Înaintea Nadiei Comăneci, gimnastica feminină a avut-o drept star absolut pe Larisa Latynina, care a dominat Jocurile Olimpice, Campionatele Mondiale și Europene timp de un deceniu, între 1954 și 1964. În toată această perioadă glorioasă, a câștigat 18 medalii olimpice, dintre care nouă de aur, 14 la Mondiale, dintre care nouă din cel mai prețios metal, și tot 14 la întrecerile continentale, dintre care șapte de aur. Mai mult, timp de 48 de ani, recordul său de 18 medalii la Jocurile Olimpice a fost de neatins, fiind doborât abia în 2012 de Michael Phelps, iar performanța ei de nouă titluri olimpice stă în picioare chiar și astăzi. Practic, o dată cu apariția Larisei Latyina, a început și dominația Uniunii Sovietice în gimnastica mondială. Cu toate acestea, ea a declarat recent că: “mândria cea mai mare o simt când o mamă îi pune numele Larisa fetiței sale abia născute pentru că eu i-am servit drept model de inspirație”.
Născută pe 27 decembrie 1934 la Kherson, pe teritoriul actual al Ucrainei, Larisa Semyonovna Diriy, devenită ulterior Latynina, a avut o copilărie foarte grea, marcată de o tragedie personală: tatăl său a murit în Al Doilea Război Mondial în bătălia pentru apărarea Stalingradului, actualul Volgograd. “A fost cumplit de dureros când mama și cu mine am primit vestea că a murit în apropiere de Stalingrad. Iar mult mai târziu, când am fost la Volgograd cu fiica mea, Tatyana, am vizitat un monument comemorativ cu lista tuturor celor uciși în bătălie. I-am citit numele: Diriy Semyon Andreyevich. Aproape că am leșinat! În acel moment, am știut că tatăl meu a murit în Stalingrad, nu în apropiere, apărând o fabrică de tractoare”, a povestit de curând Latynina, care a supraviețuit celui de-Al Doilea Război Mondial, dar și anilor ce au urmat, unii foarte duri, după cum chiar ea a mărturisit. Mama ei, Polina, care nu știa nici să scrie, nici să citească, avea două slujbe pentru a asigura strictul necesar traiului familiei: ziua lucra ca femeie de serviciu, iar noaptea ca paznic. Toate aceste greutăți au călit-o pe Larisa, care a recunoscut că “talentul și capacitatea de a fi campion vin din interior”.
Larisa Latynina și-a dorit foarte mult să devină o balerină de success, dar a ajuns la gimnastică după ce coregraful său a plecat din Kherson. Nu întâmplător, exercițiile sale erau descrise de cronicarii vremii drept “frumusețe, grație și coregrafie”, iar pe fiica ei, Tatyana, a îndrumat-o spre balet. Latynina știa că trebuie să aibă și rezultate bune la școală pentru a practica și gimnastica întrucât mama sa i-a spus antrenorului să o scoată din sală dacă notele vor scădea! Nu a fost, însă, cazul pentru că Larisa a avut o ambiție de fier, absolvind liceul cu premiul întâi. Mica plachetă primită atunci avea să devină cel mai prețios trofeu al Larisei, după cum ea însăși a mărturisit! Imediat, se mută la Kiev, iar în 1954, la 19 ani, debutează într-o competiție internațională, câștigând medalia de aur cu echipa Uniunii Sovietice la Campionatele Mondiale de la Roma.
CITEȘTE ȘI | ALEKSANDR KARELIN, CEL MAI DUR OM ÎN VIAȚĂ
Doi ani mai târziu, Latynina s-a luptat cu unguroaica Agnes Keleti pentru titlul de cea mai bună gimnastă a Jocurilor Olimpice de la Melbourne. Larisa a obținut patru medalii de aur, cu echipa, la individual compus, sol și bârnă, una de argint, la paralele, și una de bronz, în concursul pe aparate cu echipa, în timp ce Keleti a cucerit de patru ori aurul și două medalii de argint. Însă, apariția Larisei Latynina a declanșat revoluția sovietică în lumea gimnasticii, întrucât fosta URSS mai concurase doar la Jocurile Olimpice din 1952, după o absență de 40 de ani.
