TURUL FRANTEI, DE LA VIS LA REALITATE

12 minutes, 27 seconds

Se spune ca un drum de mii de kilometri incepe cu un prim pas. Așa au funcționat lucrurile, cu siguranță, în cazul familiei Covaci, mare pasionată de ciclism, care s-a întors de curând acasă, după ce și-a realizat visul de a trăi pe viu experiența numită Turul Franței. Totul a pornit de la prezența la Turul Sibiului în urmă cu câțiva ani, când a încolțit gândul de a vedea de la fața locului cea mai importantă și mai solicitantă competiție ciclistă a planetei. Anul trecut, Tavi Covaci a fost prezent și la Il Giro, alături de alți doi prieteni, iar odată făcut și acest pas, Le Tour devenise, în mod firesc, obiectivul lor următor. Un Everest pentru niște băieți normali, dar foarte pasionați de a merge cu bicicletele pe munte și de a avea un challenge personal de a descoperi locuri noi și deosebite. Așa că în această vară, lui Tavi i s-a alăturat soția, Cristina, tocmai din dorința de a îmbina utilul cu plăcutul: să facă mișcare și să vadă peisaje frumoase. A urmat o călătorie de vis, care i-a costat pe cei doi aventurieri, care au fost însoțiți de încă un prieten, aproximativ trei mii de euro în total, dintre care doar combustibilul a făcut vreo mie. Dar fiecare bănuț cheltuit a meritat din plin, după cum povestește Cristina Covaci.

„Totul a ȋnceput ȋn octombrie 2018, cu mai bine de opt luni ȋnainte să ȋnceapă Tour de France 2019. Notificarea automată din site-ul oficial Le Tour că a fost stabilit traseul şi etapele a generat imediat o ȋntalnire, discuţii aprinse şi, ȋntr-un final, decizia a ce runde să vedem, unde să stăm, şi rezervarea cazărilor ȋn apropierea rutelor.

Drumul până ȋn Franţa fiind de peste 2500 km, având şi bicicletele cu noi, a fost clar că trebuie să ȋl facem din două bucăţi. Undeva pe la mijlocul traseului, ne-am oprit la Padova, care era ȋn topul preferinţelor ca locaţie, unde l-am salutat pe unul dintre cei mai importanţi sfinţi din biserica catolică (şi nu numai), Sfântul Anton, patronul lucrurilor pierdute.

La prima ora dimineata am luat iarasi drumul autostrazilor nesfarsite din Vestul Europei spre Sudul Frantei. Drumul trecea muntii din Sudul Italiei, unde am ȋnceput sa traversam tunel dupa tunel, oprind numararea lor pe la 150. Si asta, dintr-o frustrare nemarginita, nu ca s-ar fi terminat. Daca mai pui si faptul ca pe sensul opus mai erau ȋnca tot atatea tunele, si ȋnainte si dupa fiecare tunel era ȋn general un viaduct, atunci realizezi ca Romania este tare-tare departe atat la propriu, cat si la figurat. Autostrada trecea pe langa localitati care mai de care mai faimoase si sonore, San Remo, Monaco, Nisa, Cannes, Marsilia, si alte resorturi la Marea Mediterana.

Monte Carlo

Fiind pe graba si cu un alt scop, am decis sa oprim doar in Monte Carlo, sa ne mai dezmortim un pic. Parcarea pentru doua ore a fost doar 6 euro, doar ca din nestiinta am deschis datele mobile ca sa localizam parcarea, ceea ce a fost o mare greseala intrucat ȋn mai putin de 5 minute, datele s-au epuizat si s-au blocat, costul lor fiind exorbitant acolo. Deci, invatatura pentru oricine: daca nu ai date nelimitate, atunci mai bine fa-ti temele dinainte, admira pesajul absolut superb, constructiile inghesuite pe munte, pantele abrupte, palatal regal, barcile de lux, dar nu deschide datele in asa locuri pretioase.

