Ar fi putut fi un geniu academic, dar a folosit științele aplicate pentru a deveni unul dintre cei mai mari atleți din istorie. Niciun alergător nu a dominat o probă atât de categoric precum a făcut-o Edwin Moses la 400 de metri garduri, unde a fost neînvins timp de zece ani, între septembrie 1977 și iunie 1987, perioadă în care a obținut 122 de victorii consecutive, dintre care 107 în finale.

Palmaresul său impresionant, din care fac parte două medalii de aur și una de bronz la Jocurile Olimpice, două titluri mondiale, un aur la Jocurile Bunăvoinței și alte trei medalii de aur la Cupa Mondială IAAF, ar fi putut fi și mai bogat dacă Statele Unite nu ar fi boicotat Olimpiada de la Moscova. Decizia l-a înfuriat pe Moses, care a declarat că sportivii sunt folosiți doar ca niște pioni în jocurile politice. El s-a evidențiat și prin felul foarte vocal de a blama dopajul în sport și a participat activ la dezvoltarea unui număr considerabil de politici antidoping. Dar, mai întâi de toate, Edwin Moses este, cu adevărat, unul dintre cei mai importanți ambasadori ai sportului la nivel global.

Născut pe 31 august 1955 la Dayton, Ohio, din părinți educatori, Edwin Corley Moses a crescut cu un interes major pentru studiile academice. Își petrecea majoritatea timpului construind vulcani în miniatură, disecând broaște, colecționând fosile și lansând rachetele creație personală, fără a se gândi vreo clipă că ar putea deveni unul dintre cei mai mari olimpieni ai istoriei moderne. Părinții săi l-au încurajat pe această latură științifică, așteptând rezultate pe măsură din partea lui. Chiar Moses și-a amintit, mai târziu, că era obligatoriu să fie înscris la un club de lectură, să citească între cinci și zece cărți pe durata verii și să participe la școala de vară, totul pentru a-l ține implicat în activități care să-l stimuleze. Ca o ironie a destinului, Edwin a ajuns să își cumpere prima pereche de pantofi de alergat la Paris în timpul unei excursii cu clubul de limba franceză de la liceul său.

Nimic nu anunța o carieră atât de glorioasă în sport în adolescența lui Moses, care era mereu ținta ironiilor colegilor săi din cauză că purta ochelari și aparat dentar. Mai mult chiar, Edwin era poreclit Kermit pentru că avea picioarele precum celebrul broscoi din serialul The Muppet Show.

În timpul liceului, a fost atras mai mult de sporturile de echipă, dar fără prea mare succes: a fost scos din echipele de baschet și de fotbal american pentru că nu prea apuca să joace. Astfel că Edwin Moses s-a îndreptat spre atletism, oarecum întâmplător, întrecându-se pe pistă cu frații săi în timp ce își așteptau mama să termine cursurile pentru lucrarea de masterat, în 1968. Așa a descoperit că natura solitară a acestei discipline i se potrivește mai bine: “Mereu mi-am păstrat aceeași etică a muncii de la 12 ani până la finalul carierei”, a declarat Moses în documentarul Winning, realizat de Netflix.

Edwin Moses nu a reușit să obțină, însă, vreo bursă sportivă de studiu pentru că nimeni nu îl considera suficient de înzestrat pentru asta. În schimb, a urmat cursurile Colegiului Morehouse din Atlanta, unde s-a specializat în fizică și inginerie. Aici, el a continuat să alerge, însă, într-un cadru improvizat pentru că, deși avea echipă de atletism, colegiul nu dispunea și de o pistă. Așa că Edwin Moses a trebuit să se antreneze pe holuri, unde așeza și niște garduri, pe care le furase din altă parte, și exersa diferite tehnici atunci când nimeni nu era prin preajmă.

“Multă lume consideră alergarea un proces pur fizic, dar, de fapt, necesită multă muncă tehnică. Mereu am considerat gardurile o formă de artă”, a descris Moses felul în care a abordat disciplina pe care o va domina în următorul deceniu ca nimeni altul.

„Eram chiar bun la câștigarea unor sutimi de secundă, manipulând lucruri mici, de la unde să pui piciorul când alergi la cum trece piciorul peste gard. Sunt 35 de metri între garduri. Toată lumea îi parcurge în 15 pași. Aveam o condiție atât de bună încât puteam elimina doi pași. Pentru că săream gardurile pe stângul, puteam alerga pe interior. Stângul trece primul, apoi este urmat de dreptul. E mai rapid de alergat pe pistă mai aproape de interior pentru că acolo se măsoară pista. Când alergi într-o curbă spre stânga, culoarul are 122 de centimetri lățime. Dacă alergi cu 122 de centimetri mai în exteriorul culoarului, adaugi mai mult de 2,4 metri, dacă alergi spre exterior și nu spre interior. Îmbunătățirea incrementală este mică, la fel ca marja de a fi câștigător”, a explicat Edwin Moses cum abordarea științifică a curselor l-a ajutat considerabil să devină unul dintre cei mai mari atleți din istorie. El și-a perfecționat în secret această tehnică de a străbate distanța dintre garduri în numai 13 pași, nelăsând pe nimeni să îl privească. La un moment dat, chiar i-a spus cuiva în glumă că este legitimat la clubul de atletism Utopia, care are un singur membru: pe el!

În 1975, nimeni nu știa ceva despre Moses, cu excepția profesorilor săi de sport de la Colegiul Morehouse. El avea să schimbe, în primul rând, percepția americanilor, când, într-un singur weekend, a reușit să se califice la Jocurile Olimpice de la Montreal la 110 metri garduri, 400 metri garduri și 400 metri plat. Dar, ulterior, s-a decis să se dedice total probei unde credea că va avea cel mai mare succes.

