În întreaga istorie a fotbalului, a existat un singur jucător de clasă mondială pe două posturi diferite: John Charles, care a excelat atât ca fundaș central cât și ca atacant. Fără îndoială, cel mai bun produs de export din istoria fotbalului britanic, el a fost desemnat și cel mai mare jucător străin care a îmbrăcat vreodată tricoul lui Juventus Torino, în 1997, cu ocazia centenarului celui mai galonat club din Italia. Considerat și cel mai bun fotbalist galez al tuturor timpurilor, John Charles s-a remarcat și prin atitudinea fair-play de pe teren și prin filosofia proprie de a nu-și lovi adversarii.
Astfel, în întreaga sa carieră, el nu a fost avertizat vreodată de arbitri, nici măcar verbal, motiv pentru care a fost supranumit „Il Gigante Buono” de fanii italieni. În acest sens, fostul arbitru internațional Clive Thomas a afirmat: „Dacă ar exista 22 de jucători de calibrul lui John, nu ar mai fi nevoie de arbitri, ci doar de cineva care să țină evidența timpului!”
Un fotbalist impunător, la cei 1,88 metri ai săi, John Charles s-a evidențiat prin jocul aerian impecabil și prin grația cu care lovea mingea cu capul, calități subliniate și de fostul său coechipier, Jack Charlton: „John Charles a fost o echipă în sine. Oamenii mă întreabă adesea care a fost cel mai bun jucător pe care l-am văzut în viața mea și răspund, probabil, că Eusebio, Cruyff, Di Stefano, Pele sau fratele meu, Bob, dar cel mai eficient fotbalist pe care l-am văzut vreodată, cel care cea mai clară diferență în ceea ce privește performanța echipei, a fost, fără îndoială, John Charles. Se putea apăra, putea juca la mijloc și în atac. Era rapid, era un alergător foarte puternic și a fost cel mai bun jucător de cap pe care l-am văzut vreodată. Puterea sa în aer era fenomenală. În mod normal, când un jucător lovește mingea cu capul, închide ochii în mod automat, dar cei ai lui John rămâneau deschiși. Întotdeauna, sărea cu o fracțiune de secundă mai repede decât adversarul și părea capabil să atârne cumva în aer. Iar mingile folosite atunci nu se pot compara deloc cu cele de astăzi. Cele de acum nu absorb apa și nu își schimbă forma pe toată durata meciului, dar în acele zile, portarii aveau dificultăți în a degaja mingea în jumătatea adversă pentru că era foarte mare și grea. Iar într-o zi ploioasă, mingea devenea tot mai grea cu fiecare minut. Dacă o loveai greșit, ai fi fost groggy cinci sau șase minute înainte de a-ți reveni.”
Versatilitatea sa în două roluri atât de diferite pe teren, ca stoper și ca vârf, a fost întărită de cele spuse de doi dintre cei mai buni fotbaliști englezi ai acelor vremuri, atacantul Nat Lofthouse și fundașul Billy Wright. Întrebat care a fost cel mai bun apărător central înfruntat, Lofthouse a răspuns fără ezitare că John Charles, iar în aceeași săptămână, Billy Wright, căpitanul naționalei Angliei, a afirmat că galezul a fost cel mai bun vârf pe care l-a avut ca adversar!
William John Charles s-a născut pe 27 decembrie 1931 în districtul Cwmbwrla al orașului galez Swansea, recunoscut pentru minele sale de cărbune, dar care avea să ofere lumii unul dintre cele mai strălucitoare diamante ale fotbalului. După ce a scăpat cu bine de bombardamentele Luftwaffe din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, fiind evacuat cu familia din locuința lor, John Charles a început fotbalul la echipa locală Swansea Town, devenită ulterior Swansea City. Deși nu a primit șansa de a juca pentru echipa de seniori a clubului, lui Charles norocul i-a surâs din altă parte. La 17 ani, a fost remarcat de un scouter al lui Leeds United și invitat, apoi, să dea un test în septembrie 1948.
Talentul său a fost atât de limpede încât i s-a oferit imediat un contract, astfel că John s-a mutat în Yorkshire, iar pe 19 aprilie 1949, a debutat în prima echipă a lui Leeds într-un amical cu Queen of the South, în rolul de fundaș central. Managerul lui Leeds, Frank Buckley, l-a utilizat pe mai multe posturi, precum fundaș central sau fundaș dreapta, înainte de a-l avansa în atac în noiembrie 1951, după ce John Charles s-a întors la club în urma satisfacerii stagiului militar.
Galezul a mai jucat ca stoper până în sezonul 1952-1953, când a fost mutat din nou în ofensivă și a început să înscrie pe bandă rulantă: 11 goluri în primele 6 meciuri. În următoarea stagiune, Charles a fost de neoprit, marcând 42 de goluri în 39 de partide, stabilind un record neegalat nici până astăzi de vreun jucător al lui Leeds. Ales căpitanul echipei în 1955, el condus-o pe Leeds United spre promovarea în prima ligă grație celor 29 de goluri înscrise în 42 de partide, în sezonul 1955-1956. John Charles a continuat să impresioneze și în primul lui an în elita fotbalului englez, înscriind de 38 de ori în 40 de apariții, prin care a egalat recordul de reușite în prima divizie.
