Colon de Santa Fe tocmai a cucerit primul sau trofeu din istorie, Cupa Ligii Profesioniste din Argentina, dupa un succes categoric in finala cu Racing Club, scor 3-0. Pentru gruparea din Santa Fe, acest triumf, primul intr-o existenta de 116 ani, vine la mai putin de doi ani dupa finala Copei Sudamericana, pierduta in fata lui Independiente del Valle. Legat de acel eveniment vine si o poveste cu una dintre cele mai in varsta si, totodata, mai infocate sustinatoare a lui Colon, desprinsa din cartea „Calatorie in inima celui mai fierbinte derby al planetei”, care va aparea in acest an.
Dar pasiunea sud-americanilor pentru fotbal m-a însoțit pe toată durata zborului spre Istanbul. Lăsasem de mult timp în urmă America de Sud și survolam imensa întindere de albastru a Atlanticului când, la un moment dat, am intrat în vorbă, nu mai țin minte exact contextul, cu doamna aflată în dreapta mea. Era o femeie respectabilă, trecută bine de 70 de ani, dar foarte cochetă.
Întrebându-mă cu ce ocazie la Buenos Aires, când i-am răspuns, am apăsat cumva instantaneu butonul declanșator al pasiunii nestăvilite a argentinienilor pentru fotbal. Mi-a povestit că, fiind din Santa Fe, era foarte entuziasmată că favoriții ei de la Colon urmau să joace finala Copei Sudamericana la începutul lunii noiembrie împotriva celor de la Independiente del Valle, din Ecuador. Era cu adevărat un moment istoric întrucât Colon de Santa Fe avea șansa câștigării primului trofeu major din existența sa de 114 ani.
Doamna de lângă mine mi-a spus că, dacă nu și-ar fi rezervat din timp o vacanță de 20 de zile în care urma să viziteze Turcia și Israelul, nu ar fi ratat pentru nimic în lume ocazia de a merge în Paraguay, la Asuncion, pentru a-și susține echipa de suflet. Am rămas cu totul uimit de înflăcărarea cu care vorbea femeia aceea de o vârstă apropiată bunicii mele despre Colon și realizarea sa imensă de a ajunge în finala Copei Sudamericana.
Mă gândeam chiar că doamna în cauză a crescut de mică în spiritul lui Colon, dar nu mi-aș fi imaginat-o vreo clipă că ar merge pe stadion, mai ales pe teren neutru și într-o altă țară, pentru a-și încuraja din toți bojocii favoriții și fluturând un steag, înjurându-i, totodată, de mama focului pe adversari. Apoi, am realizat că ea nu era cu mult mai în vârstă decât clubul ei de suflet și că a așteptat o viață întreagă cucerirea unui trofeu. Poate că se născuse cam în același timp cu inaugurarea stadionului pe care Colon joacă și astăzi, Estadio Brigadier General Estanislao Lopez.
Primul meci de fotbal disputat acolo a avut loc în 1946, iar două decenii mai târziu, în 1964, și-a căpătat renumele de „Cimitirul Elefanților”, după o victorie cu totul neașteptată împotriva brazilienilor de la Santos, unde strălucea marele Pele. Iar eșecurile frecvente ale marilor cluburi argentiniene la Santa Fe au întărit această reputație, la care, cu siguranță, doamna de lângă mine a fost martor. Acum, Copa Sudamericana ar fi reprezentat cel mai frumos cadou pentru o viață dedicată trup și suflet culorilor roșu și negru.
După ce am ajuns în țară, am așteptat și eu cu mare interes finala celei de-a doua competiții intercluburi ca importanță din America de Sud, dar Colon a pierdut destul de clar meciul cu Independiente del Valle cu scorul de 3-1. Mi-a părut rău, în primul rând, pentru doamna care mi-a ținut o companie plăcută pe o bună bucată din zborul spre Istanbul și m-am gândit că, dacă ar fi fost prezentă la finala de la Asuncion, ea ar fi reprezentat talismanul celor de la Colon. Însă, nu a fost să fie!
written by You may also want to read
