In urma cu un an, debuta in fotbalul profesionist. Doar cinci meciuri in tricoul Bocai Juniors i-au fost suficiente pentru a-i convinge pe cei de la Borussia Dortmund sa il transfere pentru 15 milioane de euro la inceputul lui 2019. Si, desi a aparut in doar sapte meciuri pentru echipa secunda a galben-negrilor, in liga a patra germana, fara a juca vreun minut in Bundesliga, a impresionat atat de mult incat in septembrie a debutat in nationala „pumelor” intr-un amical cu Mexicul.
Un asemenea jucator trebuie sa fie cu adevarat special, tinand cont de ascensiunea lui fulminanta fara a fi disputat nici macar zece meciuri oficiale la nivel de seniori. „Leonardo chiar mi-a atras privirea. Nu am mai vazut vreodata un jucator ca el”, a declarat nimeni altul decat Cesar Luis Menotti, omul care a adus primul titlu mondial Argentinei in 1978 si care ocupa, in prezent, functia de director al echipelor nationale.
Nascut pe 26 ianuarie 1999 la Villa Mercedes, Balerdi a ajuns la academia Bocai Juniors in 2013, iar pana la 15 ani, a jucat ca mijlocas defensiv. Insa, inaltimea lui l-a recomandat pentru postul de stoper, mai ales ca „genovezii” aveau nevoie de oameni in defensiva. „M-au incercat in aparare sa vada cum raspund acolo. M-am descurcat bine. Si adevarul este ca am inceput sa ma obisnuiesc cu postul si sa imi placa. Am si invatat foarte multe ca fundas”, a povestit Balerdi cotidianului El Diario de la Republica cum aceasta mutare tactica avea sa ii schimbe destinul fotbalistic.
Pe 27 august 2018, a debutat in prima liga argentiniana impotriva lui Huracan, iar in primele lui doua meciuri, Boca nu a primit gol. Mai mult chiar, in prima lui partida pe Bombonera, a fost declarat omul meciului, dupa ce a castigat 10 din cele 12 dueluri aeriene in care a fost implicat. Balerdi bifase 450 de minute in Primera Division de Argentina in momentul in care Dortmund a oferit 16 milioane de euro celor de la Boca Juniors pentru transferul sau, in ianuarie 2019.
De atunci pana in prezent, Leonardo Balerdi a disputat sapte jocuri in tricoul echipei a doua a Borussiei pentru care a inscris un gol, dar inca asteapta botezul de foc al Bundesligii in fata Zidului Galben de pe Signal Iduna Park. Avandu-i drept modele inspirationale pe Sergio Ramos si Gerard Pique, stoperii nationalei Spaniei, tanarul fundas inalt de 1,87 metri a fost comparat adesea cu Mats Hummels datorita modului ofensiv in care gandeste jocul, iar unii il considera chiar „viitorul Franz Beckenbauer” ca urmare a elegantei sale cu mingea la picior.
„Leonardo Balerdi este un fundas central inteligent si puternic in defensiva. Are si un joc foarte bun la constructie si paseaza foarte bine. Suntem foarte bucurosi ca ne-a ales pe noi si suntem convinsi ca ne va ajuta cu talentul lui in viitor”, a spus Michael Zorc, directorul sportiv al Borussiei Dortmund.
Die Schwarzgelben l-au inclus in lotul deplasat in turneul din Statele Unite din vara, unde a aparut in victoriile obtinute in fata lui Liverpool si a lui Seattle Sounders, iar in actualul sezon din Bundesliga, a fost pe banca de rezerve in trei meciuri, asteptand inca momentul debutului sub comanda lui Lucien Favre. Insa, Lionel Scaloni, selectionerul Argentinei, nu a mai stat prea mult pe ganduri si l-a convocat, in premiera, cu ocazia amicalului cu Mexic din septembrie 2019, dupa ce disputase sapte meciuri in tricoul reprezentativei Under 20. Balerdi nu a dezamagit in partida castigata cu 4-0 de „pume”, iar in toamna, a bifat a doua selectie in tricoul Albiceleste tocmai impotriva Germaniei, desi nu jucase vreun minut la nivel de seniori pentru actuala lui echipa, Borussia Dortmund.
Dar cu un asemenea traseu la doar 20 de ani, cu siguranta, nu va mai trece mult timp pana cand sa il vedem pe Leonardo Balerdi stralucind si in Bundesliga.
sursa: Bundesliga.com
You may also want to read