“Este perfectă”, a titrat revista Time după ce Nadia Comăneci a devenit primul om care a învins perfecțiunea de necontestat până în acel moment a mașinilor. Se întâmpla pe 18 iulie 1976, la Jocurile Olimpice de la Montreal, unde Nadia a obținut prima notă de zece din istoria gimnasticii în urma exercițiului de la paralele. Cum tabela de marcaj nu a fost programată să indice nota maximă întrucât nimeni nu credea că așa ceva este posibil, evoluția gimnastei române a fost notată cu “1.00”, singura modalitate prin care arbitrii au putut transmite că Nadia a fost, totuși, de nota 10.

Și nu a fost doar o întâmplare pentru că până la terminarea concursului olimpic, Comăneci a mai obținut încă șase note de 10, cucerind trei medalii de aur, la individual compus, bârnă și paralele, un argint, cu echipa României, și o medalie de bronz, la sol. A apărut în aceeași săptămână pe coperta revistelor Newsweek, Time și Sports Illustrated, o performanță extrem de rar întâlnită și care certifică excelența și, totodată, senzaționalul. Pentru Nadia, vara anului 1976 a fost suficientă pentru a intra în legendă drept cea mai mare gimnastă a secolului XX. Ea a adunat în palmaresul său cinci medalii de aur, trei de argint și una de bronz la Jocurile Olimpice, două medalii de aur și două de argint la Campionatele Mondiale, nouă titluri europene și cinci medalii de aur la Universiada din 1981 de la București.

Dar, dincolo de toate aceste distincții, Nadia Comăneci a însemnat mult mai mult în istoria gimnasticii și a sportului mondial, după cum a scris chiar marele Ioan Chirilă în cartea dedicată celei supranumite “Zeița de la Montreal”: “Nadia a fost cel mai mare boom din istoria gimnasticii. Și nu atât prin faptul că a făcut de râs computerul de la Montreal, care nu prevăzuse decarii ei de glorie, cât pentru alura ei de prințesă. Cu Nadia se încheie Epoca Prințesei. Nimic încrâncenat, totul zâmbet, grație și o hlamidă regală invizibilă. Așa se face că America întreagă nu o uită după 36 de ani… Nadia a fost un moment unic în istoria gimnasticii. Cu ea se încheie epoca de vis a gimnasticii. Tot ce urmează sunt mici capodopere tehnice cărora le lipsește, însă, farmecul inegalabil al fetei din Onești.”

Născută pe 12 noiembrie 1961 la Onești, Nadia Elena Comăneci a început gimnastica la o vârstă foarte fragedă la clubul local “Flacăra”, iar la 6 ani, a remarcat-o Bela Karolyi. Acesta a pus bazele unei școli de gimnastică, împreună cu soția sa, Marta, în urbea moldavă, iar Nadia a fost una dintre primele sale eleve. În 1970, la doar nouă ani, ea a devenit cea mai tânără gimnastă care câștigă titlul național al României, iar un an mai târziu, a participat la prima sa competiție internațională, o întâlnire cu Iugoslavia, la nivel de junioare, unde a câștigat primul său titlu la individual compus și a contribuit la succesul echipei noastre.

În 1975, Comăneci a înregistrat primele sale triumfuri într-o competiție majoră la nivel internațional, câștigând patru medalii de aur, la individual compus, paralele, sărituri și bârnă, și una de argint, la sol, la Campionatele Europene de la Skien, din Norvegia. Un an mai târziu, ea avea să rescrie istoria gimnasticii, devenind cea mai tânără campioană olimpică la individual compus, la Montreal, record care va rămâne pentru totdeauna. Asta pentru că astăzi, gimnastele trebuie să fi împlinit 16 ani înaintea primei zile de concurs, în timp ce în 1976, limita de vârstă era de 14 ani. Nadia a fost prima gimnastă română care cucerește aurul olimpic, dar ceea ce a impresionat cel mai mult a fost maniera în care a cucerit publicul de la Montreal prin obținerea primului 10 perfect din istorie. “Și deodată, s-a prăbușit Niagara peste sala Forum. Ultimul lucru pe care l-am văzut clar a fost apariția notei pe tabela electronică, adică acel 1,00 – din lipsă de prevedere – care a făcut înconjurul lumii, exprimând, parcă, revolta omului împotriva tehnicii atotstăpânitoare”, a descris Ioan Chirilă momentul sublim al victoriei Nadiei.

