Astazi, Gordon Banks ar fi implinit 83 de ani. Cu acest prilej, va invit sa ne reamintim de cel mai mare portar din istoria fotbalului englez cu ajutorul acestui capitol desprins din cartea „100 de fotbalisti legendari”, care va aparea intr-o noua editie revazuta in 2021.
Imediat după Lev Iașin, Federaţia Internaţională pentru Istoria şi Statistica Fotbalului l-a numit pe Gordon Banks al doilea portar al secolului trecut. Englezul născut în penultima zi a anului 1937 la Sheffield se poate mândri cu cel mai important trofeu din fotbal și care îi lipsește din palmares lui Lev Iașin: Cupa Mondială, cucerită chiar în fața propriilor fani în 1966. Mai mult, Banks a reușit și ceea ce toți istoricii și statisticienii sportului rege consideră parada Campionatelor Mondiale all-time. În 1970, la Mundialul din Mexic, Banks a avut o intervenție fabuloasă la lovitura de cap a marelui Pele. Execuția brazilianului a fost atât de precisă încât însuși Pele a strigat „gol” chiar înainte ca Gordon să plonjeze ca o felină și să respingă balonul în corner.
Mulți ani mai târziu după acest episod, Banks a declarat: „Lumea nu mă va ține minte pentru că am fost campion mondial, ci pentru acea paradă. Oamenii vor să vorbească doar despre acea intervenție.” Totuși, cu tot eroismul lui Banks, Brazilia a învins Anglia cu 1-0 grație golului înscris de Jairzinho. Campioana mondială la acea dată a mers alături de Selecao în sferturile de finală dintr-o grupă din care au mai făcut parte România și Cehoslovacia în celebra „groapă cu lei de la Guadalajara”. În sferturi, însă, Gordon Banks a fost marele absent al naționalei Albionului în reeditarea finalei din 1966 împotriva Germaniei.
Cu o zi înaintea meciului, Banks a acuzat crampe stomacale puternice din cauza cărora a petrecut ore întregi la toaletă, transpirând și vomitând. În ziua partidei, a încercat să reintre în formă, dar la antrenament, starea de rău i-a reapărut, iar Sir Alf Ramsey, antrenorul echipei naționale, s-a văzut nevoit să apeleze la rezerva Peter Bonetti. Ramsey, dezamăgit, avea să declare ulterior: „Dintre toți jucătorii, fix pe Gordon nu mi-aș fi dorit să-l pierd înaintea unui asemenea meci!” Banks a urmărit partida la televizor în camera de hotel. Anglia a avut un avantaj de două goluri, moment în care Banks, din cauza unei întârzieri a transmisiei, a închis televizorul. Englezii au pierdut până la urmă cu 3-2 după prelungiri, iar vestea cea proastă i-a fost adusă lui Banks de Bobby Moore. Ulterior, au circulat zvonuri că Banks ar fi fost otrăvit special pentru a fi scos din joc, dar celebrul portar nu a dat credit vreodată acestor conspirații.
Pentru englezi, Gordon Banks va rămâne pentru totdeauna cel mai bun portar al secolului XX. Această recunoaștere este cu atât mai deosebită cu cât Banks nu a obținut nici măcar un titlu de campion cu echipele sale de club. Are doar două Cupe ale Ligii, una cu Leicester City și cealaltă cu Stoke City, dar în schimb, a fost desemnat de șase ori portarul anului în fotbalul mondial de FIFA, iar în 1972, a fost ales cel mai bun jucător al sezonului din Anglia! El a evoluat în 73 de meciuri în naţionala Albionului şi în aproape jumătate dintre ele, 35, și-a păstrat poarta neatinsă.
