PRIMUL LUIS SUAREZ AL BARCELONEI

Uruguayanul Luis Suarez este unul dintre cei mai adulati jucatori ai Barcelonei in acest moment, mai ales dupa ce a deschis drumul catalanilor spre victoria colosala in fata lui Liverpool, in prima mansa a semifinalelor Champions League. Dar inaintea sa, a mai fost un Luis Suarez care a cucerit inimile pretentiosului public de pe Camp Nou. Cum astazi, Luis Suarez Miramontes implineste 84 de ani, va invit sa ne reamintim de primul fotbalist spaniol distins cu prestigiosul trofeu Balonul de Aur, dar şi de unul dintre cei mai eleganţi şi mai buni mijlocaşi iberici din toate timpurile, intr-o poveste pe care o puteti citi si in cartea „100 de fotbalisti legendari”.

Cunoscut şi drept Luisito, Suarez a cucerit două Cupe ale Campionilor cu Inter Milano şi a devenit campion european în 1964 cu naţionala Spaniei. Supranumit „Arhitectul” de Alfredo Di Stefano, Luis Suarez s-a născut pe 2 mai 1935 în La Coruna, unde a şi început să joace fotbalul pe străzi cu mingi făcute din cârpe. În 1949, a ajuns la Deportivo, clubul din oraşul natal, pentru care a debutat în La Liga pe 6 decembrie 1953 într-un meci pierdut cu 6-1 în faţa lui FC Barcelona.

În cele 17 partide jucate pentru Deportivo în acel sezon, a marcat trei goluri şi şi-a atras deja renumele de „Galicianul de aur” datorită reputaţiei sale de creator la mijlocul terenului. După doar un an, a fost transferat de Barcelona, dar stagiunea următoare, 1954-55, îl găseşte la echipa din liga secundă, CD Espana Industrial, unde a fost împrumutat. Curios este faptul că primul meci la Barcelona l-a jucat chiar împotriva lui Deportivo, când catalanii i-au zdrobit pe galicieni cu 4-0.

Din 1955, Luisito a devenit o piesă de bază la Barca lui Helenio Herrera, alături de Ladislau Kubala, Sandor Kocsis, Ramallets, Zoltan Czibor şi Evaristo de Macedo, într-o echipă care avea să câştige două titluri de campioană, două Cupe ale Spaniei şi două Cupe UEFA, în 1958 şi 1960. Dotat cu o tehnică de excepţie şi o creativitate ieşită din comun, marcator al unor goluri fabuloase şi autorul unor pase geniale, Suarez a fost primul mare playmaker din istoria fotbalului spaniol.

Anul 1960 a fost unul memorabil pentru el întrucât a primit Balonul de Aur din partea revistei France Football pentru cel mai bun jucător din Europa. Performanţa este cu atât mai specială cu cât Luis Suarez a rămas până astăzi singurul spaniol laureat în ancheta celebrei reviste franceze de specialitate! „Ai nevoie şi de o felie de noroc atunci când un alt mare jucător al vremurilor tale nu performează prea bine. Au fost fobalişti cu adevărat uriaşi care nu au cucerit niciodată acest trofeu! Deci, nu e mare scofală”, spunea Luis Suarez ulterior despre şansa sa unică. Balonul de Aur câştigat l-a oferit muzeului clubului catalan pentru a putea fi admirat de oricine doreşte.

CITESTE SI | FUNDASUL INDRAGOSTIT DE GOL

Totuşi, 1960 a adus şi o tristeţe pentru Luisito cu naţionala Spaniei, pentru care debutase cu trei ani mai devreme. După două victorii în optimile de finală cu Polonia, 4-2 şi 3-0, cu Suarez înscriind două goluri, reprezentativa iberică urma să joace în sferturi cu URSS-ul pentru calificarea la turneul final din Franţa. Era primul Campionat European din istorie, iar entuziasmul era uriaş. Numai că Generalul Franco a interzis spaniolilor să se prezinte la meciul de la Moscova din raţiuni politice. În plin Război Rece între Vest şi Est, Franco, un extremist de dreapta, nu a putut accepta ca naţionala țării sale să se deplaseze pe un teritoriu comunist! Astfel, URSS s-a calificat automat la turneul final în detrimentul Spaniei.