Ea a fost una dintre figurile marcante ale Jocurilor Olimpice de la Montreal, iar pentru performanțele sale a fost recompensată și cu titlurile de Personalitatea Sportivă a Anului din Străinătate de către BBC și de Sportiva Anului 1976 de Associated Press. Nadia și-a confirmat dominația absolută și la Europenele din 1977 de la Praga, unde a obținut două titluri continentale, la individual compus și la paralele, și o medalie de argint, la sărituri. Însă, după această competiție, Federația Română de Gimnastică a decis să o aducă pe Comăneci la centrul de pregătire, despărțind-o de antrenorul Bela Karolyi. A fost o decizie ce a afectat-o enorm pe Nadia, care nu și-a mai regăsit motivația și unele surse spun chiar că ar fi încercat să se sinucidă. Deși era ieșită din formă și avea o greutate peste medie din cauza acestor probleme, ea a participat la Mondialele de la Strasbourg din 1978, unde a cucerit un aur la bârnă și două medalii de argint, la sărituri și în concursul pe echipe, iar după această competiție, s-a reunit cu soții Karolyi la centrul olimpic de la Deva.

Anul următor, Nadia a câștigat, la Copenhaga, al treilea său titlu european consecutiv la individual compus, performanță nemaiatinsă până atunci de niciun alt gimnast sau nicio altă gimnastă. Ea a mai obținut alte două medalii de aur, la sărituri și sol, și un bronz, la bârnă, dar nu a putut lua vreo medalie și cu echipa deoarece România a părăsit competiția în finale în semn de protest la adresa arbitrajului. Tot în 1979, la Fort Worth, Nadia a avut un rol major în cucerirea titlului mondial de echipa României, deși, după programul impus, a trebuit să fie spitalizată din cauza unei infecții a sângelui în urma unei tăieturi la încheietura mâinii. Ea a revenit în concurs pentru proba la bârnă împotriva ordinelor medicilor, iar exercițiul său a fost notat cu 9,95, suficient pentru a asigura României medalia de aur.

În 1980, Nadia a participat la Jocurile Olimpice de la Moscova, unde a câștigat două medalii de aur, la sol și bârnă, și alte două de argint, la individual compus și cu echipa. Performanțele sale ar fi putut fi chiar mai bune dacă nu ar fi existat unele probleme de arbitraj la sol și individual compus, unde Bela Karolyi a protestat vehement că eleva sa nu a fost notată corect. După acest eveniment, antrenorul lotului olimpic de gimnastică a căzut în dizgrația regimului comunist din România și, în 1981, a decis să rămână în Statele Unite, alături de soția sa și de coregraful Geza Pozsar, în timpul unui turneu întreprins alături de Nadia. Karolyi a întrebat-o indirect pe Comăneci dacă nu vrea să li se alăture, dar sportiva a refuzat, spunând că nu are motive să plece din România. Însă, odată cu acest episod, viața Nadiei în țară a devenit mult mai dificilă întrucât nu i s-a mai permis să părăsească România de teama de a nu fugi și ea.

Ultima competiție majoră unde a participat Nadia Comăneci a fost Universiada din 1981, organizată chiar la București, unde a cucerit aurul la individual compus, sol, sărituri, paralele și cu echipa. “Viața a devenit tot mai pustie. Am fost îndepărtată de la a mai obține o sumă suplimentară de bani care chiar făcea diferența în viața familiei mele. De asemenea, era insultător ca o persoană normală în România să poată călători, în timp ce eu nu puteam… Când cariera mea de gimnastică s-a încheiat, nu mai era nimic care să mă facă fericită. Dacă Bela nu ar fi plecat, eu tot aș fi fost urmărită, dar fuga lui a pus reflectoarele asupra vieții mele și era orbitor. Am început să mă simt ca un prizonier”, a povestit Nadia în memoriile sale.

În 1984, totuși, i s-a permis să meargă la Jocurile Olimpice de la Los Angeles, în calitate de observator al concursului de gimnastică. Acolo, a fost atent monitorizată de securitate și i s-a interzis să vorbească cu Bela Karolyi, devenit între timp antrenorul lotului Statelor Unite ale Americii. Nadia nu a mai putut rezista prea mult timp acestui regim plin de restricții, iar pe 27 noiembrie 1989, a fugit din țară cu destinația finală America. Acolo, l-a reîntâlnit pe Bart Conner, și el fost campion olimpic la Montreal, în 1976, cu care s-a căsătorit în 1996, la București.

Nadia Comăneci rămâne și astăzi reperul excelenței în gimnastică, iar în 2010, Comitetul Internațional Olimpic a desemnat-o gimnasta secolului XX, înaintea unei alte mari legende a acestui sport, Larisa Latynina.

P.S. Povestea Nadiei Comaneci va putea fi citita si in cartea „100 de sportivi legendari”, care va aparea anul viitor.

noiembrie 13, 2020

• 100 DE SPORTIVI LEGENDARI

• Jocurile Olimpice
• Nadia Comăneci

written by Bogdan Socol