Experiența Exatlon Romania mi-a oferit șansa de a descoperi Republica Dominicana în diverse feluri, unul mai inedit decât altul. Aventurile din Peninsula Samana m-au ajutat să privesc țara din Caraibe în diferite culori, unghiuri și dimensiuni. Astfel, pot spune despre Republica Dominicană că este țara cocotierilor, a oamenilor cu zâmbetul mereu pe buze, a ritmurilor suave de bachata, a vacilor cu cocoașă și urechi de măgar, a taxiurilor-motocicleta și a plajelor cu nisip alb și fin ca făina. Însă, pentru un iubitor de fotbal, poate cel mai neașteptat lucru a fost să descopere că sportul atât de drag lui și care înnebunește aproape întreaga planetă este ca și inexistent pentru localnici în comparație cu baseball-ul.
Orice european cred că se așteaptă atunci când ajunge pe o plajă, oriunde ar fi situată în lumea asta, să vadă mai mulți copii sau adulți cum aleargă după o minge de fotbal sau, uneori, cum joacă volei sau rugby, dacă este prin Noua Zeelandă, Fiji, Samoa sau Tonga. Asta și pentru că fotbalul pare sportul cel mai accesibil oricui, o minge făcută până și din cârpe sau ghemotoace de hârtie fiind capabilă să adune pasiuni nebănuite în jurul său. Numai că oriunde în Republica Dominicană, baseball-ul este la putere într-un mod greu de imaginat, mai ales pentru cei care vin din Europa sau America de Sud, unde fotbalul este o adevărată religie.
În Peninsula Samana, au fost foarte multe lucruri care m-au surprins prin experiențele trăite și care reprezintă, fiecare în parte, particularități ale locului. Astfel, nu pot uita cumva umiditatea foarte mare din cauza căreia nu puteam sta nici măcar cinci minute cu ventilatorul oprit în cameră, furtunile nelipsite din timpul nopții, însoțite adesea de vijelii pe ocean, care îmi dădeau de atâtea ori impresia că toate valurile mi se sparg în cap sau cina tradițională dominicană, cu o langustină mare de un metru gătită pe grătar.
Dar ceea ce m-a impresionat cel mai mult, vorbind aici din postura unui iubitor de fotbal, a fost pasiunea pe care cinci puști o arătau pe plajă atunci când erau prinși într-un joc de baseball. Le era suficient un băț desprins probabil dintr-un copac doborât de una dintre furtunile sezonului și o minge de baseball pentru a-și arăta calitățile. Cât timp am tras cu ochiul în direcția lor, nedorind să le distrag atenția de la ceea ce făceau, nu s-a întâmplat nici măcar o dată ca cel aflat la bâtă să rateze mingea aruncată de un alt băiat. Ca orice joc, și aici s-au iscat polemici aprinse, mai ales când mingea ajungea în râul din apropiere care se vărsa în Oceanul Atlantic și cineva trebuia să meargă să o aducă înapoi.
Băieții aceștia, însă, nu joacă baseball-ul doar din pasiune, ci mai ales de nevoie pentru că sportul acesta poate însemna singura cale cinstită de a ieși din sărăcie. Orice copil dominican care se apucă de baseball o face cu speranța că va ajunge, într-o zi, într-una din cele șase echipe profesioniste ale țării, dar mai ales cu visul de a juca în Major League Baseball. Asta pentru că un contract în campionatul nord-american, de ordinul milioanelor de dolari pe un sezon, ar reprezenta asigurarea unui trai liniștit pe tot restul vieții pentru întreaga familie, care, altfel, trudește din greu pentru orice bănuț.
Așa se face că, în fiecare localitate din Republica Dominicană, există un teren de baseball, fie funcțional, fie dezafectat, iar entuziasmul pentru acest sport este uriaș. Totuși nu înțelegeam de unde a pornit această nebunie printre localnici, întrucât fotbalul pare, totuși, mai la îndemână, ținând cont și de faptul că este vorba de o țară din America Latină. Însă, Arturo, unul dintre șoferii care mă duceau la filmările pentru Exatlon România mi-a explicat cel mai bine fenomenul. El mi-a explicat că americanii au adus sportul în țară de-a lungul numeroaselor intervenții în Republica Dominicană, unde au interese serioase, iar baseball-ul a înflorit în anii ’30, în timpul dictaturii militare a Generalului Rafael Trujillo, care a încurajat crearea echipelor de către rafinăriile de zahăr în scopul jocurilor în lunile mai puțin productive.
Astfel, baseball-ul s-a dezvoltat rapid, devenind sportul național pentru dominicani. În momentul de față, sunt 14 jucători din Republica Dominicană în cel mai puternic campionat de baseball din lume, ceea ce oferă speranțe oricărui băiat din Insula Hispaniola de a deveni și el bogat și faimos.
În toiul discuției în care Arturo îmi povestea cum baseball-ul a devenit un mod de viață pentru dominicani, iar eu îi povesteam de pasiunea pentru fotbal care mă mistuie pe mine, el m-a întrebat dacă pentru noi, românii, sportul național este cumva fotbalul. I-am răspuns, ușor rușinat, că, de fapt, sportul nostru național este oina, care este înrudită chiar cu baseball-ul, însă a ajuns deja pe cale de dispariție întrucât s-a pierdut, din motive doar de noi știute, undeva pe drum din 1989 încoace, când încă era materie obligatorie în școli.
Conversația ar mai fi putut continua mult și bine dacă nu aș fi ajuns la destinație, dar la final, am înțeles de ce dominicanii sunt atât de entuziasmați când vine vorba de baseball: pentru că reprezintă șansa lor la o viață mai bună.
written by You may also want to read