La nicio jumătate de an de când a alergat pentru prima dată la 400 metri garduri, Edwin Moses a șocat lumea atletismului prin victoria colosală din finala olimpică, încheiată cu un nou record mondial, 47 de secunde și 64 de sutimi, așa cum promisese înaintea plecării în Canada. Ce a uluit cel mai mult a fost diferența uriașă față de al doilea clasat, de aproape opt metri, cea mai mare înregistrată vreodată în istoria Jocurilor Olimpice.

În 1977, el și-a îmbunătățit performanța, ducând-o la 47,45 de secunde. Tot în același an, pe 26 august, la Berlin, Moses a pierdut în fața germanului Harald Schmid, aceea fiind a patra înfrângere suferită în carieră la 400 metri garduri. Peste încă o săptămână, el avea să își revanșa câștigând la o diferență de 15 metri. Din acel moment, a început o hegemonie de nouă ani, nouă luni și nouă zile, în care Edwin Moses a fost, pur și simplu, de nebătut, timp în care a câștigat 122 de curse, dintre care 107 în finale.

În 1980, boicotul Jocurilor de la Moscova, impus sportivilor americani de președintele Jimmy Carter, l-a împiedicat să își apere titlul olimpic, ceea ce l-a înfuriat la culme, declarând că atleții sunt folosiți ca unelte politice. Răspunsul lui a venit tot pe pistă, unde a stabilit un nou record mondial la Milano: 47,13 secunde.

Tot la începutul anilor ’80, Moses a fost unul dintre cei care au pus bazele profesionismului în atletism, solicitând ca sportivii să poată primi în cadru legal recompense financiare pentru curse și promovarea produselor. Totodată, el a fost un aprig luptător împotriva dopajului în sport, care luase amploare în acea perioadă, numărându-se printre pionierii dezvoltării, implementării și administrării celui mai sever sistem de detectare a substanțelor anabolizante. Cel mai bun exemplu că fizicul bate substanțele, Edwin Moses a cerut teste antidoping în afara sezonului, când atleții nu concurează, dar în care unii dintre ei foloseau substanțe interzise capabile să le crească performanțele sportive: “Ce fac acești oameni cu corpurile lor? Oare victoria merită chiar atât de mult? Eu nu cred!”

În 1983, Edwin a văzut în vis numerele 8-31-83 și apoi, în mod repetat, 47.03. La puțin timp, el a participat în Germania la o reuniune atletică la Koblenz, chiar cu ocazia celei de-a 28-a aniversări, pe 31 august, unde a stabilit un nou record mondial: 47,02, cu o sutime mai bun decât îi apăruse în vis.

Un an mai târziu, a cucerit a doua sa medalie de aur la Jocurile Olimpice de la Los Angeles, performanță pentru care a fost desemnat Sportivul Anului atât de Comitetul Olimpic al Statelor Unite, cât și de revista Sports Illustrated.

Abia în 1987, pe 4 iunie, seria victorioasă a lui Moses s-a oprit la 122 de curse, Danny Harris fiind cel care i-a întrerupt invincibilitatea la Madrid, după nouă ani, nouă luni și nouă zile. Momentul a fost atât de important încât toate televiziunile și-au întrerupt programul obișnuit pentru a anunța prin breaking-news că vor vedea ceva ce nu s-a mai întâmplat de aproape zece ani: Edwin Moses a pierdut! Dar imediat, el a câștigat alte zece curse la rând, printre care și finala Campionatelor Mondiale de la Roma, unde a cucerit al doilea său aur, învingându-l chiar pe Harris.

La Jocurile Olimpice de la Seul, din 1988, Edwin Moses a alergat cu cel mai bun timp în istoria participărilor sale la Olimpiadă, 47,56 de secunde, însă, cu toate acestea, nu a putut obține mai mult decât bronzul înainte de a se retrage din activitate. El a revenit în competițiile sportive în 1990, când a concurat, în mod surprinzător, într-o etapă a Cupei Mondiale la bob în Germania, unde a obținut medalia de bronz.

Moses a rămas unul dintre cei mai importanți ambasadori ai sportului la nivel mondial prin diferitele funcții deținute și proiecte în care a fost implicat de-a lungul timpului, printre care cea de președinte al Laureus World Sports Academy, al cărei scop este promovarea și creșterea participării la sport la toate nivelurile și, de asemenea, utilizarea sportului ca instrument de schimbare socială în întreaga lume.

Un veritabil avocat al păcii, care s-a inspirat din faptele mentorului său, Nelson Mandela, Edwin Moses a susținut numeroase proiecte din întreaga lume care au îmbunătățit viața multor tineri și a comunităților în care trăiesc. De aceea, el rămâne un campion în viață și dincolo de lumea sportului.

“Sper ca seria mea de victorii să reziste mult timp de acum încolo. Aceasta va fi amprenta mea asupra sportului, moștenirea mea. Sper ca lumea să își amintească de mine drept tipul pe care nimeni nu putea să-l bată. Pe măsura trecerii timpului, acel record capătă și mai multă însemnătate. Sunt 33 de ani de când m-am lăsat de sport și nimeni nici măcar nu s-a apropiat de recordul meu. Poate că în anii ce vor urma, oamenii vor înțelege lucrurile pe care le-am realizat și să spună: Băiatul a fost cineva cu adevărat. Nimeni nu va mai reuși vreodată să facă ce a realizat el.” – Edwin Moses

Facebook Comments