Se intampla, uneori, ca o anumita echipa sa nu aiba nevoie de recunoasterea gloriei, a aurului sau a trofeelor pentru a intra definitiv in sufletul iubitorilor de fotbal si sa nu mai iasa vreodata de acolo. Sunt acele echipe-cometa, care scanteiaza doar un sezon sau doua si isi cuceresc fanii prin stilul de joc, visele pe care le genereaza, sperantele ce ii inspira si pe altii, dar si prin ratarile si esecurile care nu fac decat sa le confirme aura de legenda. Sunt ceea ce Adrian Paunescu a definit drept „campioana unei mari iubiri”, asa cum a fost denumita candva Universitatea Craiova. Asa au stat lucrurile cu Brazilia lui Zico, Socrates si Falcao in 1982, cu gasca nebuna de la Leeds United in 2001, cu Newcastle in 1997, cu AS Monaco in 2004, Blackburn Rovers in 1995 sau cu Leicester City in 2016, chiar daca ultimele doua au cunoscut si imbratisarea poleita a titlului de campioana inainte de a se stinge aproape la fel de usor precum s-au aprins. Dar, poate, nicio poveste nu este mai frumoasa tocmai prin dramatismul ei decat cea a lui Bayer Leverkusen din stagiunea 2001-2002.
Gruparea „aspirinelor” nu a castigat niciodata titlul in Bundesliga, singurele sale trofee din palmares fiind Cupa Germaniei, cucerita in 1993, si Cupa UEFA din 1988. Cu toate acestea, sfarsitul anilor ’90 a reprezentat perioada in care Leverkusen a fost mai aproape ca niciodata de coroana de campioana. In 1997, a terminat pe locul secund, la numai doua puncte de Bayern Munchen, castigatoarea titlului, iar doi ani mai tarziu, ocupa din nou pozitia secunda, insa la o diferenta de 15 puncte in urma bavarezilor.
In 2000, Bayer, aflata sub comanda lui Christoph Daum, a trait o prima drama majora, dupa un final incredibil de sezon. Inaintea ultimei runde din Bundesliga, Leverkusen avea cu trei puncte mai mult decat Bayern si urma sa joace pe terenul nou-promovatei Unterhaching, care era situata la jumatatea clasamentului. „Aspirinelor” le era suficient un egal pentru a lua titlul, numai ca au pierdut surprinzator cu 2-0, in urma unui autogol al lui Michael Ballack, care va fi urmarit mereu, de aici incolo, de eticheta de etern perdant, fie ca a mai imbracat tricoul lui Bayern, Chelsea sau al nationalei Germaniei. Pentru Ballack, numarul 13 pe care l-a purtat la toate echipele pe unde a jucat dupa FC Kaiserslautern chiar i-a purtat ghinion, daca ne gandim doar ca a pierdut toate cele patru finale majore in care a fost implicat: doua de Champions League, una de Mondial si una de Europene.
CITESTE SI | REVIERDERBY, CEL MAI FIERBINTE DUEL AL GERMANIEI
Astfel, Bayern Munchen s-a incoronat campioana in 2000 dupa ce a invins-o pe Werder Bremen cu 3-1, iar Leverkusen a ratat titlul din cauza golaverajului inferior! Peste doua sezoane, Bayer a fost preluata de Klaus Toppmoller, care a cladit una dintre cele mai frumoase echipe de la inceputul anilor 2000 in fotbalul european. Intre buturi, era portarul-golgeter Hans-Jorg Butt, autor a 32 de goluri in 472 de meciuri pentru echipele de club, din aparare se distingeau fundasul dreapta Zoltan Sebescen, stoperii Jens Nowotny si Lucio si argentinianul Diego Placente, pe postul de fundas stanga, Carsten Ramelow era santinela din fata defensivei, oferind foarte multa libertate de miscare si de creatie celor patru mijlocasi mai avansati, Bernd Schneider, Ballack, Yildiray Basturk si Ze Roberto, iar in atac, straluceau Oliver Neuville, Dimitar Berbatov si veteranul Ulf Kirsten, care, la 36 de ani, juca precum in prima tinerete, la Dinamo Dresda, cand a infruntat-o si pe Victoria Bucuresti in 1989, in Cupa UEFA.
