Astazi, Steffi Graf implineste 51 de ani. Cu acest prilej, va invit sa ne reamintim de marea campioana germana cu ajutorul acestui capitol desprins din cartea „100 de sportivi legendari”, care va aparea in anul in curs.
“Steffi Graf este, fără îndoială, cea mai mare jucătoare de tenis a tuturor timpurilor”, a spus-o legendara Billie Jean King chiar în anul în care germanca a pus punct unei cariere incredibile, ce cuprinde 107 titluri de simplu, dintre care 22 de Grand Slam, o medalie de aur, una de argint și un bronz la Jocurile Olimpice și 377 de săptămâni petrecute în fruntea clasamentului mondial, ceea ce reprezintă un record all-time atât la masculin, cât și la feminin.
Graf este singurul practicant al tenisului care a reușit un Golden Slam, prin câștigarea tuturor celor patru turnee de Mare Șlem și a aurului olimpic în același an. Practic, performanța ei senzațională din 1988 a determinat apariția acestui nou termen în lumea tenisului. Totodată, Steffi Graf este și singurul om din istoria sportului alb învingător de cel puțin patru ori în fiecare din cele patru turnee de Grand Slam. A fost lider mondial timp de 186 de săptămâni consecutive, între august 1987 și martie 1991, a terminat de șapte ori anul pe prima poziție a clasamentului WTA, iar în 1999, a fost declarată cea mai mare jucătoare de tenis a secolului XX de un grup de experți într-o anchetă realizată de Associated Press. Din totalul celor 31 de finale de Mare Șlem disputate, 13 au fost consecutive, între 1987 și 1990, câștigând nouă dintre acestea.
O jucătoare versatilă pe toate suprafețele, Steffi Graf a cucerit patru titluri la Australian Open, șase la Roland Garros, șapte trofee la Wimbledon și cinci la US Open, precum și două Fed Cup, în 1987 și 1992, și Cupa Hopman, în 1993.
Povestea lui Stefanie Maria Graf începe pe 14 iunie 1969, când s-a născut la Mannheim, într-o familie de pasionați ai tenisului, sport pe care avea să-l descopere la vârsta de trei ani. Atunci, tatăl ei, Peter, un agent de vânzări auto care preda și lecții de tenis pentru a-și suplimenta veniturile, i-a oferit o rachetă din lemn. Curând, joaca din sufragerie, unde Steffi învățase primele lovituri de la părintele său, avea să se mute pe terenurile de tenis și până la apariția în primele competiții nu a mai fost decât un pas. La cinci ani, Graf a jucat în primul său turneu, dar experiența a fost dureroasă întrucât a părăsit terenul plângând din cauza înfrângerii suferite. Steffi și-a șters, însă, lacrimile, nu s-a descurajat, nu a capitulat, iar peste un an s-a întors mai puternică și a câștigat turneul, afișând o determinare care a devenit marcă personală.
Cu o determinare tipic nemțească, Steffi Graf s-a dedicat sportului atât de mult încât atunci când avea opt ani se antrena cu tatăl său de la primele ore ale dimineții înainte de a pleca la școală. În scurt timp, toate aceste sacrificii au adus și roadele așteptate, Graf impunându-se în unele dintre cele mai prestigioase competiții rezervate juniorilor, precum Orange Bowl și Campionatul European sub 12 și sub 18 ani, în 1982. În același an, a decis să abandoneze școala și să se dedice exclusiv tenisului, iar la 13 ani și patru luni, devenea a doua cea mai tânără jucătoare din istoria circuitului profesionist. Prima ei apariție în turneele de senioare a fost consemnată în octombrie 1982 la Filderstadt, unde a fost învinsă în turul inaugural de fostul lider WTA, Tracy Austin.