Larisa și-a confirmat superclasa la Europenele din 1957, de la București, unde a câștigat de cinci ori aurul, iar în 1958, la Mondialele de la Moscova, a uimit prin cucerirea a cinci medalii de aur și a unui argint în condițiile în care era însărcinată în cinci luni! Latynina a ținut în secret acest lucru, știut doar de soțul ei și de ginecologul care i-a dat unda verde pentru participare, de teama ca nu cumva doctorul echipei sau antrenorul să îi interzică prezența în competiție.
Fiica sa, Tatyana, s-a născut în decembrie 1958, astfel că Larisa nu a putut participa la Europenele din 1959, însă a revenit în forță la Jocurile Olimpice de la Roma, din 1960, unde a câștigat trei medalii de aur, la individual compus, la sol și cu echipa, două de argint, la paralele și sărituri, și una de bronz, la bârnă, într-o luptă aprigă cu o altă legendă a gimnasticii acelor timpuri, Vera Ceaslavska, din Cehoslovacia. Rivalitatea a continuat și la Campionatele Europene din 1961, de la Leipzig, unde Latynina a obținut două medalii de aur și două de argint, apoi la Mondialele de la Praga, din 1962, în fieful Verei Ceaslavska, unde gimnasta sovietică a câștigat de trei ori aurul, în concursul pe echipe, la individual compus și la sol, două medalii de argint, la bârnă și sărituri, și un bronz, la paralele, pentru a atinge punctul culminant la Olimpiada din 1964. La Tokyo, Larisa Latynina a depășit recordul de 12 medalii la Jocurile Olimpice, stabilit de atletul finlandez Paavo Nurmi între 1920 și 1928, performanță de care a aflat abia în 1979, de la un reporter ceh! În Japonia, Latynina a câștigat de două ori aurul, la sol și cu echipa, de două ori argintul, la individual compus și bârnă, și bronzul de două ori, la paralele și sărituri. Prin cele nouă titluri olimpice, Larisa Latynina a devenit cea mai titrată gimnastă din istorie, record care rezistă și astăzi. Iar performanța sa de 18 medalii olimpice a fost depășită abia în 2012 de înotătorul american Michael Phelps.
Latynina a mai participat la Europenele din 1965, de la Sofia, de unde a plecat cu patru medalii de argint și un bronz, și s-a retras după Campionatele Mondiale din 1966, de la Dortmund, unde a obținut un argint cu echipa. În momentul în care a pus punct activității de gimnastă, Larisa avea aproape 32 de ani. Ea a rămas în perimetrul gimnasticii, fiind antrenorul echipei feminine a Uniunii Sovietice până în 1977, timp în care fetele sale au câștigat aurul olimpic în 1968, 1972 și 1976. Însă, în ciuda celor trei titluri consecutive obținute de echipa sovietică, Latynina a fost demisă din funcția de antrenor ca urmare a apariției fenomenului Nadia Comăneci la Jocurile Olimpice de la Montreal. Românca a rupt dominația Uniunii Sovietice în gimnastică, iar Larisa Latynina a plătit cu postul său. “Oamenii cu talent se pot naște în orice țară. Am încercat să le explic superiorilor mei, dar nu au vrut să asculte”, a povestit de curând fosta mare sportivă.
Tot Nadia a trecut-o în plan second pe Latynina mulți ani mai târziu, în 2010, când Comitetul Internațional Olimpic a organizat la Viena o gală pentru desemnarea sportivilor secolului XX. “Eram acolo cu familia mea, sigură că voi primi acest premiu datorită celor 18 medalii. Dar pregătirea acestui eveniment a durat un an, iar șefii noștri nu au luat prea în serios afacerea, ceea ce au făcut, în schimb, reprezentanții Nadiei Comăneci. Așa, ea a fost anunțată cea mai bună sportivă și gimnasta secolului în fața mea și a Verăi Ceaslavska. Nadia a avut un talent uriaș. Dar a fost, oare, cea mai bună în secolul XX?!”, a declarat Larisa Latynina într-un interviu acordat jurnaliștilor spanioli de la cotidianul AS în decembrie 2018.
Dar chiar dacă Nadia noastră a detronat-o de pe soclul rezervat celei mai mari gimnaste din istorie, Larisa Latynina rămâne una dintre legendele nemuritoare ale sportului mondial.
P.S. Povestea Larisei Latynina poate fi citită și în cartea „100 de sportivi legendari”, care va apărea anul viitor.
written by You may also want to read
