In mai 2007, Inter cucerea primul sau scudetto pe teren, dupa o seceta de 18 ani, punand capat celei mai lungi asteptari din istorie pentru un titlu de campioana. De la precedentul triumf in Il Calcio, realizat in 1989 cu Giovanni Trapattoni pe banca si cu tripleta germana Matthaus – Klinsmann – Brehme pe gazon, nerazzurrii au traversat numeroase perioade turbulente, care au luat sfarsit o data cu scandalul Calciopoli. Dupa ce Juventus a fost deposedata de titlul din 2006 si retrogradata in Serie B, nimeni si nimic nu au mai impiedicat-o pe Inter sa atinga cerul, de care a fost atat de aproape in 2002 …
Acest articol este scris la sugestia si cu contributia lui Leonardo Ion, suporter interist, in urma unui mesaj trimis pe Facebook „cu suflet si pasiune fata de un fotbal „Il Calcio” rapus de efectele scandalului Calciopoli, incepand cu vanzarea lui Zidane si terminand cu instaurarea chinezilor ca si mari conducatori de cluburi”
In tot acest timp, Internazionale isi obisnuise deja fanii cu clipe de amar amestecate cu sperante si vise de glorie intr-un amalgam interzis total cardiacilor. Astfel, la doar cinci ani dupa ultimul scudetto, nerazzurrii au cucerit Cupa UEFA la capatul unui sezon in care au fost incercati de sudorile reci ale retrogradarii in Serie B! Pe Giuseppe Meazza, se schimbase garda care cucerise titlul in 1989 si Cupa UEFA, in 1991, dupa o finala cu Roma, acela fiind primul trofeu continental al Interului din ultimii 36 de ani. Osvaldo Bagnoli, omul care a dus-o pe Hellas Verona spre titlul istoric din 1985, preluase echipa in 1992, clasandu-se pe locul secund, la numai patru puncte de Milanul lui Fabio Capello.
CITESTE SI | GIUSEPPE MEAZZA, PRIMUL PLAYBOY AL FOTBALULUI
Asteptarile erau mari pentru stagiunea 1993-1994, multa lume crezand ca va fi anul Interului, mai ales dupa ce au fost transferati olandezii Dennis Bergkamp si Wim Jonk, de la Ajax. Inceputul a fost entuziasmant, cu doua succese si o remiza in primele trei runde, dar optimismul nerazzurri-lor s-a disipat repede o data cu accidentarea grava a lui Nicola Berti, devenit indisponibil pentru sase luni. Desi defensiv, Inter a stat bine, cu Giuseppe Bergomi, Antonio Paganin si Sergio Battistini, puncte fixe intr-o aparare in trei, si cu un foarte sigur Walter Zenga intre buturi, problemele au aparut in jocurile din deplasare, unde echipa a obtinut prima victorie abia la a cincea tentativa, pe terenul unei codase, Udinese. Daca in Serie A, lucrurile nu mergeau prea bine, in schimb, in Cupa UEFA, Inter a fost de neoprit: in primul tur, a trecut de Rapid cu scorul general de 5-1, (dupa 3-1 pe Giuseppe Meazza, hattrick Bergkamp, respectiv gol Aexandru Andrasi, in Giulesti, squadra lui Bagnoli s-a impus cu 2-0 prin reusitele lui Battistini si Jonk), apoi, a eliminat-o pe Apollon Limassol, dupa 1-0 acasa si 3-3 in Cipru, pentru ca in optimi, sa o invinga cu un dublu 1-0 pe Norwich City (goluri Bergkamp).
La sfarsitul anului, Inter era la patru puncte in spatele lui AC Milan, dar situatia a devenit cu adevarat critica in urma unui esec cu Lazio, 1-2, la inceputul lui februarie, care a dus la demiterea lui Osvaldo Bagnoli si numirea, in locul sau, a lui Gianpiero Marini, fost mijlocas al nerazzurri-lor in anii ’70 – ’80. Acesta a dus clubul spre cucerirea Cupei UEFA, dupa ce a trecut de Borussia Dortmund, in sferturi (3-1 in deplasare si 1-2 acasa), de Cagliari, cu 2-3 in Sardinia si 3-0 pe Meazza, si de Casino Salzburg cu un dublu 1-0 in ultimul act (goluri Berti la tur, respectiv Jonk la retur). In campionat, insa, Inter a terminat abia pe locul 13, la un singur punct de zona retrogradarii, aceasta fiind cea mai slaba clasare a nerazzurri-lor in epoca moderna a Serie A!