La începutul lui 1983, ocupa locul 124 în ierarhia mondială, și, încet, dar sigur, a făcut pași hotărâți spre vârf, ajungând pe poziția 22 în 1984 și pe locul 6 în 1985. Cum tatăl său se ocupa de toate lucrurile adiacente tenisului, precum programarea la turnee, pentru a evita un posibil burnout, sau finanțele, Steffi s-a putut concentra doar asupra jocului său și a început să atragă atenția lumii asupra sa. În 1984, la 15 ani, a câștigat turneul demonstrativ de la Jocurile Olimpice de la Los Angeles, dar cum nu era un eveniment olimpic oficial, nu a primit și medalia de aur cuvenită.
A fost singura competiție câștigată de Graf în primii trei ani de carieră, însă, după ce a cucerit primul său titlu WTA, în aprilie 1986, la Hilton Head, în urma victoriei din finala cu Chris Evert, cu greu a mai putut fi oprită de cineva. Ea s-a impus în următoarele trei turnee, la Amelia Island, Charleston și Berlin, înainte de a pierde în semifinale la US Open în fața Martinei Navratilova. Steffi Graf a mai câștigat turneele indoor de la Tokyo, Zurich și Brighton din finalul lui 1986, apoi a început noul an în forță. Ea a cucerit titlul în primele șase evenimente la care a participat înaintea Roland Garros-ului, momentul de apogeu fiind la Miami, unde a pierdut doar 20 de game-uri în cele șapte tururi și a trecut în semifinale de Navratilova și în finală de Chris Evert. Pe zgura pariziană, Graf a obținut primul său trofeu de Grand Slam, după o victorie în fața liderului mondial, Martina Navratilova. Aceasta avea să se revanșeze în ultimul act de la Wimbledon, când Steffi a suferit primul eșec din 1987. Graf a avut, totuși, un an 1987 excelent, în care a câștigat 75 de partide și a pierdut doar două, ambele în fața Navratilovei, și a cucerit prima din cele două Cupe ale Federației din palmares. Era începutul unui deceniu fantastic pentru Steffi, care a câștigat cel puțin un turneu de Grand Slam până în 1997.
La doar 19 ani, Steffi Graf avea să atingă vârful cel mai înalt posibil în tenis prin stabilirea unei performanțe pe care nu a mai realizat-o niciun om care a pus mâna pe o rachetă de tenis nici înaintea sa și nici după ea. Germanca a realizat ceea ce nimeni nu știa cum să definească până în acel moment: Golden Slam – câștigarea, în același an, a celor patru titluri de Grand Slam și a medaliei de aur la Jocurile Olimpice.
Ea a început anul 1988 prin triumful de la Australian Open, unde nu a cedat niciun set pe toată durata competiției și a pierdut doar 29 de game-uri, învingând-o în finală pe Chris Evert cu 6-1, 7-6. Peste cinci luni, Graf a ajuns în ultimul act de la Roland Garros după un traseu identic celui de la Melbourne, fără a pierde vreun set, iar în ultimul act, a spulberat-o pe Natașa Zvereva cu 6-0, 6-0, după doar 32 de minute de joc efectiv. Meciul, întrerupt de ploaie, a fost împărțit în două perioade, de nouă, respectiv 23 de minute și a consemnat cea mai scurtă finală de Grand Slam din toate timpurile și, totodată, prima finală majoră din 1911 încoace câștigată cu două seturi la zero.
După ce și-a apărat trofeul la Paris, Steffi și-a continuat marșul triumfal și la Wimbledon, unde a detronat-o pe Martina Navratilova, câștigătoarea precedentelor șase ediții de pe iarba londoneză. Deși a pierdut primul set al finalei cu 7-5 și a fost condusă cu 2-0 în cel de-al doilea, Graf a revenit în stil de mare campioană și s-a impus cu 6-2, 6-1 în următoarele două seturi.
