AMONIAC, O ACTRIȚĂ PORNO ȘI CIRCUMSTANTELE UNUI EȘEC ACCEPTAT

5 minutes, 9 seconds

Fotbalul este, poate, sportul in care se aplica cel mai mult si mai bine principiul lui Machiavelli potrivit caruia scopul scuza mijloacele. Iar daca trebuie sa alegem un singur meci pentru a personifica acest principiu, primul gand imi zboara la confruntarea din 16 octombrie 2005 dintre Olympique Marseille si Paris Saint-Germain. Si asta pentru ca gazdele au facut tot posibilul pentru a opri o spirala negativa de noua derby-uri la rand fara victorie, in care au pierdut de opt ori, apeland la … amoniac si la o actrita porno.

Intr-o competitie dominata autoritar de Lyon, OM si PSG erau doar palide umbre ale gigantilor din prima jumatate a anilor ’90, cand rivalitatea din Le Classique a atins apogeul. Marseille terminase sezonul precedent pe locul al cincilea, in timp ce parizienii au ocupat doar pozitia a noua. Cu toate acestea, fiecare duel direct avea o incarcatura uriasa, iar presiunea victoriei apasa mereu greu pe umerii ambelor combatante.

Din 12 aprilie 2002, cand s-a impus cu 1-0 pe Velodrome printr-un gol al lui Daniel Van Buyten, Marseille nu mai castigase un Clasic, ajungand la cea mai neagra serie de pana atunci in fata rivalilor din capitala: opt esecuri consecutive in campionat si in Cupa Frantei si Cupa Ligii. Pe 3 aprilie 2005, OM a scos un egal acasa, 1-1, datorita unui gol fabulos al lui Laurent Batlles, astfel ca partida din 16 octombrie 2005 trebuia sa insemne sfarsitul blestemului.

Iar pentru asta, les Phoceens le-au facut o primire fierbinte celor de la Paris Saint-Germain, aflati pe locul secund in Ligue 1, la patru puncte in urma liderului lyonez, dar lipsiti de golgeterul Pauleta si Edouard Cisse, ambii suspendati. Marseille ocupa abia pozitia a 11-a, insa venea dupa patru succese in ultimele cinci runde si putea miza din nou pe Fabien Barthez, revenit dupa o suspendare de cinci luni pentru ca scuipase un arbitru.

Cand antrenorul parizienilor, Laurent Fournier, a intrat in vestiarul rezervat oaspetilor, a fost izbit de un miros puternic de amoniac. Imediat, s-a intors si a cerut si jucatorilor si membrilor staff-ului sa faca acelasi lucru. Impartiti in doua grupuri, cei de la PSG au plecat sa se schimbe in vestiarele copiilor de mingi, iar Fournier, afectat de o migrena, a vomitat si a cerut chiar sa figureze pe lista indisponibililor pentru meci. „Nu puteam ramane acolo. Era o odoare cumplita care ne intepa gatul si ochii”, a povestit directorul sportiv al Parisului, Jean-Michel Moutier.

Presedintele lui OM, Pape Diouf, a replicat ca au trebuit dezinfectate vestiarele dupa ce se simtise un miros urat de canalizare, insa alte surse au facut referire chiar la gaze lacrimogene.

Numai ca parizienii nu au putut intra imediat nici in acele vestiare improvizate, asa ca, in acea jumatate de ora de asteptare, au inceput sa se schimbe pe culoarele de sub tribuna oficiala. „Am impresia ca ne-am intors cu 20 de ani in urma. Nu este deloc usor sa te pregatesti pe un culoar, dar am retinut lectia si ii astept deja pe cei de la Marseille in luna martie”, a declarat Laurent Fournier la conferinta de presa, in timp ce Sylvain Armand a spus: „Este lamentabil sa faci asa ceva. Nu am mai vazut asta niciodata!”

Insa, cei de la PSG nu au vazut totul! De fapt, ce era mai interesant de-abia urma sa vina! In timp ce se echipau pentru meci pe scari, langa tribunele de pe Velodrome, jucatorii parizieni au fost distrasi de aparitia Clarei Morgane, o actriță porno din Marseille imbracata foarte sexy.

Clara Morgane, actrita franceza de filme pentru adulti

„Atunci, ne-am pierdut concentrarea, ne-am incaltat invers. Era inca destul de impresionanta. A fost placut sa vedem asa ceva inainte de meci. Cativa ani mai tarziu, cand am ajuns la OM, am aflat cine a facut asta”, a povestit camerunezul Modeste M’Bami, titular in acel joc de pomina.

„Totul a fost facut expres, asta e sigur. Apoi, Clara Morgane … Ne schimbam si toti ne intrebam: Ce face ea aici? Sincer, nu mai eram deloc concentrati si eram constienti ca meciul nu va fi pentru noi”, a explicat si Fabrice Pancrate.

Acesta a primit un raspuns chiar din partea vedetei filmelor pentru adulti la noua ani dupa celebra partida, intr-un interviu acordat unui post de radio: „Desigur, eram intr-un portjartier in culise si asteptam intreaga echipa! Nu, acum serios, sa nu mai deliram. Cand pierzi, trebuie sa fii un bun perdant si sa nu incerci sa cauti mereu alte motive. Parisul a fost mai putin bun decat Marseille in acea seara. Un Fabrice  Pancarte, glumesc, Pancrate, a spus ca eram acolo pentru a destabiliza. Tin sa spun ca nu m-am intersectat in acea seara cu niciun jucator, nici de la PSG, nici de la OM. Imi pare rau, dar venirea mea la vestiare nu a fost decat o falsitate. De altfel, nimeni nu mi-a cerut versiunea din 2005 incoace si poate ca a fost un motiv pentru asta … „, a marturisit Clara Morgane, care, in 2014, isi incheiase activitatea de actrita in filmele XXX.

Indiferent daca ea a fost elementul perturbator al acelui derby sau nu, cert este ca amoniacul si aparitia Clarei Morgane i-au tulburat atat de tare pe fotbalistii lui Paris Saint-Germain incat au pierdut duelul cu 1-0 in urma unui gol inscris de albanezul Lorik Cana, venit chiar in acea stagiune din tabara adversa!

PSG a facut o plangere la comisia de disciplina a Ligii Profesioniste, care, insa, nu a gasit „o dorinta deliberata din partea clubului organizator de a destabiliza clubul vizitator prin a face o atmosfera irespirabila”, asa cum s-a scris in raport. Mai mult chiar, Marseille a cerut scuze publice pentru a lasa in urma „acuzatiile inadmisibile, iresponsabile si deplasate si pentru restabilirea increderii si a respectului reciproc”!

Istoria a retinut doar ca, la capatul acestui episod foarte spumos, cu amoniac si o actrita porno, OM a oprit cea mai neagra serie de pana atunci in derby-urile cu PSG. Intre timp, venirea seicilor qatarezi la conducerea parizienilor a dus la o dominatie si mai accentuata a gruparii din capitala Frantei in fata rivalilor din Sud, cu 16 victorii si trei remize din 2012 pana in prezent, care pare greu de stopat prea curand.

Oare la ce ar putea recurge acum cei de la Marseille?! Pana la urma, scopul scuza mijloacele…

Facebook Comments

There are 0 comments .

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: