La sfârșitul anului 1954, Wolverhampton Wanderers s-a autoproclamat „campioană mondială” după ce a învins campioana Ungariei, Honved Budapesta, unde străluceau câțiva dintre „maghiarii magici”, Ferenc Puskas, Sandor Kocsis, și Jozef Bozik, finaliști ai Mundialului din Elveția. Victoria din amicalul disputat la lumina nocturnei proaspăt inaugurate de pe arena Molineux, în fața a 55 de mii de spectatori, a fost posibil, în primul rând, datorită prestației maiestuoase a lui Billy Wright, fundașul lui Wolves, descris drept un adevărat „turn de forță” în cronica din cotidianul The Guardian.
Considerat piatra de temelie a celei mai glorioase perioade din istoria clubului, Wright a fost omul de la care a pornit revenirea din repriza secundă a lui Wolverhampton, după ce la pauză, Honved conducea cu 2-0. În partea a doua a jocului, televizată în direct și de BBC, Wolves au marcat de trei ori și s-au impus cu scorul de 3-2 la capătul unei evoluții ce l-a încântat atât de tare pe un puști nord-irlandez de opt ani din Belfast, pe numele său George Best, încât a devenit pe loc un fan al grupării din West Midlands.
O piesă indispensabilă pentru Wolverhampton în era de apogeu a clubului, când a cucerit o Cupă a Angliei, în 1949, și trei titluri de campioană, în 1954, 1958 și 1959, Billy Wright s-a remarcat printr-una dintre cele mai sclipitoare minți pe teren în timpurile sale. Fără a fi înzestrat cu prea mult talent, spunându-se chiar că abilitățile sale de a controla și pasa mingea erau mediocre, el s-a distins prin intercepțiile inteligente și prin faptul că ajungea aproape întotdeauna cu un pas înaintea adversarului datorită capacității sale extraordinare de a citi jocul. De aceea, Billy Wright este considerat cel mai mare fotbalist care a îmbrăcat vreodată faimosul tricou auriu al lui Wolves, pe care l-a purtat de 541 ori, timp de două decenii, între 1939 și 1959, fără a fi vreodată avertizat. Un exemplu de sportivitate și fair-play, Wright a fost loial unui singur club și a condus prin puterea exemplului, afirmând că „să fii căpitan este arta de a fi lider, nu dictator”.
Totodată, el a fost primul jucător din istoria fotbalului care a depășit borna de 100 de selecții în echipa națională. Prezent la trei ediții ale Cupei Mondiale, în 1950, 1954 și 1958, Billy Wright a jucat în 105 meciuri pentru selecționata Angliei, între 1946 și 1959, iar în 90 dintre acestea a fost căpitan, record pe care îl împarte cu Bobby Moore.
Născut pe 6 februarie 1924 la Ironbridge, un sat din Shropshire, regiune situată la granița cu Țara Galilor, William Ambrose Wright a ajuns la Wolverhampton în 1938, încurajat de învățătorul de la școală să participe la o probă de joc în urma anunțului dintr-un ziar local. A fost acceptat de managerul Major Frank Buckley, deși inițial acesta i-a spus lui Wright că este prea scund, iar la doar 14 ani, a debutat în echipa a doua a clubului. Un an mai târziu, juca primul lui meci la seniori într-o victorie cu 2-1 în fața lui Notts County, în 1939. Totuși, cum partida s-a disputat la scurt timp după izbucnirea celui de-Al Doilea Război Mondial, nu a fost considerată oficială, astfel că debutul oficial la Wolves a fost consemnat într-un meci din Cupa Angliei cu Lovells Athletic, în sezonul 1945-1946.
În aceeași stagiune, a debutat și în naționala Angliei într-un meci câștigat cu 2-0 în fața Belgiei pe 19 ianuarie 1946, iar doi ani mai târziu, a primit banderola de căpitan pe care a păstrat-o până în momentul retragerii din fotbal, în 1959. Din cele 105 selecții în prima reprezentativă, pentru care a înscris trei goluri, Wright a jucat integral 70 de partide internaționale consecutive, iar în prezent ocupă locul al nouălea într-un clasament al fotbaliștilor cu cele mai multe apariții în tricoul Angliei.
La 17 ani, Billy Wright a semnat primul contract de profesionist cu Wolves, dar efectele războiului au forțat clubul să își suspende jocurile oficiale. Astfel, Wright a jucat din postura de invitat pentru Leicester City, unde a evoluat atât ca atacant cât și ca fundaș, înainte de a reveni la gruparea de pe Molineux în 1942. O accidentare urâtă la gleznă i-a pus în cumpănă cariera, dar Wright s-a recuperat miraculos și s-a înrolat în armată ca instructor de educație fizică. În plus, a jucat pentru Wolverhampton ori de câte ori a avut ocazia astfel că a adunat peste 100 de meciuri pentru club pe timp de război.
El a devenit căpitanul echipei la puțin după sfârșitul celei de-a doua conflagrații mondiale, după retragerea lui Stan Cullis, devenit antrenorul lui Wolves, iar cu Billy în rolul de lider, clubul a cunoscut cea mai înfloritoare perioadă din istorie prin câștigarea a trei titluri de campioană, a unei cupe și a două Supercupe ale Angliei. Un veritabil one-club man, Billy Wright a fost o prezență neobosită pentru Wolverhampton, în anii ’50, el ratând doar 31 de meciuri.
În 1957, Wright a fost considerat al doilea cel mai bun fotbalist al Europei de revista France Football, după ce a încheiat lupta pentru Balonul de Aur pe poziția secundă, în urma lui Alfredo Di Stefano. Doi ani mai târziu, el s-a retras din activitate, după 490 de meciuri și 13 goluri înscrise în prima ligă engleză.
Billy Wright a murit pe 3 septembrie 1994, la 70 de ani, la Londra, din cauza unui cancer la pancreas, iar cenușa lui a fost împrăștiată peste gazonul de pe Molineux, atât de drag lui.
P.S. Povestea lui Billy Wright poate fi citită în ediția a doua a cărții „100 de fotbaliști legendari”, care va apărea în acest an.
written by You may also want to read
