Sunt oameni a căror valoare o simți abia după ce nu mai sunt. Sunt oameni cărora începi sa le duci dorul abia atunci când dispar. Sunt oameni care realizezi cât de indispensabili au fost abia atunci când le constați absenta. Asa era și Marius Ancuța, omul fără de care snooker-ul nu ar fi existat pentru mine. Sunt înca in stare de soc după ce am aflat de moartea sa, la numai 50 de ani. Nu știu dacă mai exista vreun sport pe lumea asta care sa aibă o voce ca o extensie naturala, ca un timbru permanent și de nedezlipit de pe o scrisoare, precum snooker-ul comentat de Mario.
L-am descoperit acum vreo 15 ani, când am fost cucerit de simplitatea, dar în același timp, de complexitatea sa, în timp ce încercam sa înțeleg care este treaba cu acel biliard cu mai multe bile.
De la el am învățat ca snooker-ul este un șah cu bile, o definiție pe care am reținut-o ca pe o carte de căpătâi și pe care am transmis-o mai departe altor neofiti. Datorită lui, l-am îndrăgit pe legendarul Stephen Hendry ca pe nimeni altul, am înțeles nebunia geniului Ronnie O’Sullivan și am învățat ca Mark J. Williams face întotdeauna spectacol când are jocul în mana.
Tot cu ajutorul lui Marius Ancuța, mi-am creionat în minte imaginea Teatrului Crucible din Sheffield ca un Wembley sau o Maracana a snooker-ului. Tot datorita lui, am ajuns, de multe ori, sa uit sa mai ma întorc la meciurile de fotbal de pe alte canale, vrăjit de vocea și de comentariile sale și fascinat de ceea ce se întâmpla pe acel mic dreptunghi verde.
Cu un timbru al vocii cu adevarat special, care trăda patina tutunului și pasiunea pentru rock și muzica anilor ’60, discret ca si tinuta, boem în exprimare, dar impunator ca un fin cunoscator al fenomenului și cu o precizie de stomatolog, profesia lui de bază, Marius Ancuța a fost omul care a făcut ca întreaga Românie să iubească snooker-ul, precum un apostol care creștinează un popor păgân. Modest și elegant, totodată, ca un arbitru de snooker cu mănuși albe, el a fost omul ale cărui expresii, pe cât de banale și de simple pentru specialiști, au căpătat o sonoritate aparte în rândul nostru, al celor care încercam să deslușim câte ceva din tainele jocului.
De aceea, prin dispariția lui, partidele de snooker nu vor mai avea niciodată farmecul de până acum. Pentru că „șahul cu bile” din România și-a pierdut cel mai deosebit pionier al său, Marius Ancuța.
Îți mulțumesc încă o dată pentru toate zilele și nopțile în care m-ai învățat să iubesc acest sport cu adevărat special, în primul rând, datorită ție!
written by You may also want to read
