Toți marii campioni ai natației mondiale nu au avut de înfruntat atâtea obstacole și pericole în cariera și în viața lor precum Eva Szekely, o adevărată învingătoare dincolo de arenele sportive. Campioană olimpică în 1952 la Helsinki, medaliată cu argint la Jocurile Olimpice de la Melbourne din 1956, câștigătoare a 44 de titluri naționale, ea a stabilit șase recorduri mondiale, dar palmaresul său ar fi putut fi și mai bogat dacă nu ar fi fost împiedicată să participe la Olimpiada din 1960 din cauza efectelor înnăbușirii revoluției maghiare de către trupele sovietice.
Acest articol este desprins din cartea „100 de sportivi legendari”, care va aparea in acest an
Eva Szekely a fost o supraviețuitoare a Holocaustului, după ce a scăpat ca prin urechile acului de a fi ucisă alături de alți 20 de mii de evrei maghiari în iarna lui 1944, și a trăit alte mari drame ale secolului XX: reprimarea violentă a revoluției din Ungaria, în urma căreia au murit peste trei mii de oameni, și masacrul de la Munchen de la Jocurile Olimpice din 1972, când au fost uciși 11 sportivi israelieni după o acțiune teroristă a grupului palestinian Septembrie Negru.
Cu o poveste de viață incredibilă, care face să pălească orice scenariu de Oscar, Eva Szekely a găsit mereu un refugiu în apă, adevărata lume unde s-a simțit mereu comfortabil și în deplină siguranță, după cum ea însăși a declarat într-un interviu, iar filosofia sa era că “sportul este un dar, o răsplată, nicidecum o meserie.”
Născută pe 3 aprilie 1927 la Budapesta, într-o familie de evrei maghiari, Eva Szekely și-a pus în gând să devină campioană olimpică la natație când avea nouă ani, după ce a auzit impresionată cum conaționalul său, Ferenc Csik, a câștigat medalia de aur la Jocurile Olimpice de la Berlin din 1936.
La 14 ani, făcea parte din echipa care a devenit campioană a Ungariei și a stabilit un nou record național, deși cu greu i s-a permis participarea din cauza faptului că era evreică. La scurt timp, a fost exclusă din echipă din aceleași considerente, dar intenția germanilor de a-i extermina pe evrei nu a făcut decât să o îndârjească și mai tare în atingerea visului de a fi campioană olimpică. De mai multe ori în acele vremuri înnegurate, glonțul i-a șuierat pe la ureche, dar a fost ocrotită, de fiecare dată, de un destin generos. Recrutată pentru un lagăr de muncă, a scăpat ca prin urechile acului după ce a sărit într-un tramvai ce trecea în timpul unui marș forțat pe străzile Budapestei.
Alături de familia ei, s-a refugiat într-o casă aparent sigură, deținută de niște elvețieni, în care trăiau 42 de persoane în două camere. Pentru a nu-și pierde condiția fizică, Eva Szekely se antrena alergând pe scările celor cinci etaje ale casei, urcând și coborând de 100 de ori pe zi. Avea 17 ani în iarna lui 1944, când fasciștii au venit să o ia și pe Szekely pentru a o ucide, alături de alți evrei, pe malurile Dunării. Tatăl său i-a spus să se întindă și să pretindă că este bolnavă, dar cel care conducea acea misiune nu s-a lăsat ușor impresionat și a insistat ca Eva să îi însoțească, spunând că nu are mult de mers. Szekely își amintește cum tatăl ei l-a implorat pe acel ofițer să o cruțe: “Este campioana Ungariei la înot și, într-o zi, vei fi bucuros că i-ai salvat viața. Îți vei aminti de ea.” Apoi, a rugat-o să îi spună numele, iar Eva Szekely a devenit parola pentru viață, acceptată de ofițerul care avea un ochi gri și unul căprui, după cum a povestit chiar înotătoarea maghiară. “Asta mi-a rămas întipărită pentru totdeauna pentru că niciodată nu am mai văzut un om cu ochi de culori diferite!”, a mărturisit Szekely mai târziu.
Până în momentul eliberării Ungariei, Eva a trăit mereu cu frica de moarte, mai ales că, din cele 42 de persoane cu care locuia, doar zece au supraviețuit până la finalul războiului. De aceea, atunci când a câștigat aurul olimpic în 1952, ea a făcut-o și pentru cei 32 de oameni cu care împărțise cele două camere, uciși în timpul Holocaustului, precum și pentru miile de evrei maghiari împușcați pe malurile Dunării și pentru celelalte milioane exterminate în lagărele naziste.
