Aveam noua ani si cateva luni cand a venit peste noi 22 decembrie 1989. Imi aduc aminte si acum foarte bine acea zi.
Nu stiu daca norocul sau ghinionul a facut sa nu ma aflu atunci in Bucuresti doar pentru ca tatal meu o rugase pe „tovarasa” invatatoare sa ma invoiasca o saptamana de la scoala pentru a pleca mai devreme in vacanta de iarna la strabunica mea de langa Fagaras. Cu cateva seri inainte, prinsesem din zbor niste vesti despre manifestatiile de la Timisoara la radio Europa Libera, pe care il asculta Maia, strabunica mea, si retinusem un nume atunci, pastorul Laszlo Tokes. Eram insa prea mic pentru a-mi da seama cu adevarat de ce se petrece acolo.
Era in jurul pranzului intr-o zi insorita, iar parfumul cozonacilor rumeniti in cuptor patrundea in toate ungherele casei si apoi se raspandea in aerul rece de munte. In asteptarea mesei, am plecat spre matusa mea, care statea peste drum, doar pentru a vedea daca nu cumva au venit deja si verisorii mei in vacanta. Cum am intrat in casa, am dat peste vreo cinci-sase vecini de-ai ei, adunati in fata televizorului Diamant privind cu ochii cat cepele si ascultand cu urechile palnie la imaginile alb-negru care se derulau in fata noastra. Era prima transmisiune necenzurata a televiziunii din Romania pe care o urmaream si ma simteam putin debusolat, nestiind exact ce sa cred. Vedeam niste oameni adunati intr-un studio, printre care il recunoscusem pe actorul Ion Caramitru, care vorbeau ca dictatorul a fugit si pomeneau intruna un cuvant, LIBERTATE!
Pana atunci, nu aveam de unde sa stiu ce inseamna acest cuvant. Mi se parea ceva normal sa dorm cu sticle cu apa fiarta in pat din cauza frigului din apartament, sa imi fac lectiile iarna in bucatarie cu toate ochiurile aprinse la aragaz sau la lumina lumanarilor cand se lua curentul, sa mi se para o sarbatoare cand mananc banane sau sa astept cu nerabdare ziua de duminica pentru a ma bucura de cele 10-15 minute de desene animate, Cascadorii Rasului si Telesport din Albumul Duminical.
Din acea zi de 22 decembrie ’89, totul s-a schimbat. Mi s-au deschis ochii si am inteles, treptat-treptat, in ce bezna am trait cu totii. Iar pentru acest lucru, le voi fi mereu recunoscator celor care au crezut, au luptat si au murit in acele zile sangeroase in Romania. Nu avem voie sa uitam vreodata ce s-a intamplat atunci si avem o datorie si fata de copiii nostri sa le povestim de Eroii Revolutiei.
Fie si numai pentru faptul ca acum avem un termen de comparatie cu acea „Epoca de Aur”, in fiecare an, pe 22 decembrie, trebuie sa ne reamintim ce a insemnat acea zi in istoria noastra si sa ii cinstim pe cei care au pierit pentru libertate. Mai ales ca România de astăzi are parte de abuzuri din ce în ce mai grave din partea nesimțiților care o conduc și nu știu ce sa mai facă pentru a o fura și mai mult decât au făcut-o pana acum.
De aceea, propun ca la toate evenimentele care se desfasoara in aceasta perioada, sa pastram un moment de reculegere in memoria acelor oameni, in amintirea acelor zile datorita cărora noi ne bucuram astazi de libertate …
written by You may also want to read