Dorit de numeroase cluburi din Anglia și din străinătate, John Charles nu și-a arătat intenția de a pleca de la Leeds, însă un eveniment cu totul neprevăzut avea să îi schimbe destinul. Pe 18 septembrie 1956, înaintea unui meci din campionat cu Aston Villa, o defecțiune electrică a declanșat un incendiu devastator care a mistuit una dintre tribunele arenei Elland Road. Vestiarele, birourile și echipamentul de joc au fost transformate în cenușă, iar costurile exorbitante necesare reconstrucției tribunei au constrâns-o pe Leeds United să își vândă vedeta. Astfel, după 157 de goluri în 297 de meciuri între 1949 și 1957, John Charles a fost transferat la Juventus, care a plătit o sumă-record la acea vreme. Cele 65 de mii de lire sterline plătite de italieni au reprezentat aproape dublu față de precedentul record de transfer. Iar mult mai târziu, în semn de prețuire, tribuna Vest de pe Elland Road a fost redenumită Tribuna John Charles în onoarea lui.
Impactul său la Juventus a fost imediat: a debutat pe 8 septembrie 1957 într-un meci cu Hellas Verona, în care a marcat golul victoriei cu 3-2, apoi a fost decisiv și în duelurile cu Udinese și Genoa, în care a înscris reușita ce a făcut diferența pe tabelă. În primul lui sezon la Juventus, a marcat 28 de goluri, a câștigat titlul și a fost desemnat cel mai bun jucător din Serie A. John Charles a avut un parteneriat fructuos în ofensivă alături de Omar Sivori și Giampiero Boniperi, supranumit „Tridentul sfânt” sau „Trio-ul magic” de fanii torinezilor.
Cu Juventus, „Il Gigante Buono” a câștigat trei scudetti și două Cupe ale Italiei și a înscris 108 goluri în 155 de meciuri disputate între 1957 și 1962. Dincolo de toate performanțele sportive, el a impresionat prin jocul curat și prin faptul că nu răspundea niciodată la provocările adversarilor. Iar dacă o făcea, mereu abuza de mult umor, așa cum s-a întâmplat într-un Derby d’Italia cu Inter, când un jucător nerazzurro a tot făcut comentarii malițioase la adresa Reginei Angliei cu intenția de a-l irita. Replica lui Charles a fost memorabilă, intrând în foclorul fotbalului: „Nu este Regina mea, eu sunt galez!”
Totodată, căpitanul lui Juventus, Giampiero Boniperti, a mărturisit că John Charles s-a distins mai ales prin felul său de a fi ca om: „Aș putea spune că venea dintr-o altă lume datorită calității sale umane. John a fost unul dintre cei mai loiali și mai onești oameni pe care i-am întâlnit vreodată. Era o persoană cu totul specială. A reușit să țină echipa unită și orice discuții mai aprinse încetau de îndată ce își făcea apariția pe teren sau în vestiar.”
Galezul a revenit la Leeds United în 1962 în primul rând datorită dorinței soției sale de a-și vedea copiii educați în Anglia. Transferat de managerul Don Revie pentru 53 de mii de lire sterline, un record al clubului în acel moment, John Charles a jucat doar 11 meciuri și a înscris trei goluri pentru Leeds, declarând că decizia întoarcerii în Anglia a fost cea mai mare greșeală a vieții lui. După 91 de zile pe Elland Road, el a plecat la AS Roma, care l-a cumpărat cu 70 de mii de lire.
Deși a debutat cu gol într-o partidă cu Bologna, John Charles nu și-a mai regăsit forma de odinioară. Afectat de tot mai numeroasele accidentări la genunchi și de problemele conjugale, el a părăsit-o pe Roma după numai un sezon, în care a bifat patru reușite în 10 partide, și a semnat cu Cardiff City. Charles a mai jucat la Hereford United înainte de a se retrage din fotbal la 42 de ani de la clubul galez Merthyr Tydfil, în 1974.
Pe plan internațional, John Charles a debutat în naționala Țării Galilor în 1950, la scurtă vreme după ce a împlinit 18 ani, și a marcat 15 goluri în 38 de selecții până în 1965. El a jucat la singura ediție a Cupei Mondiale unde reprezentativa galeză a obținut calificarea, cea din Suedia 1958. Cu Charles pe teren, Țara Galilor a ajuns până în sferturile de finală, dar o accidentare l-a ținut departe de gazon în confruntarea cu Brazilia, care s-a impus grație golului marcat de Pele. Selecționerul galez Jimmy Murphy a declarat după meci că echipa lui ar fi putut câștiga dacă îl avea pe John Charles pe teren.
John Charles a încetat din viață pe 21 februarie 2004 la Wakefield, în Anglia, la vârsta de 72 de ani. Existența sa a fost rezumată cel mai bine de fostul său coleg din ofensivă de la Juventus, Omar Sivori: „Când eram la Juve, cei mai importanți oameni pentru majoritatea fanilor erau Papa și Il Gigante. Pentru cei 40 la sută care erau comuniști, cei mai importanți erau Stalin și Il Gigante!”
P.S. Povestea lui John Charles poate fi citită în ediția a doua a cărții „100 de fotbaliști legendari”, care va apărea în acest an.
written by You may also want to read
