Istoria atletismului este plină de mari sportivi, iar unul dintre cei mai buni a fost, fără doar și poate, cvadruplul campion olimpic la aruncarea discului, Al Oerter. El a fost primul atlet care a triumfat în aceeași probă individuală la patru ediții consecutive ale Jocurile Olimpice și a rămas până în zilele noastre și singurul care a cucerit de fiecare dată aurul prin stabilirea unui nou record olimpic.
Considerat de mulți drept cel mai mare competitor olimpic modern, Al Oerter a câștigat medalia de aur la Melbourne 1956, Roma 1960, Tokyo 1964 și Ciudad de Mexico 1968 fără a fi vreodată favorit la titlu înaintea Jocurilor, fără a se impune în trialurile olimpice și învingându-l de fiecare dată pe deținătorul recordului mondial. Cu toate acestea, el a explicat cu modestia ce-l caracteriza: “La primul succes, eram prea tânăr, la al doilea, nu foarte capabil, la al treilea, foarte accidentat, iar la al patrulea, deja bătrân.”
Născut pe 19 septembrie 1936 în New York, Alfred Adolph Oerter a ajuns la aruncarea discului din pură întâmplare, în timpul liceului. După ce a practicat fotbalul american, el a început atletismul la 15 ani, axându-se pe probele de viteză și, ulterior, pe cele pe distanțe medii, când, la un moment dat, un disc de aproximativ două kilograme a ajuns la picioarele sale pe terenul de sport al liceului Sewanhaka din Long Island, New York. Un adevărat zdrahon de 103 kilograme, cu umeri care nu treceau prin orice uşă şi nişte palme ca ale unui fierar de la sat, Oerter l-a aruncat atât de tare înapoi încât antrenorul care l-a văzut l-a făcut imediat discobol!
Al Oerter și-a rafinat tehnica de aruncare în, poate, cel mai neobișnuit mod posibil: studiind cartea unui aruncător de disc, iar în 1954, a stabilit un nou record al Statelor Unite la nivelul liceelor, apoi, a progresat enorm sub comanda legendarului antrenor Bill Easton la Universitatea din Kansas, unde a fost coleg cu celebrul baschetbalist Wilt Chamberlain. Doi ani mai târziu, la trialurile pentru Jocurile Olimpice din 1956, o singură aruncare i-a fost suficientă pentru a fi inclus în echipa de atletism pentru întrecerile de la Melbourne.
Cu un fizic impresionant, de 1,92 metri și 125 de kilograme, Al Oerter nu avea cinci ani de când se apucase de aruncarea discului, când a cucerit primul său aur olimpic, la o diferență de mai bine de 13 centimetri față de deținătorul recordului mondial, Fortune Gordier. La conferința de presă ce a urmat câștigării medaliei de aur la Melbourne, a fost întrebat dacă se așteaptă să mai câștige și alte medalii. Răspunsul său a fost cât se poate de elocvent: “Nu mă retrag până când nu voi câștiga cinci medalii de aur.”
Iar Oerter a făcut tot posibilul să își onoreze promisiunea. În pregătirile pentru următoarea Olimpiadă de la Roma, a câștigat de trei ori titlul național, în 1957, 1959 și 1960 și medalia de aur la Jocurile Pan Americane, din 1959, după ce a supraviețuit unui grav accident rutier în 1957. La Jocurile Olimpice din 1960, Al Oerter a cucerit al doilea aur consecutiv, iar doi ani mai târziu, avea să își îndeplinească un nou obiectiv pe care nu îl atinsese anterior: doborârea recordului mondial. În mai 1962, la Los Angeles, Oerter a devenit primul om din istorie care aruncă discul peste lungimea de 200 de picioare (61,10 metri), dar această performanță nu a rezistat mult timp, fiind depășită peste numai două săptămâni de Vladimir Trusenyov, înainte ca Al să reintre în posesia recordului lumii în iulie, la Chicago, cu o aruncare de 62,44 de metri.
Deși și-a mai îmbunătățit performanța în aprilie 1963 și apoi, în aprilie 1964, Al Oerter a ajuns la Jocurile Olimpice de la Tokyo deposedat de recordul mondial, deținut în acel moment de Ludvik Danek, din Cehoslovacia, care câștigase nu mai puțin de 45 de concursuri consecutive. Oerter a concurat cu dureri mari în Japonia, din cauza unei leziuni cronice la discul cervical, la care s-a adăugat o accidentare suferită cu doar o săptămână înaintea întrecerii olimpice, când a alunecat în timpul unui antrenament pe un teren umed, fracturându-și cartilagiul cutiei toracice.
Discobolul american avea sângerări interne, nu putea dormi, nu se putea mișca, a luat flacoane întregi de aspirine pentru a mai atenua durerea și a urmat un tratament cu gheață pentru a reduce sângerarea, iar medicii i-au interzis să participe la Olimpiadă. “Dar acestea sunt Jocurile Olimpice și mori înainte de a renunța!”, a fost reacția sa.