Tourmalet

Prima zi in Franta a fost de accomodare, am urcat cu biclele la doua zile dupa Le Tour in Muntii Pirinei pana pe Col du Tourmalet, situat la 2115 km. Am mers 22 km din Campan, satul de la poalele muntelui, numai cu catarari cu panta medie pe km de 8.5-10% intr-una dintre cele mai toride zile din Franta, cu o temperatura de aproape 40 grade, desi eram la munte. Coborarea a fost si mai si: Tavi, care e un coborator experimentat, ajungand la un moment dat la viteza de 85 km/ora.

Lourdes

Ca recuperare, am dat o fuga seara pana la Lourdes, situat la vreo 30 km de Campan. Lourdes este un sanctuar dedicat Sfintei Fecioare Maria, se pare ca al doilea cel mai vizitat loc de pelerinaj catolic din lume, dupa Roma evident. Se spune ca a luat fiinta in urma aparitiei fecioarei Maria in fata unei tarancute pe nume Bernadette ȋn anul 1858 si a atras milioane de vizitatori, Bernadette fiind si canonizata sfanta ȋn anul 1933, datorita zecilor de vindecari miraculoase recunoscute de biserica.

Acum acest orasel pitoresc are un farmec aparte prin stradutele inguste cu case frumoase, si impresionanta biserica avand sub ea grota unde a avut loc aparitia. In mod surprinzator, benficiaza si de un aeroport, unde am numarat cu surprindere cel putin opt jumbo-jet-uri imense.

Nîmes

A doua zi, pe 23 iulie, am avut primul contact direct cu Le Tour, etapa 16. Am asistat la prezentarea rutierilor la Nȋmes, lucru inedit care nu este niciodata televizat, si astfel am reusit sa-i vedem indeaproape pe toti cei aproximativ 150 de ciclisti profesionisti, plus masinile lor cu zeci de biciclete de top inghesuite, un fel de rai al oricarui pasionat. Francezii izbucneau in urale de fiecare data cand apareau sau doar cand moderatorii ii numeau pe ai lor, in special Julian Alaphilipe, Romain Bardet, Thibaut Pinot.

Si noi aveam favoritul nostru, rockstarul Peter Sagan, tricoul verde de sprinter, care s-a si oprit la autografe, dar din pacate nu chiar langa noi. Si startul a fost tot din centrul orasului Nȋmes, avand in spate Arenele Romane, datand din secolul 1-2 inainte de Christos, impresionante pentru faptul ca sunt pastrate intacte; chiar in acea seara urmand sa aiba loc un concert Elton John. Dupa ce am vizitat Arenele si centrul orasului, foarte frumos de altfel, ne-am plimbat un pic prin satul Le Tour, unde erau prezenti sponsorii si echipele, si ne-am indreptat catre finish-ul zilei, aflat la iesirea din oras.

Caravana publicitara la Nîmes

Ne-am inarmat cu rabdare si cu muuulta apa, afara fiind iarasi peste 40 de grade. Ne-am amuzat pentru prima oara la Caravana publicitara care preceda rutierii cu aproximativ o ora – o ora si jumate. Aceasta consta in zeci de masini modificate ca si care alegorice cu ciclisti, gaini Galloise, Asterix si Obelix, Mickey Mouse, tot ce vrei si ce nu vrei. O adevarata parada care trecea cu claxoane, muzica si alte zgomote, si arunca in dreapta si in stanga apa, tricouri, sepci, biscuiti, caramele, mostre de toate felurile. Români fiind, am fost şocati cum miile de francezi care asistau erau innebuniti si se repezeau imediat cum cei din caravana aruncau diversele bonusuri, doar ca sa prinda ceva!

Cetatea Carcassone

Ziua urmatoare am vizitat cetatea Carcassone. Am ramas fermecati de cat de mare si frumoasa este si orice poza ar fi de prisos sa surprinda asta. Pentru noi, a fost foarte clar ca e cea mai spectaculoasa cetate vazuta vreodata, un must-have pentru orice pasionat de asa ceva, la 100 km de Toulouse. Am reusit sa o vedem pe zi, dar si pe noapte, luminata feeric si cu toate stradutele de piatra, magazinele de suverniruri si terasele care te imbiau. E fara sens a preciza ca mancarea si vinul baut aici au fost fabuloase, un fel de mancare ca pentru cavaleri, carne pe pat de fasole.

