22 iunie 1986 este ziua în care Diego Armando Maradona a devenit „El Dios”, după ce a marcat cel mai controversat gol din istoria Cupei Mondiale, cu „mâna lui Dumnezeu”, apoi cel mai spectaculos, considerat „Golul Secolului”. Prestația din sfertul de finală cu Anglia de la Mundialul mexican l-a transformat pe decarul Argentinei la rang de zeu al fotbalului, iar dubla de senzație din semifinala cu Belgia, iar triumful din ultimul act cu Germania doar i-au netezit intrarea în legendă. Totodată, tricoul purtat de Maradona în meciul cu Anglia a devenit cel mai prețios trofeu din istoria fotbalului, fiind cotat la cel puțin două milioane de dolari. Dar foarte puțină lume cunoaște povestea din spatele acestui tricou, îmbrăcat o singură dată de marele Diego și care astăzi este expus la loc de cinste tocmai în Muzeul Fotbalului Englez din Manchester.
Meciul din optimile Cupei Mondiale din 1986, câștigat cu 1-0 împotriva Uruguayului, a reprezentat cumva punctul de cotitură pentru naționala Argentinei în drumul spre cel de-al doilea său titlu suprem, după cel din 1978. Dacă în faza grupelor, echipa lui Carlos Bilardo a defilat, obținând două succese clare, 3-1 cu Coreea de Sud și 2-0 cu Bulgaria, și o remiză în fața campioanei mondiale en-titre, Italia, scor 1-1, în confruntarea din optimi de la Puebla, lucurile au fost mult mai complicate, iar diferența a făcut-o doar golul lui Pedro Pasculli, din finalul primei reprize.
Unul dintre motivele pentru care argentinienii aproape că au înotat în arșița amiezii mexicane a fost legat de echipamentul de joc. Pentru al doilea Mundial consecutiv, naționala Albiceleste a fost îmbrăcată de compania franceză Le Coq Sportif, care semnase un contract cu Federația Argentiniană de Fotbal în 1979, luându-le fața celor de la Adidas. La turneul final din Mexic, selecționerul Carlos Bilardo, un adevărat maniac în pregătirea fiecărui joc în cel mai mic detaliu, nu a vrut să lase nimic la voia întâmplării, astfel că a solicitat ca tricoul de joc să fie cât mai ușor posibil pentru ca pielea jucătorilor săi să poată respira cât mai bine în canicula de peste 40 de grade Celsius. Astfel, echipamentul principal, faimosul celeste y blanca, în care Argentina a disputat cele trei partide din grupe, a fost unul cu adevărat revoluționar, permițând aerului să circule prin interiorul materialului.
Nu la fel au stat lucrurile în privința tricoului de rezervă, cel complet albastru, confecționat din bumbac, diferență majoră, resimțită din plin de Maradona et comp. în timpul meciului cu Uruguayul. La finalul acelui joc, sesizând imediat problema, Carlos Bilardo i-a cerut responsabilului cu echipamentul să cântărească tricoul îmbibat de sudoare. „Poate exagerez, dar parcă tricourile albastre cântăreau cu vreo 10 kilograme în plus”, a povestit Ruben Benros, iar decizia lui Bilardo a fost fără echivoc: „Trebuie să le schimbăm!”
Totuși, nimeni nu se gândea atunci că va urma o cursă contracronometru și că argentinienii vor fi nevoiți să îmbrace aceleași tricouri albastre în sferturi pentru că totul a depins de următorul adversar, care a fost aflat abia peste două zile, când Anglia a învins Paraguayul cu 3-0. Cum englezii jucau în tricouri albe, a fost nevoie de o tragere la sorți pentru stabilirea echipei ce urma să evolueze în echipamentul de rezervă, iar sud-americanii au pierdut. Era evident că aceștia nu mai puteau evolua în tricourile din jocul cu Uruguayul, cu atât mai mult cu cât nici măcar nu mai aveau un al doilea rând de echipament întrucât majoritatea fotbaliștilor făcuseră schimb de tricouri cu celeștii, cel al lui Diego Maradona ajungând la Enzo Francescoli. Totodată, nici cei de la Le Coq Sportif nu aveau timpul necesar pentru a livra o cantitate atât de mare de tricouri până la sfertul de finală cu Anglia. Astfel, argentinienii nu mai aveau la dispoziție nici 4 zile pentru a face rost de un echipament care să le ofere un confort în plus în bătălia pe care toți o vedeau drept șansa revanșei pentru Războiul Malvinelor.
Bilardo s-a gândit la o soluție de avarie prin găurirea cu foarfeca a tricourilor din meciul cu Uruguay, inspirându-se din echipamentul de baseball! Numai că unul dintre jucători, când a văzut tricoul în trecere, i-a aruncat-o direct: „Carlos, acesta este tricoul echipei naționale a Argentinei. Oare cum am putea ieși pe teren astfel?!” Așa că selecționerul i-a trimis prin Ciudad de Mexico pe asistentul departamentului de logistică al Federației Argentiniene, Ruben Moschella, și pe kitman-ul Ruben Benros să cumpere 40 de tricouri albastre cu anchior, marca Le Coq Sportif, și care să fie suficient de ușoare pentru ca jucătorii să nu se sufoce în ele sub soarele arzător și în smogul capitalei Mexicului.