CITESTE SI | CUM A SCAPAT INTER DE CEL MAI RUSINOS ESEC EUROPEAN
Inter a visat din nou la gloria suprema in Il Calcio in editia 1997-1998, dupa ce l-a achizitionat pe brazilianul Ronaldo, de la FC Barcelona, pentru 27 de milioane de dolari, o suma record la acea vreme. Cu o squadra din care mai faceau parte, printre altii, portarul Pagliuca, Beppe Bergomi si Javier Zanetti in aparare, Youri Djorkaeff, Diego Simeone, Aron Winter si Paulo Sousa la mijloc, Ivan Zamorano, Alvaro Recoba si Nwankwo Kanu in atac si cu Luigi Simoni pe banca, nerazzurrii sperau sa rupa norii in sezonul care preceda Mondialul din Franta.
Inter a inceput campionatul cu emotii, fiind salvata in runda inaugurala de necunoscutul la acea data, Recoba, autorul unei duble in ultimele zece minute ale meciului cu Brescia, castigat cu scorul de 2-1. Continuarea a fost excelenta, cu trei victorii la rand si dezlantuirea lui Ronaldo, care va inscrie in total 34 de goluri in toate competitiile, dintre care 25 in Serie A. In primele zece runde, Inter adunase opt victorii si doar doua remize, cu Lazio si Milan, iar primul esec a venit abia in etapa a 13-a, ultima din 1997, 0-1 pe terenul lui Udinese, dupa un gol marcat in minutul 93 de Oliver Bierhoff, care avea sa devina Il Capocannoniere.
Imediat, insa, inceputul lui 1998 a oferit un puternic impuls ambitiilor la titlu in urma succesului cu 1-0 din Il Derby d’Italia cu Juventus, gol Djorkaeff, in urma caruia Inter s-a desprins la patru puncte in fruntea ierarhiei. Dar in loc sa aiba efect de energizant, triumful de la Milano a produs un blocaj inexplicabil si trupa lui Gigi Simoni a inceput sa piarda teren fata de Juve in lupta pentru scudetto, irosind puncte pretioase in fata unor adversari aparent accesibili. Astfel, intre etapele 16-24, nerazzurrii au obtinut doar trei succese si au pierdut patru jocuri, doua dintre acestea fiind chiar acasa, cu Bari si Bologna! La inceputul lui martie, Inter ajunsese la cinci puncte in urma Batranei Doamne, insa o serie formidabila de sase victorii la rand a adus echipa lui Simoni la doar un punct de Juventus chiar inaintea duelului direct de la Torino.
CITESTE SI | IL DERBY DELLA MADONNINA
Cu patru etape inaintea finalului de sezon, totul se putea schimba in favoarea Interului in cazul unui succes pe Delle Alpi. Numai ca Juventus s-a impus, intr-o maniera controversata din punct de vedere al arbitrajului, cu 1-0 gratie unui gol semnat de Alessandro Del Piero si avea sa ia titlul cu cinci puncte mai mult decat nerazzurrii. Inter a trebuit sa se consoleze doar cu triumful din Cupa UEFA, castigata pe Parc des Princes cu 3-0 (goluri Zamorano, Zanetti si Ronaldo) in fata lui Lazio, o alta echipa aflata in depresie dupa ce a fost scoasa din cursa pentru scudetto de Juventus cu aceleasi metode neortodoxe.
A urmat apoi un sezon dezamagitor, in care Inter a schimbat nu mai putin de patru antrenori, unul dintre ei fiind Mircea Lucescu, insa in editia 1999-2000, o data cu venirea lui Marcello Lippi pe banca si transferul-record al lui Christian Vieri, de la Lazio, pentru 50 de milioane de euro, sperantele de glorie au renascut. Numai ca, in Serie A, Internazionale a terminat doar pe locul al patrulea un sezon la jumatatea caruia pe Meazza a ajuns si Adrian Mutu, iar singura posibilitate de a mai cuceri un trofeu era legata de Cupa Italiei. Finala cu Lazio a reprezentat un dezastru total. Dincolo de esecul cu 2-1 la general, cel mai tare a durut accidentarea cumplita a lui Ronaldo de la meciul tur. Dupa ce suferise o alta accidentare grava la sfarsitul lui noiembrie 1999 intr-un joc cu Lecce, brazilianul a revenit pe teren in partida de la Roma, cand a fost introdus in minutul 58. Doar sapte minute a rezistat genunchiul sau, care s-a frant la marginea careului lazial, dupa care linistea groazei a amutit Olimpico, in strigatele durerii Fenomenului.
