Maine, norvegianul Bjorn Daehlie implineste 52 de ani. Cu acest prilej, va invit sa ne reamintim de fostul mare campion de schi fond cu ajutorul acestui capitol desprins din cartea „100 de sportivi legendari”, care va aparea in toamna acestui an.
Până la Ole Einar Bjoerndalen, compatriotul său, Bjorn Daehlie, a avut privilegiul de a fi cel mai titrat sportiv din istoria Jocurilor Olimpice de Iarnă, cu un total de 12 medalii, dintre care opt de aur și patru de argint. Considerat unul dintre cei mai mari sportivi ai Olimpiadei Albe din toate timpurile, norvegianul a dominat ca nimeni altul întrecerile de schi fond în anii ’90, cucerind și nouă medalii de aur, cinci de argint și trei de bronz la Campionatele Mondiale.
El a fost scânteia de care Norvegia avea nevoie pentru a reveni în prim-plan în sportul pe care l-a inventat, după ce la Jocurile Olimpice de la Calgary, din 1988, sportivii săi obținuseră doar două medalii de argint. Totul avea să se schimbe după apariția lui Bjorn Erlend Daehlie.
Născut pe 19 iunie 1967 la Elverum, el a devenit cunoscut lumii schiului nordic drept “Expresul din Nannestad”, după numele localității unde s-a mutat împreună cu familia sa și unde a început să practice diferite sporturi, precum fotbal, caiac, pescuit, vănătoare, hiking și, evident, schi. În copilărie, Bjorn își dorea să devină fotbalist și nu s-a gândit să se dedice schiului fond decât abia în adolescență. Ca junior, nu a avut prea mare succes, debutând la Cupa Mondială abia la 21 de ani, în ianuarie 1989, când s-a clasat pe locul 11 în proba de 15 kilometri liber. Asta după ce luase primul contact cu echipa de schi cross-country a Norvegiei la Jocurile Olimpice din 1988, unde nu a participat și doar a vrut să învețe mai multe de la colegii săi mai experimentați.
Primul succes în Cupa Mondială a venit în decembrie 1989, tot la 15 km liber, probă în care avea să cucerească primul său aur la Campionatele Mondiale din 1991, de la Val di Fiemme, unde l-a învins pe suedezul Gunde Sval, o legendă a schiului fond, cvadruplu campion olimpic. La aceeași competiție, Daehlie a mai luat un aur în ștafeta de 4×10 kilometri, anunțându-se deja drept unul dintre starurile Olimpiadei din 1992. La Albertville, norvegianul a obținut prima lui medalie olimpică la 30 de kilometri, argint, înainte de a câștiga de trei ori aurul, la combinată, ștafetă și 50 km.
Peste doi ani, la Jocurile Olimpice desfășurate pe teren propriu, la Lillehammer, Daehlie și-a îmbogățit colecția de medalii, după ce a cucerit de două ori aurul și o pereche de medalii de argint, cu toate că dezamăgirea ratării titlului olimpic în proba de ștafetă pentru doar patru zecimi a fost uriașă. Mai ales că Bjorn Daehlie a suferit atunci una dintre rarele sale înfrângeri, fiind depășit pe ultimii metri într-un final care a ținut pe toată lumea cu sufletul la gură.
El s-a revanșat peste patru ani la Nagano, unde a câștigat trei medalii de aur, la ștafetă, 10 kilometri clasic și 50 de kilometri liber și un argint la combinată. Proba de 50 km din 1998 a descris-o mai târziu drept cea mai grea din întreaga lui carieră, când, după mai bine de două ore de mers pe schiuri, l-a învins pe principalul său urmăritor, suedezul Niklas Jonsson, cu doar 8,1 secunde. Ambii s-au prăbușit după finiș, iar Daehlie nu a putut să se ridice în picioare timp de cinci minute.
Supranumit și “Omul rachetă”, norvegianul a vrut să participe și la Jocurile Olimpice din 2002, de la Salt Lake City, dar o accidentare la spate suferită în august 1999, în timp ce practica schi pe role, l-a forțat să își anunțe retragerea în martie 2001. Decizia sa a șocat întreaga Norvegie, unde Bjorn Daehlie este și astăzi un idol pentru cariera lui fabuloasă.
written by You may also want to read