Învingătoare și în turneele de la Hamburg și Mahwah, germanca a rescris istoria, devenind prima femeie de la Margaret Court, în 1970, care cucerește toate cele patru titluri de Grand Slam în același an, prin triumful de la US Open, de pe 11 septembrie 1988. Mai mult chiar, ea este singurul om, atât la masculin, cât și la feminin, care a realizat Marele Șlem de când US Open se dispută pe hard, din 1987. Astfel, ea a reușit performanța unică de a triumfa în cele patru turnee majore în același an pe iarbă, zgură și hard în condițiile în care precedentele cinci Grand Slam-uri au fost obținute doar pe iarbă și zgură.
“Am avut o singură zi la dispoziție să mă întorc acasă, să mă schimb și să mă îmbarc în avionul pentru Seul. Când am pășit în avion, era un grup mare de sportivi germani și am simțit că urma să se întâmple ceva special”, și-a reamintit Steffi momentele dinaintea debutului la Jocurile Olimpice. După 60 de ani, tenisul era reprimit în programul disciplinelor olimpice, iar Graf avea să realizeze ceva cu totul special, câștigând aurul la simplu și bronzul la dublu, alături de Claudia Kohde-Kilsch.
Dacă în 1984, turneul de tenis a avut doar caracter demonstrativ și nu a fost recompensată cu vreo medalie pentru succesul de la Los Angeles, acum Steffi avea să dea naștere unui nou termen: Golden Slam. În lupta pentru medalia olimpică de aur, ea a învins-o pe argentinianca Gabriela Sabatini, de care trecuse cu nici trei săptămâni înainte și în finala de la US Open. Testamentul acestei realizări unice în întreaga istorie a tenisului, atât la masculin, cât și la feminin, a fost marcat printr-o plachetă omagială în fața arenei din Seul, pe care scrie: “Locul istoric pentru Golden Slam”. De atunci, lumea tenisului tot așteaptă un nou jucător sau o nouă jucătoare care să poată egala o asemenea performanță.
1988 a fost singurul an în care a cucerit un trofeu de Mare Șlem la dublu prin victoria de la Wimbledon, alături de Gabriela Sabatini, astfel că trofeul de Personalitatea Sportivă a Anului primit din partea BBC a fost pe deplin meritat.
În 1989, a fost foarte aproape de a realiza un al doilea Grand Slam consecutiv, după victoriile de la Australian Open, Wimbledon și US Open, însă, la Roland Garros, și-a văzut întreruptă hegemonia în urma înfrângerii suferite în fața Arantxei Sanchez Vicario. 1990 a început în aceeași notă pentru Graf, care a câștigat la Australian Open cel de-al optulea titlu de Mare Șlem din ultimele nouă disputate.
Curând, însă, cariera sa a fost zguduită din temelii de acuzațiile de evaziune fiscală îndreptate împotriva tatălui său, care avea să fie și condamnat la închisoare în 1995. Copleșită de aceste probleme, Graf a izbucnit în lacrimi la o conferință de presă de la Wimbledon și a luat în considerare chiar să pună capăt carierei sale. “Îi datorez totul tatălui meu. Mă gândeam să renunț la tot. Să părăsesc Germania, tenisul, totul”, și-a amintit, mai târziu, Steffi de unul dintre cele mai dificile momente ale activității sale sportive. Ea nu a mai reușit să câștige vreun turneu major până la Wimbledon în 1991, pierzând și poziția de lider mondial în martie 1991, pentru prima dată după 186 de săptămâni la rând petrecute în top. Totuși, pe 3 octombrie 1991, Graf a devenit, la 22 de ani, cea mai tânără jucătoare de tenis care atinge borna de 500 de victorii în carieră.
Steffi și-a apărat coroana de campioană la Wimbledon și în 1992, apoi a obținut medalia de argint la Jocurile Olimpice de la Barcelona, după ce a fost învinsă în finală de Jennifer Capriati. Astfel, palmaresul olimpic al lui Steffi Graf cuprinde patru clasări pe podium: locul 1 la simplu, ocupat în 1984, la numai 14 ani, când tenisul era doar sport demonstrativ, și în 1988, bronzul la dublu din 1988 și argintul din 1992.