În 1945, Szekely a participat la prima sa competiție internațională, iar în 1947, a cucerit trei medalii de aur la Jocurile Mondiale Universitare. La prima ei participare la Jocurile Olimpice, în 1948, la Londra, a fost la un pas de medalie, terminând pe locul al patrulea proba de 200 metri bras. Doi ani mai târziu, avea să aibă parte de un moment cu totul aparte. După ce a câștigat un concurs internațional pe Insula Margareta din Budapesta, i s-a transmis că pe lângă medalia de aur, va primi și un premiu special din partea unui ofițer important din cadrul poliției comuniste. “Eram în vârful podiumului cu o vază în brațe și omul acela se uita la mine. Când l-am privit în ochi, am realizat că îi avea în culori diferite, unul gri și unul căprui. Am crezut că voi cădea de pe platformă!”, a mărturisit Eva Szekely, care nu fusese uitată de ofițerul ce îi cruțase viața în 1944.
După cel de-Al Doilea Război Mondial, ea l-a cunoscut pe marele jucător de polo pe apă Dezsa Gyarmati, triplu campion olimpic. Împreună, cei doi au adus glorie Ungariei la Jocurile Olimpice din 1952 de la Helsinki: Gyarmati a condus naționala de polo spre titlu, iar Eva a cucerit medalia de aur în proba de 200 metri bras, stabilind și un nou record olimpic. Peste un an, Szekely a stabilit primul record mondial al probei de 400 de metri mixt, una dintre cele șase performanțe mondiale realizate de-a lungul carierei.
În 1954, Eva Szekely a născut o fată, Andrea Gyarmati, care îi va călca pe urme, deținând la un moment dat recordul mondial al probei de 100 de metri fluture și câștigând două titluri europene și un argint și un bronz la Jocurile Olimpice de la Munchen din 1972. Cu puțin timp înaintea deplasării spre Olimpiada de la Melbourne din 1956, la Budapesta a izbucnit revoluția, iar Eva și-a lăsat copilul cu inima îndoită. În timp ce cuplul Szekely – Gyarmati se afla în Australia, revoluția a fost înnăbușită de intervenția în forță a trupelor sovietice, iar evenimentele sângeroase ce au urmat au consumat-o atât de mult pe Eva Szekely încât a pierdut cinci kilograme până în momentul intrării în concurs. În ciuda anxietății ce o cuprinsese, Szekely a obținut medalia de argint la 200 metri bras, fiind singura înotătoare maghiară care a prins un podium la Melbourne.
În 1957, Szekely a fugit în Statele Unite cu familia sa după o vizită la Viena, dar a trebuit să se întoarcă în Ungaria pentru a-și îngriji părinții bolnavi. La scurt timp, autoritățile maghiare i-a anunțat că doar unul dintre ea și Gyarmati poate merge la Jocurile Olimpice de la Roma, din 1960, astfel că Eva Szekely a fost nevoită să își încheie cariera.
Cum studiase farmacologia și educația fizică, ea a lucrat ca farmacistă și ca antrenor de natație după retragerea din activitatea de sportivă. Szekely și-a arătat valoarea și ca tehnician, unul dintre cei mai de succes elevi ai săi, fiind chiar fiica sa, Andrea Gyarmati, care a atins apogeul carierei la Olimpiada din 1972, de la Munchen. Acolo, Eva a retrăit ororile crimelor împotriva evreilor, după atacul teroriștilor palestinieni asupra sportivilor israelieni din Satul Olimpic. Szekely băuse chiar o cafea cu antrenorul de lupte Moshe Weinberg în dimineața zilei în care acesta a fost împușcat încercând să-i apere pe ceilalți membri ai delegației. Chiar el îi mărturisise că nu ar fi vrut să meargă în Germania, dar că băieții din lot l-au implorat să îi însoțească! Weinberg avea să fie unul dintre cei 11 israelieni uciși în masacrul din Septembrie Negru.
Eva Szekely și-a povestit, ulterior, experiențele traumatizante pe care le-a depășit cu ajutorul sportului. Viața de atlet a reprezentat pentru ea un cămin sigur împotriva atrocităților suferite din partea naziștilor și comuniștilor: “În acele timpuri, oamenii erau deposedați de multe lucruri: nume, rang, proprietăți. Milioane de persoane au avut demnitatea umilită. În acea lume, aurul olimpic a fost ca o stea fixă și strălucitoare în univers.”
Inclusă în Hall of Fame-ul natației internaționale în 1976, Eva Szekely a fost declarată în 2004 unul dintre Sportivii Națiunii Maghiare. Ea a încetat din viață pe 29 februarie 2020, la 92 de ani, lăsând în urmă o poveste uluitoare despre cum sportul a putut învinge toate barierele și atrocitățile posibile.