Arbitraj fara presiune nu exista, dar Ion Craciunescu spune ca nu ar da pe nimic in lume toate momentele traite in Eternul Derby, Steaua – Dinamo. Motivul este cat se poate de simplu: a avut privilegiul de a imparti dreptatea in meciul care a reprezentat, conform propriilor declaratii, nivelul cel mai ridicat al fotbalului nostru si pe care nu il vom mai putea atinge vreodata.
– Care este cea mai frumoasa amintire pe care o aveti de la un derby Steaua – Dinamo?
– Toate aveau o incarcatura extraordinara, toate au fost senzationale pentru mine, cu toate neajunsurile de atunci pentru ca era o recompensa a muncii si o recunoastere a valorii tale. De multe ori, cred ca ii intreba si pe ei cine vrea sa ii arbitreze. Si intr-o perioada foarte lunga, greul l-am dus eu cu Porumboiu, dupa ce inaintea noastra a fost Igna, un arbitru exceptional. Am invatat foarte multe de la el si din punct de vedere al comportamentului si al arbitrajului, a fost si un jucator de echipa nationala si un arbitru cu un rafinament fantastic. Inaintea lui a fost Rainea, si el un arbitru excelent, chiar daca nu a fost fotbalist, dar a fost o mare personalitate si un coleg foarte bun.
– A fost si un moment mai neplacut care sa iasa in evidenta?
– Au fost si placute si neplacute, dar nu as putea sa le separ. A fost gafa asta cu Camataru, care m-a dat peste cap. La un Steaua – Dinamo, am dat patru jucatori afara la o singura faza, doi de la Steaua, doi de la Dinamo. Si ce jucatori erau! Vai de mine! Doar cand ma gandesc ce jucatori erau, se zburleste pielea pe mine si ma apuca tremuratul! Erau jucatori fantastici! Si antrenori, si conducatori de tinuta. La Dinamo, era Vasile Ianul, care a fost fotbalist si un arbitru bun. De partea cealalta, la Steaua, Ion Alecsandrescu a fost un jucator foarte mare si mi s-a parut cel mai diplomat om pe care l-am vazut in viata mea. Nu puteai sa-l citesti niciodata! Daca spunea zece cuvinte, trebuia sa te gandesti ore bune pentru a intelege ce a vrut sa spuna, dar el tintea ceva si iti imprima acel lucru. N-am mai intalnit pe nimeni ca el. Noi am fost niste privilegiati pentru ca, la Comisia Centrala de Arbitri, am avut parte de niste oameni de o tinuta incredibila: Gherghe N. George, Francisc Colossi, care a fost directorul Trezoreriei, Gheorghe Limina, care era director financiar in Ministerul Comertului, Chiriac Manusaride, doctorul Ghemigean, care era seful Elias-ului. La vremea aceea, Elias-ul era farmacia CC-ului si acolo gaseai toate medicamentele din lumea asta, iar omul asta era de o bunatate incredibila. Erau profesori universitari, oameni de o valoare uriasa! Cand ma gandesc cum erau ei si ce oameni sunt acum la Comisia Centrala de Arbitri e ca o comparatie intre un film medaliat cu Oscar si unul facut de mine!
– Ce este cel mai greu de suportat pentru un arbitru la un derby Steaua – Dinamo: presiunea jucatorilor din teren, a conducatorilor, a antrenorilor de pe margine, a publicului sau cea a propriilor greseli?
– Eu asa le-am spus arbitrilor: daca va plangeti de presiune, mai bine va lasati! Arbitrajul fara presiune nu exista! Presiunea vine din toate partile si nu poti separa activitatea asta de capacul de presiune! Presiunea era cand incepeau sa-ti tremure chilotii pe tine cand il vedeai inainte de meci pe Ilie Ceausescu cum se plimba prin zona vestiarelor sau cand stiai ca in tribune este si seful securitatii statului. De multe ori, erai chemat la discutii inaintea meciului si trebuia sa stii cum sa te comporti, trebuia sa ai prezenta de spirit. Era greu, dar frumos! N-as da asta pe nimic in lume! Nici nu stiti ce satisfactie ai cand stii ca esti forta la nivelul fortelor, ca esti compatibil cu doua echipe imense in fotbalul romanesc. Si Steaua si Dinamo vor ramane in istorie pentru acea perioada. Nivelul cel mai ridicat al fotbalului romanesc eu cred ca ala a fost si nu cred ca il vom mai ajunge vreodata!
written by You may also want to read
