Raymond Kopa a fost primul mare mijlocaș ofensiv din istoria fotbalului francez, pe urmele sale călcând ulterior Michel Platini și Zinedine Zidane. Supranumit „Napoleonul fotbalului” de jurnalistul englez Desmond Hackett datorită abilităților sale de conducător, dar și din cauza staturii mici, Kopa a fost un playmaker desăvârșit, dar și un marcator prolific. A fost Balonul de Aur în 1958, an în care a obținut medalia de bronz la Cupa Mondială din 1958, și a cucerit de trei ori Cupa Campionilor Europeni, cu Real Madrid, și patru titluri de campion al Franței cu Stade Reims. Mai mult, în 1970, a devenit primul fotbalist decorat cu medalia Legiunii de Onoare. Cum astazi, se implinesc trei ani de la disparitia lui, va invit sa ne reamintim de el prin intermediul acestui capitol al cartii „100 de fotbalisti legendari”.
Pe numele său adevărat Roman Kopaszewski, el s-a născut pe 13 octombrie 1931 într-o familie de emigranți polonezi, în orășelul Noeux-les-Mines, în apropiere de Lille. Bunicul său emigrase în Nordul Franței în 1919, alături de cei patru copii, în căutarea unei vieți mai bune. Întreaga familie lucra în mină și aceeași ocupație urma să o îmbrățișeze și micul Raymond, care nu era, însă deloc atras de ideea de a deveni miner. „Îi vedeam pe tatăl și pe fratele meu cum se trezeau în fiecare dimineață la ora patru și mama le pregătea cafeaua. Se spălau, se îmbrăcau și plecau în mină. Am remarcat fiecare detaliu și știam că acea viață oribilă va deveni și viața mea. Nu eram deloc încântat de ceea ce urma să devin, dar aveam 14 ani și știam că va trebui să încep și eu munca pentru că părinții mei aveau nevoie de bani în plus”, scria Kopa în autobiografia sa, Mon football.
Kopa a încercat cu disperare să își găsească o altă meserie, iar speranța sa era să devină electrician. Numai că a înțeles foarte rapid că nu are vreo șansă: cum auzeau cum îl cheamă, toți îi spuneau că nu sunt locuri de muncă disponibile pentru el. Așa că a ajuns să lucreze tot în mină, la 600 de metri sub pământ, opt ore pe zi. La 16 ani, a fost victima unui accident în urma căruia și-a pierdut un deget. Timp de șase luni nu a mai intrat în mină, apoi a avut parte de un regim mult mai blând. Totul până când avea să lase în urmă viața de miner pentru cea de fotbalist.
Kopa nu s-a gândit vreodată când era copil că pasiunea sa pentru fotbal l-ar putea conduce spre o carieră de succes, ci era doar o cale de a-și petrece în mod plăcut timpul liber și de a mai uita de grijile de zi cu zi ale acelor vremuri. Prima persoană care l-a remarcat a fost antrenorul echipei locale din Noeux-les-Mines, Constant Tison, când Raymond avea 14 ani. Apoi, în mai 1949, s-a făcut remarcat la Lille, la o competiție care îl desemna pe cel mai bun jucător din Nord-Pas-de-Calais. S-a descurcat excelent și așa a ajuns în finala pe țară, care a avut loc la Paris. Aici, a terminat pe locul secund și i-a atras atenția și celebrului jurnalist Gabriel Hanot, de la cotidianul L’Equipe, creatorul Cupei Campionilor Europeni. Totuși, niciuna dintre echipele de primă ligă din Nordul Franței, Lille, Lens, Roubaix sau Valenciennes nu s-au arătat interesate de el, ci doar divizionara secundă, Angers. Aici, a cunoscut-o pe Christiane, sora unui coechipier care avea să-i devină soţie! La Angers, a jucat până în 1951, când a fost transferat de Reims, o echipă în mare vogă în acea perioadă, pentru suma de 1,8 milioane de franci (cam 1500 de euro astăzi). Avea 20 de ani când salariul său a avut un salt uriaș de la 20 de euro la 250 de euro!
Kopa a înflorit sub comanda legendarului Albert Batteux, cel mai titrat antrenor din istoria fotbalului francez, iar în 1953, a cucerit primul său titlu de campion al Franței. Batteux l-a încurajat mereu să își evidențieze calitățile tehnice de fiecare dată când avea ocazia: „Nu mai citi ziarele și nu mai pleca urechea la bârfe. Dacă nu driblezi, te scot din echipă!”, i-a spus antrenorul lui Kopa. Acesta și-a justificat acțiunile din teren astfel: „Nu am driblat niciodată de plăcere, ci doar în interesul echipei. Am fost cel mai mare individualist colectiv din istoria fotbalului francez!”
Între 1952 şi 1962, Kopa a jucat în 45 de partide pentru naţionala Franţei şi a marcat 18 goluri. În 1954, a jucat la prima sa Cupă Mondială, în Elveţia, dar „cocoşii galici” au fost eliminaţi încă din faza grupelor, unde au fost depăşiţi de Brazilia şi Iugoslavia. Totuşi, acel turneu final avea să pregătească terenul pentru Mondialul din 1958.
În 1956, Raymond Kopa a plecat la Real Madrid, alături de care avea să devină primul francez câştigător al Cupei Campionilor Europeni, în 1957, după o finală cu Fiorentina, încheiată cu scorul de 2-0 pentru spanioli. În cei trei ani petrecuţi la Madridul lui Alfredo Di Stefano si Ferenc Puskas, Kopa a cucerit trei Cupe ale Campionilor şi două titluri de campion al Spaniei. În 1959, a revenit în Franţa la Reims, unde avea să îşi încheie cariera, în 1967, nu înainte de a mai câştiga două trofee de campion, în 1960 şi 1962.
Momentul de apogeu l-a atins la Cupa Mondială din Suedia, unde a marcat trei goluri şi a fost cel mai bun jucător al Franţei, care a fost oprită doar în semifinale de Brazilia, scor 5-2. Francezii au obţinut medalia de bronz la acest turneu final, după ce în finala mică au trecut clar de RFG cu 6-3. Pentru prestaţiile sale de la Mondialul suedez, dar şi în tricoul Realului, Raymond Kopa a fost distins la sfârşitul lui 1958 cu Balonul de Aur.
Kopa şi-a încheiat activitatea de jucător în 1967, dar şase ani mai târziu, pe 29 august 1973, a reuşit un hattrick pentru Paris Saint-Germain într-un meci din presezon cu Saumur. Deşi PSG era antrenată chiar de Just Fontaine, fostul său coleg de la Reims şi din naţionala Franţei, Kopa, aflat atunci la vârsta de 42 de ani, a declinat oferta de a primi un loc în lotul pentru următoarea stagiune.
Raymond Kopa a incetat din viata pe 3 martie 2017, la Angers, iar in semn de omagiu, clubul Angers si-a redenumit arena dupa numele celui mai mare fotbalist din istoria sa si a fotbalului francez, totodata.
P.S. Povestea lui Raymond Kopa poate fi citita si in cartea „100 de fotbalisti legendari”.
written by You may also want to read
