Am tot evitat sa scriu acest text, în speranța că voi afla din moment în moment ca Emiliano Sala a fost găsit în viata pe una dintre insulitele din Marea Mânecii, asa cum trebuie sa fie povestea unui supraviețuitor autentic. Pentru ca, pana la 28 de ani, argentinianul a muncit din greu pentru a răzbi în fotbalul mare si fiecare încercare din cariera a depășit-o cu bine. Iar la ora la care scriu aceste rânduri, ar fi trebuit sa se pregătească de debutul în Premier League, după ce a devenit cel mai scump transfer din istoria lui Cardiff City, care îl cumpărase de la Nantes pentru 15 milioane de lire sterline. Însă, doar Dumnezeu poate sti unde se afla acum Sala.
Ajunsese la vârsta deplinei maturități în fotbal și făcuse cel mai bun sezon al carierei sale, fiind pregătit de provocarea celui mai spectaculos campionat din lume. Asta după ce și-a demonstrat calitățile la toate nivelurile, de la satelitul din Argentina al lui Bordeaux, apoi in Franta, tara unde s-a consacrat ca fotbalist si locul de unde a luat-o de jos și a urcat treaptă cu treapta pe scara ierarhica a fotbalului din Hexagon întrucât nu a convins la gruparea girondina. Astfel, a tot fost împrumutat, pornind din a treia liga, de la Orleans, apoi la Niort, în Ligue 2, unde era considerat un „Carlos Tevez local”, dupa care a impresionat la Caen, în divizia de elita, și, mai ales, la Nantes, care l-a cumpărat pentru un milion de euro în 2015.
Sala nu urmarea cu orice preț sa obțina un transfer care să-i aducă și un salariu mai mare, ci posibilitatea de a se dezvolta ca jucător și de a-i fi recunoscuta valoarea, după cum a declarat chiar fostul lui coleg de la Caen, Felipe Saad. De aceea, nu a acceptat nici propunerea de a merge la Wolverhampton în 2016, în Championship, deși „lupii” ofereau patru milioane de euro, nici la Galatasaray, în vara lui 2018, sau în Asia, unde ar fi dat lovitura din punct de vedere financiar. Emiliano a vrut sa rămână în fotbalul european și sa performeze la cel mai înalt nivel, iar mutarea la Cardiff City însemna exact pasul pe care îl așteptase o viata.
Un jucător cu foarte mult bun simt și care a oferit tot ce avea mai bun clubului „canarilor”, Sala a vrut sa își ia rămas bun cum se cuvine de la foștii sai coechipieri, printre care și Ciprian Tatarusanu. Mesajul sau postat pe contul de Twitter, alături de fotografia făcută în vestiarul lui Nantes, avea sa capete proporția unei premoniții sumbre: La ultima ciao!
Zborul spre capitala Tarii Galilor trebuia sa fie o simpla formalitate dacă ne gândim ca avea de parcurs aceeasi distanta ca de la București la Satu Mare și nu pe o vreme imposibila. Doar ca avionul cu care se deplasa, unul de mici dimensiuni, a dispărut, pur și simplu, de pe radare și, poate, chiar de pe fata pământului ca și cum s-ar fi înălțat spre ceruri!
Paradoxul face ca aparatul de zbor a fost reperat ultima oara în preajma farului Casquets, atât de temut pentru marinari din cauza numeroaselor naufragii produse in zona, ceea ce ma duce cu gândul la un posibil Triunghi al Bermudelor în Marea Mânecii!
Cert este ca Emiliano Sala nu a mai ajuns la Cardiff și toate căutările politiei din Guernsey, insula din apropierea locului unde a dispărut avionul, au fost în zadar.
Sora fotbalistului a făcut un apel disperat către autorități sa continue cercetarile pentru ca simte ca Emiliano încă este în viata! Și poate chiar este un adevărat supraviețuitor, după cum a arătat de nenumărate ori ca poate fi o vulpe în careul advers, asa cum l-a descris jurnalistul francez Erik Bielderman într-un editorial pentru BBC Sport.
CITESTE SI | CHAPECOENSE, TRAGEDIA CARE A UNIT BRAZILIA
Povestea plina de dramatism a lui Sala nu face decât sa confirme fragilitatea ființei umane în fata naturii și a destinului, tot mai accentuata parca în aceasta epoca a unei societăți care încurajează consumul pronunțat de orice fel și ideea de a vinde cât mai mult și, mai ales, de a te vinde cât mai bine ca un produs fără suflet.
Câștigam tot mai mulți bani, dar, de fapt, avem tot mai puțin și suntem tot mai săraci spiritual pentru ca vrem tot mai mult și toate castigurile noastre se duc pe rate împovărătoare la casa și masina, pe telefoane sau televizoare de ultima generație.
Călătorim peste tot și ne grăbim înnebuniți sa bifăm și sa razuim cât mai multe tari vizitate de pe harta lumii, dar nu mai știm sa apreciem ceea ce avem în tara noastra și nu ne mai interesează locurile și oamenii de lângă noi.
Ne construim case cât mai mari și mai luxoase, dar nu mai avem vreun loc pe care să-l numim „acasă”.
Suntem încântați de toate binefacerile tehnologiei, fără a realiza, de fapt, ca nu mai avem pic de intimitate și ca ne este invadat orice spațiu. Iar când ne vom da seama cu adevărat, va fi prea târziu.
In tot acest context, un om a dispărut și nu știm dacă vom mai afla vreodată ceva despre el. Era un băiat umil, prietenos, ambițios, amuzant și plin de sperante.
Viata ne este prea scurta pentru a nu ne bucura cu adevărat de ea, iar Emiliano Sala a trăit fiecare clipa a sa la intensitate maxima, ca fiecare duel cu fundașii adverși din Ligue 1.
Se spune ca un om moare cu adevărat doar atunci când ultimul om care îl iubește moare și el. Poate ca Sala nu a pățit nimic si a vrut doar sa devina protagonistul unei povesti din cărțile cu detectivi, care nu lipseau niciodată din bagajul lui în deplasările cu echipa.
Ar putea fi cea mai trepidanta acțiune a unui asemenea roman, în care finalul trebuie sa fie unul fericit. Nu ne rămâne decât sa speram și sa ne rugam ca povestea lui Emiliano Sala sa aibă un happy-end.
written by You may also want to read
