în fund. Garrincha își comitea șotiile de pungaș spre marginea terenului, pe partea dreaptă, departe de centru: crescut la marginea orașului, pe margine juca. Juca pentru un club pe nume Botafogo, care înseamnă Pune foc, și asta era el: chibritul care aprindea stadioanele, nebun după băuturile tari și după tot ce e fierbinte, fugea din cantonamente, ieșind pe geam pentru că departe îl chema vreo minge care se cerea jucată, vreo melodie care se cerea dansată sau vreo femeie care se cerea sărutată. Un câștigător? Un perdant norocos. Iar norocul nu durează. Bine se spune în Brazilia că dacă rahatul ar avea valoare, săracii s-ar naște fără fund. Garrincha și-a murit moartea: sărac, beat și singur.”
În onoarea sa, stadionul național din capitala Brasilia a fost redenumit Estadio Nacional Mane Garrincha. Totodată, înaintea Cupei Mondiale din Brazilia din 2014, cele două vestiare de pe Maracana au fost denumite după cei mai mari jucători ai țării. Astfel, vestiarul echipei gazde a primit numele lui Garrincha, iar cel al oaspeţilor, numele lui Pele, confirmând faptul că O Rei este perceput mai degrabă ca aparținând întregii lumi decât doar Țării Cafelei. Asta în timp ce Garrincha, cu dragostea lui neostoită pentru minge și pentru fotbalul jucat de plăcere și cu dorința vie de a încânta publicul, nu pentru a câștiga, aparține doar Braziliei.
written by You may also want to read
Pingback: BRAZILIA DIN BUCUREŞTII NOI - Bogdan Socol