Massimo Moratti nu a capitulat si a continuat sa creada in visul sau de a cuceri lo scudetto si Champions League, iar pentru atingerea acestor teluri l-a adus antrenor pe Hector Cuper, argentinianul care tocmai o calificase pe Valencia in doua finale consecutive de Liga Campionilor, ambele pierdute, cu Real Madrid si Bayern Munchen, ultima chiar pe arena care ii va deveni casa, Giuseppe Meazza. Era perioada in care Lazio si AS Roma castigasera ultimele doua titluri, iar Juventus tocmai il vanduse pe Zinedine Zidane la Real Madrid pentru suma-record de aproape 75 de milioane de euro, iar in schimb ii cumparase pe Gianluigi Buffon si Pavel Nedved, in tentativa de a readuce lo scudetto la Torino dupa patru ani.
Cuper isi cladise o reputatie excelenta in ultimii ani, dupa ce fusese desemnat antrenorul anului 2000 in Europa si impresionase la toate echipele pe care le pregatise, cu toate ca numarul trofeelor a fost net inferior celui al finalelor pierdute. Astfel, in 1994, Hector Cuper avea nevoie doar de un egal pe terenul lui Independiente pentru a aduce primul titlu din ultimii 20 de ani pentru Huracan, primul club din CV-ul sau de antrenor si cel unde isi incheiase cariera de jucator. Doi ani mai tarziu, el a cucerit Cupa CONMEBOL, echivalentul Cupei UEFA din America de Sud, cu Lanus, succes care l-a propulsat spre Europa, mai exact spre Palma de Mallorca. Aici, a construit o echipa redutabila, care s-a clasat pe locurile cinci, respectiv trei in La Liga in cei doi ani cu argentinianul pe banca, obtinand calificarea in premiera in Champions League. Mai mult, el a condus-o pe Real Mallorca spre o finala de Copa del Rey, pierduta in fata campioanei FC Barcelona la penalty-uri, esec razbunat cateva luni mai tarziu in Supercupa Spaniei, primul trofeu major din istoria clubului din Insulele Baleare. Minunile au continuat si, in 1999, Hector Cuper a ajuns in finala ultimei editii a Cupei Cupelor, pe care a pierdut-o in fata lui Lazio, 1-2, cu un gol primit in minutul 81. Dupa acel esec, sud-americanul a trecut la Valencia, alaturi de care a castigat Supercupa Spaniei chiar la debutul pe banca „liliecilor”, dupa care au urmat cele doua finale pierdute de Champions League. Blestem sau nu, acel triumf cu Valencia din 1999 in fata Barcelonei avea sa fie ultimul trofeu cucerit de Hector Cuper pana astazi! Practic, din 1994 pana in 2017, adica in 23 de ani de activitate, el a pierdut doua titluri chiar pe ultima turnanta si alte sase finale, ultima chiar in acest an, la Cupa Africii pe Natiuni, cand Egiptul a fost invinsa de Camerun. Cu toate acestea, Cuper nu si-a pierdut credinta si a spus, dupa meciul pierdut la Libreville, Gabon, ca nu se simte urmarit de vreun blestem. „Nu cred in asemenea lucruri ciudate. Sunt finale pe care le pierzi si finale pe care le castigi. Am pierdut doua dintre ele la penalty-uri, in Copa del Rey, am terminat meciul in noua oameni, am fost invinsi de mari echipe, Real Madrid, Bayern Munchen, Barcelona. Asadar, nu poate fi vorba de ghinion. Daca ai doar ghinion, nu ajungi acolo. Nu cred in asa ceva. Oamenii spun ca mai bine sa nu ajungi acolo daca asta se intampla. Ei bine, nu! E mai bine sa fii acolo. Intotdeauna!”