Ne-am desprins cu greu de faimoasa cetate, doar ca sa mergem pe urmele Turului. Urmatoarea oprire a fost Pont du Gard, un impresionant apeduct ridicat de romani in secolul 1 inainte de Christos, o constructie cu trei randuri de arce, 50 m inaltime si 240-275 m lungime, care alimenta cu apa orasul Nimes, aflat la 25 km distanta. Intrucat jandarmii inca restrictionau accesul din cauza Turului, am parcat la vreo 4 km de pod, am dat jos bicicletele si am pedalat imediat pana acolo. I-am invidiat pe numerosii francezi care faceau baie sau plimbari cu caiacul in raul Gardon pe o arsita teribila, si am plecat mai departe.

Pont du Gard

In drum spre Alpi, am mai facut o oprire in Avignon sa vedem pe afara Palatul Papilor si celebrul pod, am trecut prin Grenoble, aflat la poalele muntilor, si seara tarziu am ajuns la Valfrejus, o frumoasa statiune montana de schi, situata la 1550 m, aproape de granita dintre Franta si Italia. Am stat cazati aici cateva zile si, de fiecare data, aveam un mare stres pentru ca daca nu apucam iesirea buna de pe autostrada, ne-am fi trezit in tunelul spre Italia, care ne-ar fi si facut buni de plata 50 de euro pe sens. Din fericire, totul a fost OK.

Valloire

Joi, 25 iulie, am pornit dis de dimineata spre Valloire, statiunea unde trebuia sa se termine etapa a 18-a, baietii dorind sa se catere cu biclele si pe Col du Galibier, situat la 2634 m. Doar ca jandarmii erau iarasi prezenti si inchisesera accesul cu masinile 15 km mai jos de statiune, cu vreo 10 ore inainte sa ajunga rutierii. Noroc ca avem picioare bune. Ce e impresionant este sa vezi miile de ciclisti pasionati si rulote care au urcat acele culmi si au asteptat acolo caravana.

Col du Galibier

In timp ce eu l-am admirat pe micutul columbian Quintana terminand cursa in Valloire pe primul loc la distanta de ceilalti, mai putin de efect a fost faptul ca jandarmii i-au oprit pe ciclistii amatori sa coboare Galibier-ul timp de o ora dupa trecerea rutierilor din Tur. Astfel, acestia au prins o ploaie zdravana si rece care a asigurat o coborare palpitanta pe un asfalt siroind de apa. Dar totul e bine cand se termina cu bine.

Bonneval

Vineri, 26 iulie, etapa a 19-a trecea prin Bonneval sur Arc, o ocazie buna ca baietii sa-si consume din energie urcand cu bicla si coborand Col de L’Iserat, situat la 2770 m altitudine, inainte de sosirea ciclistilor. Bonneval este un satuc extrem de pitoresc din Savoia, numai cu case de piatra si cu o priveliste minunata asupra muntilor. Pana sa vina caravana turului si ciclistii am reusit sa si luam un pranz usor, dar super consistent, evident cu branzeturi locale, prosciutto, pepene galben, ruccola si inghetata de … cimbru (nu am reusit sa ghicim pana nu ni s-a spus si am tradus cu google).

Am vazut ciclistii venind din vale si incepand sa urce Iseran-ul si a fost palpitant sa ii incurajam de la maximum un metru. Auzisem deja ca Alaphilipe era mult in spate, inca nu putea face fata, si, asadar, era clar ca nici anul niciun francez nu va reusi sa castige Le Tour. A fost o zi dramatica intrucat la coborarea de pe Iseran pe partea cealalta a muntelui cursa a fost oprita din cauza unui torent cu gheata care a blocat drumul.

Albertville

Ultima zi a turului in munti, etapa a 20-a, intre Albertville si Val Thorens, a fost ajustata peste noapte de organizatori din cauza conditiilor meteo asteptate, asa incat si planurile noastre au trebuit sa fie modificate. Am ajuns in Albertville, oras care a organizat Jocurile Olimpice de Iarna in 1992, si surpriza a fost ca vremea a fost superba, un soare canicular a stralucit intreaga zi, cu nici macar o picatura de ploaie. Am avut inca o data ocazia sa vedem prezentarea rutierilor, si pe preferatul nostru, Peter Sagan, care a fost ca de obicei super sincer spunand ca schimbarea traseului a fost “trista pentru tur, dar bine pentru mine” intrucat era vorba de mai putina catarare.

