Se spune, de multe ori, că viața bate filmul, dar povestea vieții lui Emil Zatopek ar putea fi o adevărată capodoperă a celei de-a șaptea arte în cazul în care ar fi transpusă cu cea mai mare fidelitate pe marele ecran. Și asta pentru că existența celui mai mare sportiv din istoria Cehiei conține toate ingredientele unui blockbuster de succes: depășirea propriei condiții și a propriilor limite, dragoste romanțată, război, drumul spre glorie, intrarea în legendă, comic de situații, bunătate, prietenie sinceră, replici spumoase, dramă, umor, asuprirea regimului comunist pentru apărarea ideii de libertate, decăderea și, apoi, repunerea în drepturile depline, dar mai presus de toate, umanitate.

Zatopek încânta mulțimile ori de câte ori concura datorită celor trei mari calități ale sale: în primul rând, faptul că era un campion care se bucura enorm de sportul practicat, apoi, era întruchiparea efortului uriaș al unui om care încearcă din greu să reușească, întrucât părea mereu epuizat în timpul curselor și, totodată, era o persoană foarte plăcută care încânta atât spectatorii, cât și adversarii.

Majoritatea rivalilor săi se închinau în fața lui: englezul Gordon Pirie lăuda caracterul său magnific, francezul Alain Mimoun l-a descris drept un sfânt, americanul Fred Wilt l-a numit „probabil, cel mai umil, mai prietenos și mai popular atlet al timpurilor moderne”, iar australianul Ron Clarke a spus despre el că „nu există și nu a fost vreodată un om mai mare decât Emil Zatopek.”

Singurul om din istorie care a cucerit aurul în probele de 5000 de metri, 10 000 de metri și maraton la aceeași ediție a Jocurilor Olimpice, Zatopek a fost și primul om care a coborât sub bariera de 29 de minute în proba de 10 kilometri și sub cea de o oră la 20 de kilometri, iar în 2013, revista Runner’s World Magazine l-a desemnat drept cel mai mare alergător al tuturor timpurilor. Supranumit “Locomotiva cehă”, el a stabilit 18 recorduri mondiale, de-a lungul timpului, iar palmaresul său cuprinde patru medalii de aur și una de argint la Jocurile Olimpice și trei medalii de aur și un bronz la Campionatele Europene.

Emil Zatopek s-a născut pe 19 septembrie 1922 la Koprivnice, în Moravia, într-o familie modestă, cu nu mai puțin de opt copii, iar la nici 16 ani, s-a angajat la fabrica de încălțăminte Bata, din Zlin. În fiecare an, în a doua duminică din luna mai, compania organiza o întrecere atletică pe străzile orașului, iar, atunci când avea 18 ani, Zatopek a fost ales, alături de alți trei băieți, de antrenorul fabricii să participe la competiție. “Erau băieți din întreaga republică, iar unii erau chiar foarte talentați. Nu era loc pentru mine”, și-a amintit mai târziu Emil, care a încercat să se sustragă alergării, pretinzând că este bolnav.

Antrenorul l-a trimis, însă, la medic pentru o examinare, iar acesta a confirmat că Zatopek este perfect sănătos, așa că a fost nevoit, obligat chiar, să ia startul în cursă! Numai că odată pornit în concurs, el a simțit o dorință uriașă de a câștiga. Din cei 100 de participanți, s-a clasat pe locul al doilea și de aici, a început interesul său pentru alergare. Patru ani mai târziu, în 1944, dobora recordurile naționale la 2000, 3000 și 5000 de metri, iar în 1946, a câștigat prima sa competiție internațională la care a luat parte, o întâlnire a Forțelor Aliate, organizată la Berlin, unde a ajuns parcurgând cei 330 de kilometri cu bicicleta! În  același an, a fost selecționat în echipa Cehoslovaciei pentru Campionatele Europene, unde a terminat pe a cincea poziție la 5000 de metri.

La sfârșitul celui de-Al Doilea Război Mondial, el s-a înrolat în armată, care i-a permis să petreacă foarte mult timp la antrenamente, unde și-a stabilit un program special de pregătire, având la bază metodele fostului mare campion Paavo Nurmi. Zatopek obișnuia să alerge în ghete militărești, tocmai pentru a crește efortul, în condiții total neprielnice, pe ploaie, arșiță, zăpadă sau gheață, convins că, în timpul curselor, totul va fi ca o eliberare și că îi va fi mult mai ușor, spunând că “la limita durerii și a suferinței, bărbații de disting de băieți.”