Germanca a revenit mai puternică în 1993, când a triumfat la Roland Garros, Wimbledon și US Open, apoi și-a completat Șlemul prin victoria extraordinară de la Australian Open din 1994, în finala cu Arantxa Sanchez Vicario, în care a pierdut doar două game-uri. Graf avea să declare mai târziu că acela a fost cel mai bun tenis jucat de ea vreodată într-o finală de Grand Slam. Steffi și-a subjugat, apoi, adversarele, câștigând următoarele sale patru turnee, Tokyo, Indian Wells, Delray Beach și Miami, unde a pierdut pentru prima oară un set în acel an, după 54 câștigate consecutiv. Seria sa victorioasă de 36 de meciuri a fost oprită la Hamburg de Arantxa Sanchez și, deși nu a mai câștigat vreun titlu de Grand Slam, a terminat anul 1994 pe primul loc WTA.
În 1995, Graf nu a participat la Australian Open din cauza unor probleme musculare, dar s-a întors hotărâtă pe teren în luna februarie, câștigând patru trofee la rând, la Paris, Delray Beach, Miami și Houston. Cu toate că a fost acuzată de autoritățile germane de evaziune fiscală în primii ani ai carierei și că tatăl său a fost condamnat la închisoare pentru aproape patru ani, din care a efectuat o pedeapsă de doi ani, Steffi Graf nu s-a mai lăsat afectată de aceste probleme și s-a impus în cele trei turnee de Grand Slam ale anului.
La Roland Garros și Wimbledon, a trecut de Arantxa Sanchez Vicario, finala de pe iarba londoneză din 1995 fiind considerată una dintre cele mai dramatice din istorie. La scorul de 5-5 în setul decisiv, pe serviciul spanioloaicei, s-a disputat un game care a avut 13 egalități și o durată de 16 minute, câștigat de Graf. Germanca s-a impus cu scorul de 4-6, 6-1, 7-5, apoi, la US Open, a trecut în ultimul act de Monica Seles tot în trei seturi.
Și în 1996, Steffi a realizat tripla Roland Garros – Wimbledon – US Open, dar curând problemele medicale au împiedicat-o să rămână în vârf. În 1997, a stat opt luni în afara terenului pentru a se recupera în urma unei operații la genunchi, astfel că, după un deceniu petrecut la cel mai înalt nivel, Graf a bifat primul an fără vreun titlu de Grand Slam. Absența îndelungată din circuitul WTA a determinat și o cădere considerabilă în ierarhia mondială, însă ea a mai găsit puterea de a câștiga un nou trofeu de Mare Șlem la Roland Garros, în 1999. După trei ani în care nu a mai apărut în finala vreunui turneu major, Steffi Graf a învins-o în ultimul act pe elvețianca Martina Hingis după un meci memorabil. După cel de-al 22-lea și, totodată, ultimul titlu de Grand Slam, Steffi Graf a disputat a noua sa finală la Wimbledon, pierdută, însă, în fața lui Lindsay Davenport.
Curând, ea a realizat că pasiunea sa pentru tenis s-a diminuat considerabil și, pe 13 august 1999, și-a anunțat retragerea din activitate, la 30 de ani. “Pentru prima oară, mi-a lipsit bucuria de a juca tenis. Este un sentiment ciudat pe care nu l-am mai avut înainte”, a declarat Graf, care se afla pe locul 3 WTA când a pus punct carierei sale formidabile.
Căsătorită cu Andre Agassi în 2001, Steffi Graf a fost inclusă în International Tennis Hall of Fame în 2004, an în care și arena de tenis din Berlin a fost redenumită în onoarea sa. În martie 2012, postul de televiziune Tennis Channel a ales-o pe Graf drept cea mai mare jucătoare a tuturor timpurilor într-un top al celor mai buni 100 de tenismani din istorie.
written by You may also want to read