Cei doi au căutat în șase magazine din Ciudad de Mexico și abia au găsit un tip foarte ieftin, dar fără revoluționara tehnologie Air-Tech, și s-au temut la întoarcere de o reacție de furie din partea lui Bilardo. Dar când cel poreclit El Narigon (Nasosul) verifica tricoul alături de alți membri ai staff-ului său, Maradona a trecut pe acolo și a exclamat: „Ce tricou frumos. Cu acesta vom învinge Anglia!” Un tip superstițios, Bilardo a luat totul ca pe un semn și l-a trimis pe Moschella să mai cumpere încă 38, pe lângă cele două deja achiziționate. Dar era abia începutul aventurii pentru că tricourilor le lipseau două elemente vitale, emblema și numerele, deci trebuiau personalizate cu nici 24 de ore înaintea meciului cu Anglia!
Pentru asta, s-a apelat la Club America, unde evolua al treilea portar din lotul Argentinei, Hector Zelada, mai ales că naționala Argentinei se antrena la baza de pregătire a grupării mexicane. Un specialist în design a realizat logo-ul federației, omițând însă un detaliu important: laurii de la baza acestuia, lucru care se observă ușor și pe tricoul lui Maradona. Apoi, numerele! Toate magazinele erau închise deja, dar salvarea a venit de la fiul președintelui lui Club America. Acesta știa un depozit care vindea materialul din care se confecționau numerele de pe tricouri. Și aici, o altă problemă: erau doar trei culori, roșu, galben și albastru, iar argentinienii aveau nevoie de numere albe! Totuși, au găsit o soluție de compromis când au văzut niște numere argintii pentru tricouri de fotbal american.
Meciul cu Anglia urma să înceapă la ora 12 pe 22 iulie, iar la ora 18 a zilei de 21 iulie, patru femei coseau emblemele de avarie și călcau de zor numerele pe tricourile de joc ale Argentinei, sub privirile pline de admirație și de uimire ale lui Jorge Burruchaga și Nestor Clausen. „Dacă vom câștiga Cupa Mondială, va trebui să li se facă o statuie tuturor celor de aici”, a declarat atunci atacantul care va marca golul decisiv în finala cu Germania Federală.
Dar în vestiarul de pe Azteca, înainte de a ieși la încălzire, Ricardo Giusti a fost de-a dreptul dezgustat când a văzut cum arată tricoul: ” Ce urât e, Dumnezeule! Ați văzut cum arată? Ce naiba e rahatul ăsta?”, a strigat către coechipieri, moment în care a intervenit Bilardo: „Gândiți-vă la Argentina! Ieșiți pe teren și transpirați și urinați sânge!” Restul este deja istorie.
Interesant este și cum tricoul lui Maradona a ajuns în Muzeul Fotbalului Englez. Mijlocașul Steve Hodge, unul dintre puținii jucători englezi care nu au fost umiliți de Diego în cursa nemuritoare spre Golul Secolului, l-a văzut pe starul argentinian în drum spre vestiare și l-a întrebat printr-un gest dacă e vreo șansă să facă schimb de tricouri. El Pibe d’Oro a acceptat, iar fotbalistul lui Aston Villa a devenit „Omul cu tricoul lui Maradona”, după cum și-a intitulat și autobiografia, publicată în 2010. Atunci, tricoul lui Diego fusese cotat la 250 de mii de lire sterline, dar Hodge a refuzat să îl vândă, preferând să-l ofere Muzeului Fotbalului Englez din Manchester, inaugurat în 2012.
În schimb, tricoul lui Hodge nu a zăbovit prea mult în posesia lui Maradona. Chiar în vestiarul Argentinei, Diego a văzut la Oscar Garre tricoul cu numărul 10 purtat de Gary Lineker. „Perro, știi că eu colecționez tricouri cu numărul 10. Faci schimb cu mine?, m-a întrebat Diego. Cum puteam să îl refuz?”, a povestit Garre, o rezervă neutilizată în partida cu Anglia.
Patru ani mai târziu, când Argentina a ajuns din nou în finala Cupei Mondiale din Italia și urma să joace tot în albastru împotriva Germaniei, Carlos Bilardo a căutat să repete obiceiul norocos dinaintea meciului cu naționala lui Sir Bobby Robson și a cumpărat tricourile din același magazin din Mexic! Doar că la Coppa del Mondo, „pumele” au fost îmbrăcate de compania germană Adidas, iar superstițiile nu au mai fost suficiente pentru triumful suprem.
surse: The Blizzard, Libero, Radio Mitre
written by You may also want to read