Leverkusen a pornit lansat in sezonul 2001-2002, fiind foarte aproape de a incheia neinvinsa turul, dupa ce a obtinut 11 succese si trei remize in primele 14 etape. Primul esec a venit pe Weserstadion, 1-2 cu Werder Bremen, si a declansat si o prima criza de rezultate, tradusa prin patru infrangeri in urmatoarele cinci runde. In acelasi timp, Bayer s-a calificat maiestuos din prima faza a grupelor Champions League, dupa ce a adunat 12 puncte din 18 posibile intr-o serie din care mai faceau parte Barcelona lui Rivaldo, Luis Enrique, Saviola si Kluivert, Olympique Lyon si Fenerbahce. In faza urmatoare, Leverkusen a continuat sa surprinda, obtinand 10 puncte in grupa cu Juventus, Arsenalul lui Dennis Bergkamp si Thierry Henry si SuperDepor, trupa de vis creata de Javier Irureta in La Coruna. Apoi, in sferturi, Bayer a invins-o pe Liverpool cu 4-3 la general, dupa 0-1 pe Anfield si 4-2 pe BayArena, golul calificarii fiind marcat de Lucio in minutul 84, iar in semifinale, a eliminat-o pe Manchester United datorita golurilor marcate in deplasare, dupa 2-2 pe Old Trafford si 1-1 acasa.
Echipa antrenata de Klaus Toppmoller si manageriata excelent de Rainer Calmund a avut ceva emotii in turul al doilea al Cupei Germaniei, cu VfL Bochum, obtinand victoria cu 3-2 datorita unei reusite semnate de Berbatov in minutul 91. Apoi, Bayer a trecut destul de usor de Hannover 98 si TSV 1860 Munchen inainte de a o elimina pe FC Koln in semifinale cu 3-1, dupa prelungiri.
In campionat, „aspirinele” au prins aripi intre etapele 26 si 30, in care au legat cinci succese consecutive, cea mai lunga serie victorioasa a stagiunii, iar la orizont aparea conturul unei triple de vis: titlu – Cupa Germaniei – Champions League. Insa, pe cat de spectaculoasa a fost ascensiunea pana in acest punct, pe atat de dramatica si dureroasa a fost caderea.
Cu trei etape inaintea finalului in Bundesliga, Bayer avea cinci puncte avans fata de Borussia Dortmund, ocupanta locului secund si nimic nu parea sa o opreasca din drumul spre prima sa coroana de campioana in cei 98 de ani de existenta in acel moment. Michael Ballack realizase un record fabulos pentru un mijlocas prin marcarea a 17 goluri in 29 de meciuri, la o singura reusita de golgeterul sezonului in Bundesliga, si alte sapte in 15 partide din Liga Campionilor, iar Leverkusen a avut, de departe, cea mai tare ofensiva, cu 77 de goluri inscrise. Numai ca toate aceste detalii nu au fost suficiente pentru ca Bayer sa triumfe si, in locul unei triple de vis, a avut parte de o tripla de cosmar, ceea ce doar Barcelona a mai trait in 1986, „ajutata” si de Steaua in finala de la Sevilla.
Astfel, trupa lui Toppmoller a pierdut acasa cu Werder, 1-2, apoi a fost invinsa si de codasa Nurnberg, care abia s-a salvat de la retrogradare, cu 1-0. In acelasi timp, Dortmund si-a castigat meciurile cu Koln, 2-1, si Hamburg, 4-3, in urma unor goluri marcate in minutele 89, din penalty, respectiv 86. In doar 180 de minute, Leverkusen a pierdut avantajul celor cinci puncte si s-a trezit aruncata pe locul secund, iar victoria din ultima runda, 2-1 cu Hertha, a fost inutila intrucat Borussia s-a impus si ea in fata lui Werder.