CITESTE SI | CEA MAI FRUMOASA ECHIPA CARE NU A CUCERIT LO SCUDETTO
Cu o echipa intarita prin transferurile lui Francesco Toldo, Marco Materazzi si Mohamed Kallon si in care figurau deja Javier Zanetti, Ivan Cordoba, Dario Simic, Laurent Blanc, Nelson Vivas, Sergio Conceicao, Cristiano Zanetti, Farinos, fostul elev al lui Cuper de la Valencia, Clarence Seedorf, Stephane Dalmat, Luigi Di Biagio, Alvaro Recoba, Christian Vieri, Ronaldo si Nicola Ventola, Inter a inceput lansat stagiunea, cu cinci victorii si doua egaluri in primele sapte runde.
Nerazzurrii s-au remarcat atunci si printr-un parcurs prelungit in Cupa UEFA, inceput cu o dubla impotriva lui FC Brasov, castigata cu un dublu 3-0 si incheiat in semifinale, unde au fost eliminati cu scorul general de 3-2 de Feyenoord, echipa care avea sa obtina si trofeul.
Prima sincopa a venit tocmai in Il Derby della Madonnina, unde Inter a fost invinsa clar de AC Milan cu 4-2, unul dintre goluri fiind marcat de Cosmin Contra, infrangere care a continuat suferinta nerazzurrilor, dupa celebrul „Agent Inter 006” din sezonul anterior, 0-6 in fata marii rivale. Dupa acest esec, a urmat o serie invincibila de sase meciuri, din care s-a distins remizele albe de pe terenul lui Juventus si al campioanei en-titre, AS Roma.
In a doua parte a sezonului, Inter a continuat sa alterneze rezultatele bune cu pasi gresiti facuti acolo unde se astepta mai putin, dar succesele cu Milan si Roma si egalul de acasa cu Juve, smuls in minutul 90 cu un gol al lui Seedorf, au mentinut vii sperantele la titlu pana in ultima etapa. Jocul rezultatelor a facut ca inaintea rundei finale a sezonului, clasamentul sa arate astfel: 1. Inter 69 p., 2. Juventus 68 p., 3. Roma 67 p. Pe 5 mai, ziua in care Napoleon Bonaparte a incetat din viata in 1821, nerazzurrii urmau sa joace pe terenul lui Lazio, care se batea pentru calificarea in Cupa UEFA, Juve evolua la Udine, in timp ce giallorossii o infruntau pe Torino in deplasare.
Inter a condus cu 1-0 si 2-1 dupa reusitele lui Vieri si Di Biagio, dar a fost egalata de fiecare data de Karel Poborsky, astfel ca scorul la pauza era 2-2. Juventus aproape ca isi rezolvase situatia din minutul 11, dupa golurile lui Trezeguet si Del Piero, iar Roma se afla la egalitate cu Torino, 0-0.
In repriza secunda, pe Olimpico s-a intamplat ceva tare ciudat. Biancocelestii au trecut in avantaj in minutul 55, dupa reusita fostului interist Diego Simeone, moment in care pe stadion au inceput sa se auda tot mai raspicat strigatele suporterilor laziali, infratiti cu interistii, cerandu-le favoritilor sa piarda meciul numai pentru ca Batrana Doamna sa nu ia un nou scudetto.
Numai ca Lazio a mai inscris o data prin Simone Inzaghi si finalul jocului l-a gasit pe Ronaldo inecandu-se in propriile-i lacrimi pe banca Interului. In acel moment, nu avea de unde sa stie ca acela era ultimul meci in tricoul nerazzurro inainte de a pleca la Real Madrid. Esecul cu 2-4 a aruncat-o pe Inter pe locul al treilea in Serie A, prelungind agonia fanilor si a boss-ului Massimo Moratti. Dezamagirile au continuat si in anii urmatori si au avut cauze diverse, precum eliminarea din semifinalele Champions League in 2003, dupa 0-0 si 1-1 cu AC Milan, sau scandalurile extrasportive ale lui Bobo Vieri cu diferite bombe sexy.
Totul a fost lasat, insa, in urma in 2010, o data cu realizarea triplei istorice titlu – Champions League – Cupa Italiei din 2010, cu Jose Mourinho pe banca, dupa care Massimo Moratti si-a putut face retragerea triumfala din fruntea clubului, in 2013.
Pana la urma, toate neimplinirile trecutului au facut si mai dulce succesul dupa care a alergat, practic, intreaga viata!
written by You may also want to read
