Scandalul „folcloristelor” din 2000, iscat în jurul meciului dintre Ceahlăul Piatra Neamț și Austria Viena din preliminariile Cupei UEFA, a aruncat o pată neagră asupra ospitalității românești și, mai ales, a felului în care este percepută de străinii ce ne calcă pragul. Dar asemenea practici erau obișnuite în fotbalul românesc încă din faza de pionierat a cupelor europene, în urmă cu mai bine de o jumătate de secol. A povestit-o chiar marele Alfredo Di Stefano în cartea Fear and Loathing in La Liga, scrisă de jurnalistul englez Sid Lowe.
Totul s-a petrecut în sezonul 1963-1964, când marele Real Madrid a înfruntat-o pe Dinamo în primul tur al Cupei Campionilor Europeni. Spaniolii câștigaseră primele cinci ediții ale competiției create la inițiativa lui Gabriel Hanot, redactorul-șef al cotidianului L’Equipe, și mai disputaseră o finală în 1962, pierdută în fața Benficăi lui Eusebio.
În 1963, Realul, cu Alfredo Di Stefano, Ferenc Puskas și Paco Gento în prim-plan, a trecut în turul preliminar al Cupei Campionilor de Glasgow Rangers cu scorul general de 7-0, după 1-0 în Scoția și 6-0 pe Santiago Bernabeu. Din postura de campioană a României, Dinamo a eliminat-o pe Motor Jena, din Germania de Est, în urma succeselor cu 2-0 de acasă, goluri Ion Nunweiler și Emil Petru, și 1-0 din deplasare, grație reușitei lui Târcovnicu.
Astfel, pe 13 noiembrie 1963, gruparea din Ștefan cel Mare urma să încrucișeze săbiile la București cu Realul condus de Miguel Munoz. Renumele Madridului stârnea teamă în rândul oricărei echipe, mai ales pentru una lipsită de experiență în asemenea dueluri la cel mai înalt nivel, cum era Dinamo atunci.
Așa că șefii clubului sau, poate, unii situați mai sus în ierarhiile comuniste s-au gândit să compenseze diferența de valoare prin distragerea atenției spaniolilor de la meci. Și cum să facă asta mai bine dacă nu prin prezentarea frumuseților locale chiar la hotelul unde erau cazați cei de la Real Madrid!
„Au pus câte o fată în fiecare din camerele alăturate de la hotel. Ni s-a spus mai târziu că este ceva obișnuit ca echipele românești să procedeze astfel cu oaspeții lor. Am avut o ședință, în care am vorbit să ne comportăm ca și cum nu am remarcat nimic”, a rememorat Di Stefano acel episod. „Am venit să jucăm fotbal, iar după meci, cine vrea să meargă, e liber să o facă. Dar mai întâi de toate, trebuie să ne gândim la meci”, a fost mesajul care a răzbătut din sânul lotului Realului.
Madrilenii erau destul de reticenți înaintea deplasărilor din spatele Cortinei de Fier, după peripețiile trăite la Belgrad în sezonul inaugural al Cupei Campionilor, 1955-1956. După 4-0 în meciul tur al sferturilor de finală, în care Partizan a avut două goluri anulate, cei de la Real și-au luat toate măsurile de precauție la prima lor călătorie într-o țară din blocul comunist. De teama de a nu fi otrăviți, au mers în Iugoslavia cu mâncarea proprie și au refuzat până și cafeaua care le era oferită la hotel! Chiar și așa, spaniolii au tremurat serios pentru calificarea în semifinală: pe o ninsoare abundentă, Partizan a condus cu 3-0, iar antrenorul Realului, Pepe Villalonga, a fost lovit cu un bulgăre de zăpadă în care era ascunsă o piatră! Di Stefano și-a amintit că, la un moment dat, a crezut că belgrădenii vor întoarce soarta în favoarea lor, dar tabela a înghețat la scorul de 3-0 și Madridul a mai făcut un pas spre câștigarea primei sale Cupe cu Urechi Mari.
Revenind la meciul de la București cu Dinamo, cel supranumit La Saeta Rubia a continuat: „Erau toate fete frumoase, de 22-23 de ani, dar nu am căzut în capcana lor. Când meciul s-a terminat, unii dintre jucători au spus: să ne schimbăm repede și să mergem la hotel! Au alergat într-un suflet gândindu-se că fetele erau încă acolo, dar acele porumbițe își luaseră zborul! Nu ne-am ales cu fetele, dar i-am bătut pe români și în tur și în retur!”
La București, pe fostul 23 August, în fața a aproape 100 de mii de spectatori, Realul nu a lăsat nicio șansă dinamoviștilor, deschizând scorul încă din minutul 2 prin Ruiz. Până la pauză, s-a făcut 0-2, după golul lui Di Stefano din minutul 43, iar rezultatul final, 1-3, a fost stabilit în ultimele patru minute, când Țârcovnicu a punctat pentru Dinamo în minutul 86, iar Gento a închis tabela la puține secunde după reluarea jocului.
În manșa secundă, Dinamo a înscris trei goluri, care i-ar fi fost suficiente pentru a întoarce calificarea în sferturile de finală dacă nu ar fi primit cinci! Aceiași Ruiz și Di Stefano au fost primii marcatori ai Realului, în minutele 4 și 19, apoi Nunweiller și Frățilă au egalat la 2, în minutele 25 și 49. Golurile alb-roșiilor nu au avut decât darul de a-i enerva mai tare pe madrileni, care au punctat de trei ori în 12 minute prin Amancio, Poco și Puskas, din penalty, iar rezultat final, 5-3, a fost stabilit de Pârcălab, tot în urma unei lovituri de la 11 metri.
După acel succes, Real Madrid a trecut și de AC Milan, cu 4-3 la general (4-1 acasă și 0-2 în deplasare) și de Zurich cu o dublă victorie, 2-1 și 6-0, însă a pierdut finala de pe Pratter-ul din Viena cu 1-3 în fața Interului lui Helenio Herrera. Acela avea să fie ultimul meci în tricoul Realului pentru Alfredo Di Stefano, omul care a povestit multe decenii mai târziu cum a fost ademenit, la București, cu înaintașele „folcloristelor” de la Piatra Neamț.
sursa: cartea Fear and Loathing in La Liga – Sid Lowe, Yellow Jersey Press, 2013
written by You may also want to read