Iar in decurs de cateva zile, Bayer avea sa ajunga din situatia de a atinge aproape cerul in infernul dezamagirii si al tristetii maxime. La o saptamana dupa pierderea campionatului, Leverkusen a infruntat-o pe Schalke 04 in finala Cupei Germaniei, pe Olympiastadion din Berlin. Desi au deschis scorul repede prin Berbatov, „aspirinele” nu au putut depasi socul ratarii titlului si au fost invinse cu 4-2. Din cele trei trofee pe care le tintea Leverkusen cu doar cateva saptamani inainte, mai ramasese doar unul care putea fi castigat. Ce-i drept, si cel mai valoros!
Finala Champions League de la Glasgow a pus fata in fata doua echipe care isi puneau toate sperantele de a salva un sezon in care au vanat totul, dar care avea toate premisele de a se incheia cu tolba goala. Real Madrid isi dorea sa nu rateze si ultima sansa de a celebra cu un trofeu major anul centenarului, dupa ce esuase in La Liga, unde a terminat pe locul al treilea, la noua puncte in urma campioanei Valencia, dar si in Copa del Rey, chiar daca finala se disputase chiar pe Santiago Bernabeu, exact in ziua aniversarii celor 100 de ani de existenta a clubului, 6 martie. Deportivo La Coruna ii stricase sarbatoarea, iar acum un nou esec ar fi zdruncinat din temelii proiectul grandios al lui Florentino Perez de a construi la Madrid un adevarat Imperiu Galactic.
Pe 15 mai 2002, si Bayer si Real aveau ocazia de a lasa in urma toate neimplinirile sezonului si sa intre in istorie prin cucerirea celui mai stralucitor trofeu din fotbalul de club, Cupa cu Urechi Mari. „Albii” mai castigasera de doua ori Champions League in ultimii patru ani, in timp ce pentru „aspirine”, parea sa fie sansa vietii, acel tren care vine o singura data in gara ta si, daca nu te-ai urcat in el, pleaca si nu mai revine vreodata.
Finala de pe Hampden Park a inceput furtunos, cu un gol marcat de Raul Gonzalez in minutul 9, apoi Lucio a restabilit egalitatea peste numai cinci minute. Chiar inainte de pauza, insa, a venit reusita de poveste a lui Zinedine Zidane din centrarea lui Roberto Carlos, care avea sa aduca La Novena in vitrina Realului. Bayer a dominat repriza secunda, dar fara succes. Iker Casillas, intrat in minutul 68 in locul accidentatului Cesar Sanchez, a facut minuni intre buturi si Leverkusen traia aceeasi dezamagire crunta ca si Barcelona in 1986, singura echipa, alaturi de „aspirine”, care a vizat tripla de vis, campionat – cupa – Cupa Campionilor Europeni, fara a castiga vreun trofeu, alegandu-se, astfel, cu tripla de cosmar. De aceea, gruparea de pe BayArena a devenit cunoscuta in 2002 drept „Neverkusen”, poate si ca o premonitie pentru faptul ca niciodata nu se va mai intalni cu o asemenea ocazie.
„Uneori, in fotbal, nu obtii recompensele pe care le meriti”, a spus dupa acel joc Klaus Toppmoller. Peste doar cateva luni, el avea sa fie demis intrucat Bayer nu si-a putut reveni din socul ratarii tuturor obiectivelor si a ajuns chiar in pericol de a retrograda in 2003! Asta dupa ce in vara, ii pierduse pe Ballack si pe Ze Roberto, cumparati de Bayern Munchen, iar un an mai tarziu, avea sa ii urmeze si Lucio.
Aceasta a fost generatia de aur a lui Bayer Leverkusen, care a nascut vise mai frumoase ca nicio alta echipa, dar care nu le-a putut si indeplini. Insa, pentru toate emotiile date si pentru spectacolul oferit, merita reamintita mereu, ca o mostenire a unui sezon cum nu a mai fost.
written by You may also want to read