In rest, Albertville s-a dovedit un orasel foarte monoton, fara cladiri spectaculoase, pietonale, terase sau privelisti ademenitoare, dublat apoi de stilul neinteles al francezilor de a atrage oamenii – dupa prezentarea ciclistilor si startul cursei, organizatorii au strans toate scenele, ecranele, efectiv tot ceea ce fusese pregatit pentru Tur, si dupa multe cautari am reusit sa gasim un bar care transmitea etapa, reusind sa il vedem impreuna cu oameni de toate natiile pe batranul Vincenzo Nibali cum castiga detasat.

Fortul Vittorio Emanuelle

Desi rutierii au plecat la Paris, noi planuisem sa facem cateva drumetii pe munte, dar in ziua urmatoare ne-am trezit cu o temperatura de 12 grade, ceata deasa si sanse mare de ploaie, plus un vant puternic, care evident ne-au facut sa ne reorganizam. Am vizitat, in schimb, Reduta Maria Theresa si grandiosul Fort Vittorio Emanuelle, o serie  de cinci fortificatii construite pe varful unui munte prin anii 1819-1834. Apoi, ne-am restras in satul Lansleville, similar cu Bonneval sur Arc, cu casute si acoperisuri din piatra, unde am facut un traseu superb si usurel pe munte, si am avut o cazare de vis.

Seara, la un pahar de vin am vazut finalul cursei in Paris, si premierea castigatorilor. Emotionanta dragostea si unitatea cu care traia Egan Bernal, castigatorul Tour de France si familia lui prezenta la ceremonie.

Ghetarul Gran Mean

In ultima zi ne-am trezit dis de dimineata, ne-am facut bagajele rapid si am plecat sa urcam in Alpi, la ghetarul de Grand Méan, aflat la 2855 de metri, unul dintre cele mai frumoase trasee pe care le-am facut vreodata, trecand pe la Refugiul des Évettes si pe podul roman, peste Cascada de la Reculaz. Desi traseele in Franta nu sunt chiar foarte bine marcate, comparativ cu Romania sau Austria, privelistea, lacurile azurii, petele de zapada si muntii inalti sunt fabuloase. Nu in ultimul rand, pentru curatenia impecabila si calitatea oamenilor, merita efortul. Cu siguranta vom reveni in Alpi.

Coborând din Alpi, am traversat Mont Cenis şi am ajuns directȋn Italia, spre Torino, am făcut o oprire ȋn Padova luând o cină tradiţională la un restaurant din periferie, apoi prin Slovenia, Ungaria ȋnapoi acasă.

A fost un drum lung şi am ajuns frânţi de oboseală, dar mulţumiţi de toate cele vazute si facute. Dincolo de forţa nemaipomenită a sportivilor din Tour de France şi a tuturor celor care ȋi susţin, de condiţia fizică pregătită atent (potenţate şi de tot felul de “poţiuni” magice), dar şi de ȋncrederea şi voinţa exercitată, am admirat locuri faine, ne-am desfătat simţurile cu mâncaruri şi vinuri alese, am ȋntâlnit oameni frumoşi. Printre acestia, o familie de români puternici stabiliţi ȋn Franţa cu doi copii minunaţi, un domn şi o doamnă de vreo 60 de ani care urcaseră pe bicicletă ȋn tandem pe Col de Tourmalet, sau o familie mare de australieni veniţi cu adolescentul lor la Tour de France pentru a-i hrăni pasiunea pentru ciclism şi pentru acest eveniment sportiv de talie mondială.”

Pentru familia Covaci, experienta de a trai pe viu ceea ce ii incearca si pe marii ciclisti ai lumii in Turul Frantei insemna unul dintre acele lucruri care trebuie neaparat bifate in bucket-list-ul lor. Unul dintre lucrurile pe care e musai sa le faci intr-o viata. Odata atins acest vis, oare unde va fi urmatoarea lor destinatie?

 

sursa foto: colecția personală a familiei Covaci

Facebook Comments

There are 0 comments .

Lasă un răspuns