„Am jucat în El Clasico, Barcelona – Real Madrid, dar nimic nu se compară cu un Boca – River. E ca și cum te-ai culca cu Julia Roberts”, a explicat Diego Maradona, în stilul său inconfundabil, anvergura și dimensiunile celui mai fierbinte derby al Planetei Fotbal. Iar în întreaga istorie, garnisită cu cele mai strălucitoare staruri ale fotbalului sud-american, nimeni nu s-a ridicat mai presus de Angel Labruna, care a rămas și astăzi cel mai prolific marcator din El Superclasico. Totodată, el este una dintre cele mai iubite personalități din istoria clubului „milionarilor” pentru care a strălucit atât ca jucător, cât și ca antrenor. Nu întâmplător Ziua Suporterilor lui River este sărbătorită în fiecare an pe 28 septembrie, data nașterii lui Angel Amadeo Labruna.
Născut în 1918 la Buenos Aires, Labruna a cochetat în adolescență și cu baschetul și cu fotbalul, practicând atât de bine cele două sporturi încât, la un moment dat, a trebuit să se decidă. Cum în acea perioadă începuse implementarea profesionismului în fotbal, el s-a gândit că asta i-ar putea aduce un salariu mai bun, astfel că a ales în defavoarea baschetului. O decizie care avea să îi facă fericiți pe fanii lui River Plate, unde Labruna a jucat aproape întreaga sa carieră, între 1939 și 1959, cucerind nouă titluri de campion și trei Cupe Aldao.
El a debutat pentru „milionari” pe 18 iunie 1939, într-un meci pierdut cu 1-0 în fața lui Estudiantes La Plata, când a purtat în premieră tricoul cu numărul 10. Folosit în locul lui Jose Manuel Moreno, care fusese suspendat de club pentru viața extrasportivă indisciplinată, Labruna a profitat din plin de șansa lui. Golurile și prestațiile sale încântătoare l-au convins pe antrenorul lui River să îl mențină titular chiar și atunci când lui Moreno i s-a permis să joace din nou, acesta fiind mutat în banda dreaptă.
Alintat Angelito de fanii lui River Plate, Labruna a făcut parte din celebrul cvintet ofensiv cunoscut drept La Maquina, cea mai frumoasă creație a fotbalului argentinian, alături de Jose Manuel Moreno, Juan Carlos Munoz, Adolfo Pedernera și Felix Loustau. Deși au jucat împreună în doar 18 meciuri, ei au intrat în istorie drept una dintre cele mai bune și mai seducătoare linii de atac din întreaga existență a fotbalului argentinian. De aceea, Carlos Peucelle, unul dintre colegii lui Labruna, afirma că acea echipă era formată, practic, „dintr-un portar și 10 atacanți, utilizând un sistem imaginar 1-10.” Iar filosofia ofensivă cu care River s-a identificat era: ganar, gustar y golear: câștigă, savurează și înscrie.
În cele două decenii petrecute la River Plate, Angel Labruna a înscris 317 goluri în 515 meciuri, dintre care 293 de reușite au fost în campionat, performanță ce îl pasează pe locul secund în ierarhia all-time a celor mai buni marcatori din istoria ligii argentiniene, după Arsenio Erico. Labruna s-a evidențiat prin predilecția de a înscrie frecvent în cel mai fierbinte derby al fotbalului sud-american, Boca Juniors – River Plate, el fiind și în prezent cel mai prolific jucător din istoria El Superclasico, cu 22 de goluri în 16 confruntări.
Cu un instinct în fața porții inegalabil, Labruna a fost și golgeterul campionatului Argentinei de două ori, în 1943, cu 23 de goluri, și în 1945, cu 25 de reușite. El a debutat în 1942 în naționala Argentinei, pentru care va înscrie 17 goluri în 37 de selecții, câștigând două titluri de campion al Americii de Sud, în 1946 și 1955. Marele regret al lui Angelito Labruna, la fel ca și al membrilor generației sale, a fost că nu a putut străluci pe scena Cupei Mondiale în apogeul carierei sale întrucât Federația Argentiniană de Fotbal a refuzat să participe la turneele finale din 1950 și 1954. Astfel, singura apariție a lui Labruna la Cupa Mondială a fost la ediția din Suedia, din 1958, când avea aproape 40 de ani, iar Argentina a părăsit competiția încă din faza grupelor, terminând pe ultimul loc, după ce a învins Irlanda de Nord și a pierdut categoric în fața Cehoslovaciei și a viitoarei campioane, Germania de Vest.
În 1959, Angel Labruna a plecat de la River Plate pentru a juca în Uruguay, la Rampla Juniors, și în Chile, la Rangers de Talca, iar cariera și-a încheiat-o în Argentina, la Platense, în 1961, când avea deja 43 de ani.
În momentul în care Labruna a părăsit-o pe River, nimeni nu se gândea că pentru gruparea „milionarilor” va urma o perioadă îndelungată de secetă fără niciun trofeu. Au trecut 18 ani fără ca River să mai guste din dulcea cupă a succesului până când Angelito s-a întors ca antrenor în 1975. După un prim mandat infructuos, între 1968 și 1970, Labruna i-a readus gloria pierdută lui River Plate prin câștigarea ambelor titluri încă din primul an, atât Metropolitano, cât și Nacional, într-o manieră categorică. Labruna i-a pus în valoare pe Ubaldo Fillol, Daniel Passarella, Norberto Alonso și Leopoldo Luque, oameni care vor aduce Argentinei prima Cupă Mondială în 1978, iar „milionarii” au redevenit o forță de temut. Astfel, River a ajuns și în finala Copei Libertadores din 1976, pierdută, însă, în fața brazilienilor de la Cruzeiro, și a mai cucerit alte patru titluri sub comanda lui Labruna, care s-a retras în 1981.
Doar doi ani mai târziu, pe 19 septembrie 1983, Angel Labruna a încetat din viață în urma unui infarct. Avea 64 de ani.
P.S. Povestea lui Angel Labruna poate fi citită în ediția a doua a cărții „100 de fotbaliști legendari”, care va apărea în acest an.
written by You may also want to read