Al Oerter a intrat în concurs purtând un guler cervical și după ce a luat trei doze de novocaină, insuficiente, însă, pentru a-i calma durerea. După primele patru aruncări, din cele șase, el se situa pe poziția a treia, astfel că și-a adunat ultimele puteri și toată energia și concentrarea le-a pus în cea de-a cincea încercare a sa de a-l detrona pe Danek. Aruncarea lui a măsurat 61 de metri, cu aproape o jumătate de metru mai mult decât Danek, stabilind un nou record olimpic. Oerter nu a mai văzut, însă, discul aterizând întrucât s-a prăbușit la pământ, copleșit de durere.
“În opinia multora dintre noi, el a fost cel mai bun atlet al secolului. Era o magie care îl înconjura atunci când concura. Înaintea competiției, era nervos și agitat. Nu mânca bine și mâinile îi tremurau, dar când concursul era pe cale să înceapă, calmul îl învăluia. Ceilalți atleți vedeau asta și se simțeau intimidați. Îl priveau și le era teamă de ceea ce putea să facă”, a povestit Harold Connolly, campion olimpic la aruncarea ciocanului la Melbourne, în 1956, secretul lui Al Oerter.
Acesta a mai triumfat și la Jocurile Olimpice de la Ciudad de Mexico, din 1968, după care s-a retras din activitate, acuzând presiunea uriașă asupra sa și sacrificiile făcute pentru a rămâne în top. El s-a dedicat cu succes carierei de manager în industria calculatoarelor și familiei sale, înainte de a încerca o revenire în arenă în 1976. Pentru a-și crește masa musculară, a luat steroizi anabolizanți sub supraveghere medicală, dar a renunțat la acest tratament când a observat că îi crește mult tensiunea arterială, sfătuindu-i și pe ceilalți sportivi să evite asemenea stimulente și să se concentreze asupra antrenamentelor și a tehnicii. El a devenit și un aspru critic al folosirii substanțelor dopante și a felului în care banii au deteriorat relațiile dintre sportivi: “Când am început aruncările în anii ’50, toată lumea încerca să arate cât mai relaxată posibil. Când am revenit în arenă, spre sfârșitul anilor ’80, majoritatea aruncătorilor aveau un stil sever și grav. Sunt prea mulți bani implicați. Sportivii nu mai vorbesc între ei în timpul competițiilor și nu am putut înțelege rivalitățile. Ar trebui doar să intrăm în concurs, să aruncăm cât de departe putem și apoi să bem o bere împreună.”
Pe lângă activitatea sa din lumea computerelor, Oerter a fost și un orator motivațional de succes, vorbind în discursurile sale despre ce este necesar pentru a fi în top pentru o perioadă îndelungată prin stabilirea unor obiective interioare, viziune pe termen lung, depășirea barierelor care împiedică progresul, înțelegerea competiției și valorile unei munci etice sănătoase. Totodată, el a fost și un artist important, dedicându-și o bună parte din timp picturii abstracte și fondând Art of the Olympians, un program prin care îi ajuta pe foștii olimpici din întreaga lume să își promoveze lucrările de artă.
Al Oerter a încercat o revenire în prim-plan cu ocazia Jocurilor Olimpice de la Moscova din 1980, când avea deja 43 de ani. S-a clasat doar pe locul al patrulea la trialurile pentru definitivarea echipei de trei aruncători a Statelor Unite înainte ca președintele Jimmy Carter să boicoteze competiția din cauza invadării Afghanistanului de către Uniunea Sovietică. Însă, Al a primit o recompensă și mai prețioasă decât ar fi putut fi al cincilea aur olimpic: un standing-ovation de cinci minute din partea publicului din Eugene, Oregon, după ultima sa aruncare: “Așa ceva nu mi s-a mai întâmplat vreodată”, a spus Oerter, copleșit de emoție. Întrebat, ulterior, ce a avut de demonstrat la această vârstă, el a replicat: “Nu înțelegeți. Nu este vorba de a ajunge acolo, ci de călătorie. Când privesc în urmă la cariera mea, cel mai mândru nu sunt de medaliile individuale, ci de perioada îndelungată petrecută în sport. M-am retras din sport cu aceeași atitudine cu care am și început: cu plăcerea de a arunca.”
Al Oerter a încetat din viață la vârsta de 71 de ani în urma unui accident cardiac, suferit pe 1 octombrie 2007, la Fort Myers, Florida, dar amintirea lui este încă foarte puternică pentru că el a fost nu doar un mare sportiv, ci și un om foarte bun. Deși toate realizările sale pe terenul de sport sunt impresionante în toate cărțile de recorduri, calitățile sale umane strălucesc și mai puternic, după cum scrie site-ul AlOerter.com: “Al a fost un exemplu pentru toți cei care l-au cunoscut și un bun motiv de aducere aminte a plăcerilor simple pe care viața le oferă. Simțindu-se confortabil în propria sa piele, Al se bucura de momentul din fața lui, privind un răsărit de soare sau păsările plutind pe cer. A fost o corabie uriașă pe oceanul vieții, niciodată nesigur sau clătinându-se, bucuros de a merge constant înainte și savurând fiecare parte a călătoriei.”
written by You may also want to read
