Uneori, granita dintre a castiga totul si de a nu obtine nimic este extrem de subtire. Un singur gol si un singur minut pot face diferenta majora intre sampania dulce a succesului si pelinul infrangerii, iar nicio echipa nu a trait, poate, aceasta senzatie in fotbalul modern precum Celtic Glasgow in sezonul 2002-2003.
Sub comanda lui Martin O’Neill, The Bhoys revenisera in fruntea fotbalului scotian, dupa trei ani de dominatie a rivalilor de la Rangers. Astfel, Celtic realizase tripla interna campionat – Cupa Scotiei – Cupa Ligii in primul sezon cu managerul nord-irlandez pe banca, 2000-2001, si luasera titlul un an mai tarziu. Ambitiile catolicilor erau foarte mari pentru editia 2002-2003, mai ales datorita unei triplete ofensive de vis, formate din Henrik Larsson, John Hartson si Chris Sutton. Suedezul se dovedise o adevarata masina de inscris goluri, cucerind la pas titlul de golgeter in Scottish Premier League, cu 29 de reusite, urmat in clasament de Hartson, cu 19 goluri.
In plus, relatiile de joc erau foarte bine cristalizate, Celtic facand doar transferuri la inceputul stagiunii: portarul suedez Magnus Hedman, adus de la Coventry City, si fundasul danez Ulrik Laursen, venit de la Hibernian, pentru care a platit in total doar 2,5 milioane de lire sterline.
Insa, inceputul anului competitional a adus o prima lovitura majora alb-verzilor, eliminati in preliminariile Champions League de FC Basel, dupa un 3-1 acasa si un 0-2 in Elvetia. Astfel, Celtic s-a vazut nevoita sa joace in Cupa UEFA, unde a defilat in primele doua tururi, in care a trecut de Suduva cu 10-1 la general si de Blackburn Rovers, dupa 1-0 pe Celtic Park si 2-0 in deplasare, in ceea ce presa engleza denumea la acea vreme „Batalia Marii Britanii”.
Abia in a treia faza a competitiei, echipa lui Martin O’Neill a intampinat ceva probleme, cand a dat piept cu Celta Vigo, pe care a eliminat-o gratie golului inscris in deplasare, dupa 1-0 pe teren propriu si 1-2 pe Balaidos.
Prima parte a sezonului domestic nu a fost prea buna pentru Celtic, care a scos doar un punct din primele doua derby-uri Old Firm cu Rangers: 3-3 acasa si 2-3 pe Ibrox Park. Dupa o remiza in primul meci al lui 2003, 1-1 la Aberdeen, The Hoops au legat sapte victorii consecutive in toate competitiile, incluzand aici si un 3-1 cu Stuttgart in Cupa UEFA. Svabii au castigat returul cu 3-2, insuficient, insa, pentru a o opri pe Celtic din marsul sau.
Pe 8 martie, Celtic obtinea primul succes al stagiunii in fata lui Rangers, 1-0 in campionat, ceea ce ar fi trebuit sa ii ofere un tonus excelent inaintea confruntarii din finala Cupei Ligii, programata opt zile mai tarziu. Pana la duelul de pe Hampden Park, gruparea catolicilor a remizat acasa, 1-1 cu Liverpool, in prima mansa a sferturilor de finala din Cupa UEFA, golul sau fiind inscris de acelasi Henrik Larsson, care avea sa incheie sezonul cu 44 de reusite in toate competitiile. Meciul impotriva „cormoranilor” a avut parte de una dintre cele mai emotionante atmosfere inaintea fluierului de start cand fanii ambelor echipe au cantat la unison celebrul imn You’ll Never Walk Alone, alaturi chiar de Gerry Marsden, vocea care a dus acest hit pe primul loc in topuri in 1963.
Larsson a punctat si in ultimul act al Cupei Ligii Scotiei, dar nu a fost de ajuns pentru ca Celtic sa obtina primul trofeu al sezonului intrucat John Hartson a ratat un penalty in ultimul minut, iar trupa lui Alex McLeish s-a impus cu 2-1.
Celtic s-a scuturat imediat de acest esec si a mers mai departe, castigand returul de pe Anfield cu 2-0 gratie reusitelor lui Alan Thompson si tocmai Hartson. Trupa lui Martin O’Neill era o adevarata multinationala, cu scotianul Rab Douglas si suedezul Hedman intre buturi, belgianul Jos Valgaeren, guineenii Dianbobo Balde si Mohammed Sylla, francezul Didier Agathe, scotianul Jackie McNamara, danezul Laursen si suedezul Johan Mjallby in defensiva, nord-irlandezul Neil Lennon, englezii Alan Thompson si Steve Guppy, bulgarul Stylian Petrov si scotianul Paul Lambert la mijloc, iar in atac, greul a fost dus de suedezul Larsson, galezul John Hartson si englezul Chris Sutton.
