Ziua de 4 mai 1949 a devenit prima borna importanta a marilor tragedii aviatice din istoria sportului, care au decimat, rand pe rand, pe Manchester United, in 1958, echipa uruguayana de rugby Old Christians, in 1972, nationala Zambiei, in 1993, sau Chapecoense, in 2016. In urma cu 69 de ani, accidentul de la Superga stergea, pur si simplu, de pe fata pamantului cea mai buna echipa de fotbal a momentului, Torino. Odata cu Il Grande Toro, pierea si unul dintre cei mai buni jucatori italieni ai tuturor timpurilor, Valentino Mazzola.
A fost primul fotbalist total, capabil sa joace bine pe orice post inclusiv cel de portar, iar determinarea sa era, de-a dreptul, contagioasa. Cand simtea ca ceilalti coechipieri isi pierdeau concentrarea in timpul jocurilor, isi sufleca manecile de la tricou ca un semnal de trezire pentru intreaga echipa si imediat situatia pe teren se schimba radical. In 1948, intr-un meci cu Genoa, cand portarul lui Torino, temperamentalul Bacigalupo, a fost eliminat, Mazzola nu a ezitat vreo clipa si a trecut intre buturi, terminand partida fara gol primit si ajutandu-si echipa sa castige cu 2-1.
„Valentino este jumatate din echipa, iar cealalta jumatate este compusa din noi toti ceilalti laolalta”, a explicat cel mai bine Mario Rigamonti importanta lui Mazzola la gruparea granata.
Atitudinea lui de a nu renunta niciodata i-a cucerit pe fanii lui Torino, care a cunoscut cea mai infloritoare perioada din istoria sa in preajma celui de-Al Doilea Razboi Mondial, cand a cucerit cinci din cele sapte scudetti din palmares, intre 1943 si 1949. Practic, acea era magica a inceput odata cu transferul lui Valentino Mazzola pentru 1,2 milioane de lire sterline, o suma colosala in acele vremuri, aspru criticata de presa si care a ajutat-o pe Venezia sa isi stinga toate datoriile.
Atat de clara era dominatia lui Il Grande Toro in fotbalul italian incat toti cei zece jucatori de camp ai Squadrei Azzurra din amicalul castigat cu 3-2 in fata Ungariei lui Ferenc Puskas, imediat dupa terminarea razboiului, proveneau de la Torino. Iar Italia castigase ultimele doua editii ale Cupei Mondiale, in 1934 si 1938, ceea ce a facut ca tragedia de la Superga sa fie privita si ca o deviere de la cursul firesc al istoriei fotbalului. Oare cum s-ar fi scris cartile de istorie daca Torino nu ar fi disparut de pe fata pamantului in 1949 si daca Mazzola ar fi condus Italia din teren la Mondialul din Brazilia?
CITESTE SI | ZIUA CAND FLUTURELE GRANATA SI-A FRANT ARIPILE
Un lider innascut, Valentino este considerat primul mare numar 10 pe care l-a avut fotbalul, iar calitatile sale deosebite l-au cucerit pe presedintele torinezilor, Ferrucio Novo, care nu a stat prea mult pe ganduri, cand a decis sa-l cumpere de la Venezia, alaturi de bunul prieten al lui Mazzola, Ezio Loik. De altfel, intre Valentino si seful torinezilor s-a legat o relatie cu adevarat speciala, astfel ca al doilea sau fiu, nascut in 1945, a primit numele Ferrucio in onoarea acestuia. Ferrucio Mazzola a imbratisat si el cariera tatalui sau, cucerind chiar un titlu de campion cu Lazio, in 1974, insa nu s-a putut ridica la nivelul fratelui sau mai mare, Sandro Mazzola, o adevarata legenda a marelui Inter.
Valentino a avut o disciplina a vietii extrem de riguroasa, atat in viata profesionala cat si in cea personala, avand aceleasi pretentii si din partea celorlalti, ceea ce a condus si la despartirea de prima lui sotie, care nu mai putea suporta un asemenea regim strict. El s-a recasatorit pe 20 aprilie 1949, insa fericirea nu a durat decat doua saptamani intrucat pe 4 mai pierea in accidentul de la Superga.
Sezonul 1946-1947 a fost cel mai prolific din cariera lui Mazzola, care a fost golgeterul campionatului cu 29 de reusite. Tot in 1947, intr-un meci cu Vicenza, a realizat o performanta care a rezistat pana in zilele noastre in Serie A: cel mai rapid hattrick din istorie, in numai trei minute! In total, Valentino a inscris 118 goluri in 204 partide pentru Il Grande Toro, in timp ce pentru nationala Italiei, a disputat doar 12 jocuri din cauza celei de-a doua conflagratii mondiale, marcand patru goluri.
Nimic nu parea sa stea in calea lui si a marelui Torino. Dar destinul fatidic a facut ca Il Grande Toro sa piara pe 4 mai 1949, atunci cand se intorcea de la Lisabona, unde disputase un amical impotriva Benficai. Meciul, castigat de lusitani cu 4-3, a fost organizat chiar de Mazzola in ciuda faptului ca se temea de zborul cu avionul. Capitanul lui Torino si al nationalei Italiei a avut aceasta initiativa din dorinta de a-i organiza o partida de retragere capitanului Portugaliei, Francisco Ferreira, pe care il infruntase cu cateva luni inainte in duelul echipelor nationale.
Cu putin inainte de aterizare, la ora locala 17:03, aeronava in care se aflau 31 de oameni a lovit un zid al basilicai Superga, situata pe un deal din Torino. In urma impactului, toti cei aflati la bord au murit si asa disparea si Il Grande Toro, adica: Valerio Bacigalupo, Aldo Ballarin, Dino Ballarin, Emile Bongiorni, Eusebio Castigliano, Rubens Fadini, Guglielmo Gabetto, Ruggero Grava, Giuseppe Grezar, Ezio Loik, Virgilio Maroso, Danilo Martelli, Valentino Mazzola, Romeo Menti, Piero Operto, Franco Ossola, Mario Rigamonti, Giulio Schubert, secundul Leslie Lievesley si antrenorul principal, maghiarul Ernő Egri Erbstein.
Aproape un milion de oameni au participat la funeralii, iar socul resimtit a fost atat de mare ca nationala Italiei a calatorit cu vaporul la Cupa Mondiala din 1950, in Brazilia.
Sunt foarte putine echipe si jucatori care pot defini o generatie. Valentino Mazzola a fost figura emblematica a fotbalului anilor ’40 si ar fi putut avea o influenta majora si asupra urmatorului deceniu. Dar tragedia de acum 70 de ani ne face doar sa ne intrebam cat de departe ar fi putut ajunge unul dintre cei mai completi fotbalisti ai tuturor timpurilor.
written by You may also want to read