În 1948, Emil Zatopek a participat la prima sa Olimpiadă, la Londra, unde a concurat în probele de 5000 și 10 000 de metri. Acolo, “Locomotiva cehă” a cucerit într-o manieră impresionantă medalia de aur în cursa de 10 000 de metri, desfășurată, conform tradiției, în chiar prima zi a Jocurilor Olimpice și la doar două luni și o zi după ce a alergat pentru prima oară pe această distanță!

“Prima mea competiție a fost la Jocurile Olimpice și am fost surprins să ajung la Stadionul Olimpic și să citesc că cel mai important lucru la Jocuri nu este să câștigi, ci să participi. Dar eu vreau să câștig!” – Emil Zatopek

Triumfător, Zatopek a mers să o impresioneze pe compatrioata sa, Dana Ingrova, aruncătoarea suliței care se clasase pe locul al șaptelea la Londra, cântându-i melodia preferată sub geamul ei din Satul Olimpic. Când ea a ieșit la fereastră, emoționat, Emil Zatopek a scăpat medalia într-o piscină, așa că a trebuit să se dezbrace și să sară în apă pentru a o recupera. Când a ieșit din piscină, a fost depistat de directoarea școlii, unde erau cazate sportivele. Văzându-l aproape gol-pușcă în apropierea prietenei sale, vizibil jenată, aceasta a făcut un scandal-monstru, astfel că Zatopek a trebuit să părăsească imediat locul.

“Ne-am simțit atât de vinovați, dar nu făcusem nimic”, avea să declare, peste ani, viitoarea Dana Zatopkova. Totuși, Emil Zatopek nu s-a lăsat păgubaș și a hotărât să își unească destinul cu aleasa inimii lui, cumpărând două inele de aur dintr-un magazin din Piccadilly Circus. “Ne-am născut amândoi în aceeași zi, în același an. Cum ar fi dacă ne-am căsători în aceeași zi?”, i-a spus Zatopek la Londra, iar două luni mai târziu, pe 19 septembrie 1948, cei doi și-au unit destinele.

Tot la Jocurile de la Londra, „Locomotiva cehă” a mai obținut un argint în proba unde țintea victoria, 5000 de metri, la doar două zecimi de câștigător, belgianul Gaston Reiff, după ce a recuperat câteva zeci de metri în ultimul tur de stadion. Dar dincolo de aceste succese și de inedita cerere în căsătorie, Topek, așa cum era alintat de Dana, a păstrat în suflet ediția din 1948 a Olimpiadei dintr-un alt motiv: “Pentru mine, Jocurile Olimpice din 1948 au fost o eliberare a spiritului. După toate acele zile întunecate ale războiului, cu bombardamente, moarte, foamete, renașterea Jocurilor a fost ca și cum ar fi ieșit soarele. Am mers în Satul Olimpic în 1948 și, dintr-o dată, nu mai erau frontiere sau bariere. Doar oameni care se întâlneau la un loc. A fost o căldură minunată. Bărbați și femei care pierduseră cinci ani de viață erau din nou înapoi.”

Între 1949 și 1951, Zatopek a fost de neoprit în cursele de anduranță, câștigându-le pe toate cele 69 în care a concurat, printre care și cele de 5000 și 10 000 de metri de la Europenele de la Bruxelles. Pe 29 septembrie 1951, devenea primul om din lume care aleargă 20 de kilometri în mai puțin de o oră, timpul său fiind de 59 de minute, 51 de secunde și opt zecimi. Însă, în iarna lui 1951, el s-a accidentat la schi, după ce a intrat într-un copac, iar cu două luni înaintea Jocurilor Olimpice de la Helsinki din 1952, a fost sfătuit de medici să nu concureze din cauza unei glande infectate.