Când avea 18 ani, a fost remarcat de unul dintre antrenorii clubului Chesterfield, care l-a invitat la un trial de șase meciuri. A trecut cu brio de toate testele și i s-a oferit un contract de trei lire sterline pe săptămână! Erau primii bani pe care-i câștiga, pur și simplu, pentru că juca fotbal. La echipa de rezerve a lui Chesterfield, a bifat un record negativ: 122 de goluri încasate într-un sezon la finalul căruia echipa a înregistrat doar trei victorii și a terminat pe ultimul loc. Banks s-a înrolat apoi în armată pentru satisfacerea stagiului militar și a ajuns în Germania cu regimentul său, Royal Signals. Și acolo și-a arătat calitățile de portar, cucerind Cupa Rinului. Întors în Anglia, Gordon Banks și-a ajutat echipa să ajungă în 1956 până în finala Cupei Angliei la tineret, cea mai importantă competiție la nivel juvenil din Albion și în zilele noastre. În ultimul act, însă, Banks nu a putut să o oprească pe Manchester United, care s-a impus cu scorul de 4-3 la general. Din acea echipă a „diavolilor roșii” făceau parte și câțiva dintre renumiții „Busby Babes”, precum Bobby Charlton și Wilf McGuinness.
Banks a debutat în prima echipă a lui Chesterfield împotriva unei grupări de liga a treia, Colchester United, în noiembrie 1958, meci încheiat cu scorul de 2-2. Banks și-a păstrat locul de titular în continuare și a lipsit în doar trei partide în acel sezon din cauza unor accidentări. El a fost nevoit să învețe și din propriile sale greșeli și, curând, a devenit un portar vocal, care ordona jucătorilor din fața sa să se apere mult mai eficient.
Grație prestațiilor sale, Leicester City, un club din prima divizie, l-a transferat pentru șapte mii de lire sterline, iar salariul său a sărit bine la 15 lire pe săptămână! Aici, a întâmpinat o concurență serioasă: nu mai puțin de cinci portari erau în lotul lui Leicester, printre care și internaționalul scoțian de 30 de ani, John Anderson. La început, Banks a fost goalkeeper-ul echipei de rezerve, dar după patru meciuri, a fost chemat să apere și poarta echipei de seniori după ce titularul se accidentase. A debutat pe 9 septembrie 1959 împotriva lui Blackpool, într-o partidă încheiată la egalitate, 1-1. El a apărat și în următoarea etapă, la victoria cu Newcastle United, însă, o dată recuperat portarul titular, Gordon a făcut din nou cale întoarsă spre echipa de rezerve. Norocul nu i-a întors, însă, spatele și, după ce seniorii au încasat 14 goluri în cinci meciuri, Banks a fost rechemat la prima echipă și acolo a și rămas.
Cu el între buturi, Leicester City a terminat sezonul pe locul 12, dar anul următor a fost mult mai bun: clasare pe poziția a șasea și calificarea în finala Cupei Angliei, pierdută, însă. Tot în preajma unei finale pierdute de Cupă, în 1963, 2-3 cu Manchester United pe Wembley, a venit și debutul în naționala Angliei. Pe 6 aprilie 1963, bifa primul său meci pentru reprezentativa Three Lions, 1-2 cu Scoția, dintr-o serie de 73 de prezențe întinse pe durata a nouă ani.
Cariera lui Banks a culminat cu triumful de la Cupa Mondială din 1966 în fața Germaniei. Imediat după succesul din finala de pe Wembley, Banks a plecat de la Leicester la Stoke City. Doi ani mai târziu, a obținut și bronzul la Campionatul European. Cariera sa la națională, dar și în fotbalul englez, s-a frânt o dată cu un accident rutier produs în octombrie 1972, în urma căruia și-a pierdut un ochi. A revenit în fotbal, totuși, la 40 de ani când a acceptat oferta clubului Fort Lauderdale Strikers din Statele Unite. În 1978, după doar un an, a decis să se retragă definitiv.
Gordon Banks a încetat din viață pe 12 februarie 2019 la Stoke-on-Trent, la vârsta de 81 de ani.
written by You may also want to read