Insa, in ciuda calificarii in semifinalele Cupei UEFA, Celtic a suferit un recul neasteptat, fiind eliminata in sferturile Cupei Scotiei de modesta Inverness si remizand la Dundee in campionat, 1-1. Seria negativa a continuat si in prima mansa cu Boavista, cand catolicii nu au scos decat un egal acasa, 1-1, insa tot Henrik Larsson a indreptat situatia in retur, marcand unicul gol al intalnirii de pe Estadio do Bessa. Astfel, Celtic ajungea intr-o finala europeana pentru prima data din 1970, cand pierdea in fata lui Feyenoord cu 2-1, in Cupa Campionilor.
Imediat dupa aceasta calificare, echipa lui Martin O’Neill a invins-o pe Rangers chiar pe Ibrox Park cu 2-1 si parea ca situatia se va intoarce in favoarea sa. Au urmat patru victorii consecutive in campionat, in care catolicii au marcat 15 goluri, incasand numai trei, astfel ca moralul echipei era foarte bun inaintea saptamanii cruciale pentru castigarea ultimelor doua trofee puse in joc: Cupa UEFA si titlul in Scottish Premier League.
Pe 21 mai, la Sevilla, Celtic a fost condusa de doua ori de FC Porto, unde isi incepea ascensiunea Jose Mourinho, dupa golurile lui Derlei si Alenicev, insa a revenit de fiecare data gratie dublei semnate de Henrik Larsson si a trimis finala in prelungiri. Dar, cand mai erau doar cinci minute pana la loviturile de departajare, acelasi Derlei a marcat golul de aur al portughezilor, care s-au impus cu 3-2.
Celtic a avut doar patru zile la dispozitie pentru a reveni la cea mai buna forma a sa intrucat titlul de campioana urma sa revina echipei care inscria mai multe goluri in ultima etapa. Asta pentru ca atat The Bhoys, cat si Rangers aveau acelasi numar de puncte, 94, si acelasi golaveraj, +68, inaintea rundei finale!
Rangers era, totusi, in pole-position pentru ca avea 95 de goluri inscrise, cu unul mai mult decat Celtic, si primea acasa vizita lui Dunfermline, a cincea clasata, in timp ce The Hoops jucau in deplasare pe Rugby Park impotriva lui Kilmarnock, gruparea de pe locul al patrulea. Abia daca ar fi existat egalitate si la capitolul goluri inscrise, trupa lui Martin O’Neill ar fi fost avantajata datorita palmaresului direct: doua succese fata de unul singur.
Dupa primele 16 minute, Rangers conducea cu 2-1, dupa reusitele lui Michael Mols si Claudio Caniggia, iar Celtic, cu 1-0, dupa deschiderea de scor a lui Chris Sutton. La pauza, echipa lui Alex McLeish era campioana la scorul de 3-1, dupa un gol al lui Shota Arveladze, in timp ce alb-verzii aveau 2-0 la Kilmarnock, dupa o reusita semnata de Chris Sutton.
Titlul si-a intors, apoi, fata spre Celtic, care a trecut pe primul loc in minutul 54, cand Alan Thompson a transformat un penalty scos de Sutton. Insa, bucuria catolicilor a durat doar cateva minute pentru ca Rangers a trecut iarasi la conducere, dupa ce Ronald de Boer si Steven Thompson au facut 5-1 pe Ibrox, in minutele 64 si 67. A fost momentul in care totul s-a intors impotriva lui Celtic, care a ratat o sansa imensa prin Sutton, sut in bara, si apoi a irosit un penalty prin acelasi Alan Thompson. Astfel, reusita lui Stylian Petrov din minutul 73, care a facut 4-0, nu a fost suficienta pentru a deturna titlul de pe Ibrox Park.
Mai mult chiar, Rangers a incheiat jocul cu un gol inscris din penalty de Mikel Arteta si, gratie succesului cu 6-1, a cucerit al 50-lea sau trofeu de campioana, un record mondial in materie la acea vreme.
Iar Celtic a trebuit sa inghita in sec la capatul celui mai promitator sezon al sau dupa multi ani, in care a fost la un gol si un minut de glorie.
written by You may also want to read
