A fost unul dintre cei mai buni portari ai generației sale din perioada interbelică, alături de spaniolul Ricardo Zamora și italianul Gianpiero Combi, cel mai bun goalkeeper din întreaga istorie a țării sale, al șaselea într-un top all-time la nivelul Europei și al nouălea portar ca valoare din secolul XX. Acestea au fost distincțiile Federației Internaționale de Istorie și Statistică a Fotbalului acordate lui Frantisek Planicka, unul dintre cei mai curajoși și mai disciplinați portari din istoria fotbalului.
Fără a avea un fizic impresionant, la doar 1,72 metri, el s-a remarcat prin niște reflexe uluitoare și prin stilul acrobatic ce i-a atras porecla „Pisica din Praga”, precum și prin fair-play-ul desăvârșit. Astfel, în întreaga lui carieră, Planicka nu a primit nici măcar un avertisment, motiv pentru care în 1985 a fost recompensat cu International Fair Play Award de către UNESCO.
Născut pe 2 iunie 1904 la Praga aflată sub ocupație austro-ungară, Frantisek Planicka s-a distins și prin loialitatea deosebită pentru un singur club, căruia i-a fost fidel de la începutul până la finalul activității fotbalistice, Slavia Praga, pentru care a evoluat între 1923 și 1938. În acești 15 ani, Planicka a câștigat opt titluri de campion al Cehoslovaciei și șase cupe ale Boemiei și a disputat 969 de meciuri în tricoul Slaviei, dintre care 742 au fost câștigate.
Practic, Planicka a fost sinonim cu cea mai grozavă perioadă din istoria clubului praghez, care a cucerit și Cupa Mitropa sau Cupa Europei Centrale în 1938, în fața maghiarilor de la Ferencvaros. Asta după ce Slavia Praga a fost cu un pas într-o altă finală de Mitropa Cup în 1932, când, după 4-0 în turul semifinalei cu Juventus, a fost sancționată sever de publicul italian pentru numeroasele obstrucții și trageri de timp din manșa secundă la scorul de 2-0 pentru torinezi. Astfel, spectatorii enervați de anti-jocul cehilor au început să arunce cu pietre în teren, iar una dintre acestea l-a lovit atât de rău pe Planicka încât Slavia a ieșit de pe gazon și, din acest motiv, echipa a fost descalificată!
Frantisek Planicka a debutat în naționala Cehoslovaciei pe 17 ianuarie 1926 într-un meci pierdut cu scorul de 1-3 în fața Italiei, iar până în 1938, a adunat 74 de selecții, record care a rezistat aproape 30 de ani. În fix jumătate dintre aceste meciuri, el a fost căpitanul naționalei sale, alături de care a participat la două ediții ale Cupei Mondiale, în 1934 și 1938.
În 1934, Planicka și-a condus echipa până în ultimul act al turneului final, după ce a trecut de România, Elveția și Germania. În finala Cupei Mondiale, Cehoslovacia a înfruntat chiar țara gazdă, Italia, și a deschis scorul după 71 de minute, însă squadra azzurra a restabilit egalitatea peste zece minute prin Raimundo Orsi, care a trimis meciul în prelungiri. Acolo, Angelo Schiavio a dat lovitura de grație și a adus trofeul Italiei, iar Planicka și Cehoslovacia au fost nevoiți să se mulțumească cu medaliile de argint.
Peste patru ani, la puțin timp după ce Germania nazistă a ocupat Cehoslovacia, Frantisek Planicka a fost din nou căpitanul naționalei sale la Cupa Mondială din Franța. După succesul cu 3-0, după prelungiri, din primul tur în fața Olandei, Cehoslovacia a dat piept cu Brazilia pe 12 iulie într-unul dintre cele mai violente meciuri din istoria Mondialelor, care a devenit cunoscut drept „Bătălia de la Bordeaux”. Brazilienii au avut un jucător eliminat după doar 14 minute, apoi în penultimul minut de joc, la scorul de 1-1, alți doi fotbaliști, câte unul de la fiecare echipă, au fost trimiși la vestiare după mai multe durități ce au dus la numeroase accidentări.
Astfel, golgeterul cehilor, Oldrich Nejedly, a trebuit să iasă de pe gazon cu piciorul fracturat, colegul său, Josef Kostalek, a fost lovit în stomac, iar trei sud-americani au părăsit terenul din cauza unor accidentări serioase. Totodată, și Planicka și-a fracturat brațul drept, dar, dând dovada unui eroism incredibil, a continuat să joace cu dureri insuportabile pe toată durata reprizei secunde și a prelungirilor ce au urmat. Curajul său nemăsurat i-a ajutat pe cehoslovaci să termine la egalitate partida, dar cum în acea epocă, nu existau lovituri de departajare, a fost nevoie de o rejucare peste două zile pentru a fi decisă echipa calificată în semifinale.
Planicka nu a mai putut evolua, însă, din cauza problemelor medicale, la fel ca și alți câțiva protagoniști ai primului joc, din ambele tabere, iar Brazilia s-a impus cu scorul de 2-1. Meciul de la Bordeaux avea să fie ultimul disputat de Frantisek Planicka în tricoul echipei naționale. El a încheiat, astfel, Cupa Mondială cu doar două goluri primite în 240 de minute disputate, performanță care i-a adus trofeul decernat celui mai bun portar al turneului final chiar în fața italianului Aldo Olivieri, care a cucerit titlul suprem.
Planicka s-a retras din activitatea de fotbalist în același an 1938, la 34 de ani, dar a continuat să joace fotbal, menținându-se într-o condiție fizică ireproșabilă. Ultima lui apariție între buturile unei echipe de seniori a fost pe 4 iulie 1970, când avea deja 66 de ani, într-un meci al foștilor internaționali.
Frantisek Planicka a murit împăcat pe 20 iulie 1996, la 92 de ani, la Praga, după ce a apucat să o vadă din nou pe Slavia campioană după o lungă așteptare de 48 de ani. Ultima lui dorință i-a fost îndeplinită cu numai două luni înaintea decesului. În momentul morții sale, Planicka era ultimul supraviețuitor al finalei Cupei Mondiale din 1934. Impactul său a fost atât de puternic încât internaționalul ceh Karel Poborsky, proaspăt vicecampion european în acea vară, a amânat semnarea contractului carierei sale, de la Slavia Praga la Manchester United, doar pentru a asista la înmormântarea lui Planicka, programată în aceeași zi.
P.S. Povestea lui Frantisek Planicka poate fi citita in editia a doua a cartii „100 de fotbalisti legendari”, care va aparea in acest an.
written by You may also want to read