Luis Suarez a fost aproape de gloria europeană în 1961, când Barcelona a jucat prima sa finală a Cupei Campionilor Europeni împotriva celor de la Benfica. Însă portughezii s-au impus cu 3-2 în ultimul meci al lui Luisito pentru catalani. Imediat, Suarez devenea cel mai scump jucător din istorie, fiind cumpărat de Inter Milano pentru o sumă record la acea vreme, 25 de milioane de pesetas, echivalentul a 150 de mii de euro astăzi. Motivul pentru care a părăsit Spania pentru Italia a fost antrenorul Helenio Herrera, ajuns şi el la Inter şi care l-a dorit foarte mult pe Suarez: „Aveam nevoie de un mijlocaş excelent pentru a face o echipă de top, iar Luis era cel mai bun!”

„Am lăsat un club mare precum Barca pentru unul care nu era prea cunoscut la acea vreme în Europa, iar satisfacţia este imensă pentru că am cucerit o grămadă de trofee în acei ani şi am făcut Interul mare! La Barcelona, eram un mijlocaş care înscria multe goluri, dar la Inter a trebuit să mă schimb pentru binele echipei şi pentru a câştiga titluri. Cred că am avut atât de mult succes pentru că am făcut atâtea sacrificii pentru sportul pe care l-am iubit enorm!”, avea să declare mai târziu Luis Suarez.

Iar Luisito a ajutat gruparea nerazzurra să devină campioană a Italiei în 1963, pentru prima dată în ultimii nouă ani, iar un sezon mai târziu, Interul avea să atingă cerul! Clubul italian a ajuns în finala Cupei Campionilor Europeni, de la Viena, unde a înfruntat-o pe Real Madrid. „Abia atunci, am realizat cu toţii ce echipă mare suntem. Am învins cu 3-1 o supertrupă care dominase fotbalul european, iar pentru mine, ca fost jucător al Barcelonei, a fost o dublă satisfacţie. Nu voi uita vreodată lumina din ochii preşedintelui nostru, Angelo Moratti după triumful de la Viena. Dacă aş fi fost pictor şi ar fi trebuit să redau fericirea pe o pânză, aş fi încercat să reproduc acei ochi!”, a descris Suarez emoţiile şi sentimentele trăite după victoria cu 3-1 în faţa Realului lui Ferenc Puskas.

Tot în 1964, Luisito s-a acoperit de glorie şi cu naţionala Spaniei la Campionatul European disputat pe teren propriu, după ce a trecut cu greu în calificări de România, Irlanda de Nord şi Irlanda. În semifinale, La Roja a trecut cu 2-1 de Ungaria după prelungiri, iar în ultimul act a învins URSS-ul cu acelaşi rezultat, 2-1, devenind în premieră campioană continentală. „Nu am fost cea mai talentată naţională a Spaniei din istorie, dar am jucat cel mai mult ca o echipă adevărată”, a explicat Suarez secretele succesului de la turneul final. Luisito a fost prezent şi la două Cupe Mondiale, în 1962 şi 1966, dar fără prea mare succes.

Peste încă un an, în 1965, Luis Suarez a mai câştigat o Cupă a Campionilor, de această dată în faţa Benficăi lui Eusebio. După acest succes, Helenio Herrera a declarat plin de entuziasm: „Interul este mare, dar Suarez este profetul!” În 1967, Inter a mai jucat o finală de Cupa Campionilor, cu Celtic, dar fără Suarez, accidentat, a pierdut cu 2-1.

După ce a cucerit trei titluri de campion, două Cupe ale Campionilor şi două Cupe Intercontinentale, Luis Suarez a plecat de la Inter în 1970 la Sampdoria, unde a jucat până la încheierea carierei, în 1973. Suarez a şi antrenat-o pe Inter în trei perioade distincte, dar fără a mai avea succesul din vremea când juca. El a mai fost şi antrenorul Sampdoriei şi al lui Deportivo, dar şi selecţionerul Spaniei pe care a condus-o până în optimile de finală ale Cupei Mondiale din 1990, unde a fost eliminată de Iugoslavia. Apoi, după un start ratat în preliminariile EURO 1992, Luis Suarez a fost demis. Totuşi, el rămâne un mare campion atât pentru Inter cât şi pentru întreg fotbalul spaniol.

Facebook Comments