Cum era de așteptat, Emil Zatopek nu a ținut cont de aceste sfaturi și avea să scrie, în Finlanda, cea mai glorioasă pagină din istoria atletismului prin câștigarea aurului la 5000 de metri, 10 000 de metri și la maraton, performanță nemaiatinsă de nimeni înaintea sa și, foarte probabil, nici în viitor. Dar toate aceste realizări au fost la un pas de a nu exista! Și asta pentru că Zatopek a aflat cu o zi înaintea decolării spre Helsinki că prietenul și colegul său din echipa de atletism a Cehoslovaciei, Stanislav Jungwirth, a fost oprit de la deplasare din cauza acțiunilor anti-guvernamentale ale tatălui său. Emil a fost atât de furios încât a amenințat că nu va mai pleca nici el spre Helsinki dacă lui Standa nu i se va permite să meargă. Până la urmă, oficialii Partidului Comunist l-au lăsat pe Jungwirth să călătorească în Finlanda, alături de Zatopek, cu un avion care a decolat mai târziu decât cel în care se afla întreaga delegație cehoslovacă. Însă, în caz de eșec la Helsinki, la întoarcerea în țară i se pregătea o pedeapsă aspră lui Emil, care avea gradul de căpitan în armată.

În ciuda acestei presiuni uriașe, Zatopek și-a etalat din plin umanitatea și charisma specială. Chiar în seara dinaintea cursei de 10 000 de metri, cehul s-a trezit cu un reporter australian la ușă, solicitându-i un interviu. Emil a vorbit cu el timp de 20 de minute, apoi, descoperind că jurnalistul nu are nicio cameră rezervată la vreun hotel în acea noapte, l-a invitat să rămână să doarmă la el! Zatopek a câștigat aurul și la 10 000 și la 5000 de metri, dar a hotărât să participe și la maraton, cu toate că nu mai alergase niciodată pe distanța de 42,195 de kilometri!

“Dacă vrei să câștigi ceva, aleargă 100 de metri. Dacă vrei să experimentezi ceva, aleargă un maraton!” – Emil Zatopek

Succesul la 5000 de metri a venit cu doar câteva minute înainte ca soția lui să câștige aurul la aruncarea suliței, iar la conferința de presă, Emil a declarat că victoria lui a inspirat-o cumva pe Dana. Ușor indignată, ea a răspuns: “Chiar așa? Atunci, du-te și inspiră o altă fată și vezi dacă ea poate să arunce cu sulița 50 de metri!” De altfel, pe lângă aurul de la Helsinki, Dana Zatopkova a mai obținut o medalie de argint la Jocurile Olimpice din 1960 de la Roma.

Apoi, chiar înaintea startului în proba de maraton, pe pista Stadionului Olimpic, s-a dus direct la Jim Peters, campionul Marii Britanii, întinzându-i mâna și prezentându-se: “Salut, sunt Zatopek!” Era binecunoscut faptul că atletului cehoslovac, care învățase șase limbi străine, îi plăcea foarte mult să vorbească în timpul curselor, unde își făcea mai mulți prieteni decât majoritatea sportivilor când socializau. Mai mult chiar, o dată, un alt atlet englez s-a plâns că Zatopek nu tace niciodată! Numai că în cazul de față, Peters știa foarte bine cine îl salută pentru că tocmai cehul era responsabil cu decizia lui de a se dedica exclusiv maratonului, după ce Topek l-a umilit la precedenta ediție a Jocurilor Olimpice, în proba de 10 000 de metri, astfel încât el nu a mai alergat vreodată pe acea distanță!

Acum, Jim Peters era deținătorul recordului mondial și principalul favorit la medalia de aur, în timp ce Zatopek era doar un outsider. La jumătatea cursei, Peters era lider, iar cehul l-a abordat din nou, întrebându-l dacă ritmul este cumva prea rapid. Englezul a zâmbit în sinea lui și i-a răspuns că este destul de scăzut doar ca să-l păcălească! Însă, Topek l-a luat în serios și a început să accelereze, iar în curând a dispărut din raza vizuală a lui Peters, care a abandonat, în cele din urmă, din cauza unor crampe. Când Zatopek a pătruns în incinta Stadionului Olimpic, toți cei 70 de mii de spectatori s-au ridicat în picioare, scandându-i numele, în ceea ce un jurnalist britanic a descris drept “cel mai măreț lucru din istoria atletismului”.

“În acel moment, am înțeles ce înseamnă cu adevărat spiritul olimpic.” – Juan Antonio Samaranch, fostul președinte al Comitetului Internațional Olimpic

Zatopek nu a putut merge o săptămână întreagă după acel triumf fabulos, dar a fost cea mai plăcută epuizare pe care a cunoscut-o vreodată, după cum el însuși a afirmat mai târziu. Peste doi ani, el a mai câștigat un aur la 5000 de metri și un argint la 10 000 de metri la Campionatele Europene de la Berna, dar nu a mai putut să își apere vreo medalie la Jocurile Olimpice din 1956 de la Melbourne. În pregătirile pentru ediția din Australia, el a început să facă alergări de cross-country cu soția sa în spate, ceea ce i-a atras o hernie de disc din cauza căreia a fost la un pas să rateze prezența la Melbourne. Recuperat, totuși, la timp după ce a fost operat, Zatopek nu a izbutit decât o clasare pe locul al șaselea la maraton și, la scurtă vreme, și-a anunțat retragerea.

El a rămas un apropiat al atleților din întreaga lume, care îl vizitau adesea la Praga, iar cea mai frumoasă amintire o poartă australianul Ron Clarke, care l-a vizitat în 1968. Timp de un deceniu, el a fost unul dintre cei mai rapizi atleți, dar o serie de ghinioane teribile l-au privat de victorii în marile competiții, iar la Jocurile Olimpice din același an, de la Ciudad de Mexico, a fost aproape să moară din cauza răului de altitudine. Zatopek îl aprecia foarte mult, atât ca sportiv, cât și ca om, iar atunci când s-au despărțit la aeroport, l-a îmbrățișat și i-a oferit un mic cadou cu dedicația: “Nu datorită prieteniei noastre, ci pentru că o meriți.” Clarke a păstrat pachețelul în buzunar până după ce avionul a decolat, apoi s-a retras în toaletă pentru a-l deschide. Când a desfăcut cutia, pe care erau trecute numele său și data respectivă, a văzut medalia de aur a lui Zatopek de la 10 000 de metri!

Tot anul 1968 avea să aducă schimbări importante în Cehoslovacia, care îl vor afecta în mod direct și pe Emil Zatopek. Devenit colonel, el a fost o figură influentă în Partidul Comunist, dar a susținut aripa democratică, mai ales după ce Alexander Dubcek a preluat puterea. Dar Primăvara de la Praga a fost oprită în august 1968, când tancurile rusești au invadat capitala Cehoslovaciei. Zatopek și soția sa au fost printre primii ieșiți pe străzi pentru a vedea ce se întâmplă. Ei au intrat în vorbă și cu soldații sovietici, iar unii dintre ei nici măcar nu știau în ce țară se află, conform spuselor Danei Zatopkova. Emil a condamnat vehement această acțiune de înnăbușire a libertății Cehoslovaciei, declarând chiar că Uniunea Sovietică nu ar trebui să aibă voie să mai participe la Jocurile Olimpice!

Protestele lui Zatopek au continuat, dar nu au rămas fără urmări. În 1969, când vechea gardă a Partidului Comunist a revenit la putere, cei cu viziuni democratice și care au criticat invazia sovietică au avut de plătit un preț scump. Emil Zatopek a fost decăzut din drepturile sale, exclus din armată și trimis să muncească într-o mină, departe de soția sa, pe care avea voie să o viziteze doar o dată la câteva săptămâni. Chiar și în asemenea condiții, el a găsit și jumătatea plină a paharului: “Pământul este frumos nu doar deasupra, ci și în interior.”

După un exil de patru ani și jumătate, în care a dormit într-o caravană, alături de ceilalți membri ai echipei de extracții, el a revenit la Praga, deși era văzut în continuare drept un trădător al cauzei sovietice. Emil Zatopek a fost reabilitat după Revoluția de Catifea din 1989 de președintele Vaclav Havel și a trăit modest până la sfârșitul zilelor lui, pe 22 noiembrie 2000, când a murit la vârsta de 78 de ani.

“Un atlet trebuie să alerge cu vise în suflet, nu cu bani în buzunare!” – Emil Zatopek

Facebook Comments