Dupa 63 de meciuri cu dramatism, spectacol, controverse, agonie si extaz, ultimele 90 de minute ale Cupei Mondiale din Rusia urmau sa decidă noua regină a fotbalului: Franța sau Croația? Miracolul croat s-a oprit în finala de pe Lujniki, iar „cocoșii galici” s-au incoronat campioni mondiali pentru a doua oara in istorie, dupa triumful din 1998. Cu o zi mai putin de odihna si cu un meci in plus, adunat din cele trei partide cu prelungiri, din optimi, sferturi si semifinale, echipa lui Zlatko Dalic a mai gasit în interior câteva resurse de energie, arătând in startul jocului vana care a purtat-o pana aici la capatul unui turneu fara precedent in istoria sa. Asta și poate pentru ca simțea ca nu ar mai avea suficienta benzina pentru a reveni, asa cum se întâmplase și cu Danemarca, Rusia și Anglia.
Cu experiența amara, încă nedizolvata în timp, a finalei pierdute în urma cu doi ani chiar pe teren propriu, la EURO 2016, Les Bleus au început destul de precaut meciul, măsurându-și întâi adversarii în primul sfert de ora. Apoi, la prima faza din preajma careului lui Subasic, centrarea din lovitura libera a lui Griezmann a fost deviata în proprie poarta de Mandzukic, nimeni altul decât omul care calificase Hrvatska in ultimul act.
Croația a mai avut un răcnet al imensului sau orgoliu, zece minute mai încolo, când celalalt marcator din semifinale, Ivan Perisic, a arătat același tupeu, aceeași nonșalanță și aceeași dezinvoltura ca și în fata Angliei și l-a învins pe Hugo Lloris, după o circulație a mingii desprinsa, parca, din jocurile mecanice.
Tot Perisic a fost în prim-plan peste alte zece minute, când balonul l-a lovit în mână, iar arbitrul Nestor Pitana a acordat francezilor un penalty, pe care cinci din zece arbitri nu l-ar fi dat și după ce a urmărit reluările mai mult decât la toate celelalte partide la un loc de la acest Mondial. Era prea mult chiar și pentru croați! Să fie conduși la pauză cu 2-1 cu un penalty VAR-uit, după ce au mai avut puterea de a reveni în urma unui autogol, asta le-a secătuit complet rezervorul cu speranțe ce părea fără fund înaintea finalei.
Totuși, Franța a vrut să arate că merită pe deplin să fie campioană mondială, fără ajutorul arbitrajului video și a făcut diferența clar în repriza secundă. Golurile lui Pogba și Mbappe au ilustrat perfect fibra specială din care este compusa aceasta multinationala a lui Didier Deschamps și elementele-cheie ale succesului său: forta, tehnica, precizie, show, spirit de echipă, talent, unitate, geniu, familie.
Reușita lui Paul Pogba a avut în ea și neîmplinirile precedentelor finale majore, pierdute de al doilea cel mai scump fotbalist al planetei, dar și siguranța triumfului, anunțată clar înaintea finalei: „O singură echipa va câștiga trofeul. Trebuie să fim noi!”
Iar Kylian Mbappe, primul adolescent care inscrie intr-o finala de Cupă Mondială, dupa Pele, in urma cu 60 de ani, nu a făcut decât să demonstreze încă o dată că s-a născut pentru a juca fotbal. Ar fi fost strălucitor în orice altă eră, și în 1958, la prima încoronare a Regelui Pele, și în 1986, la triumful Argentinei lui Maradona, sau în 1998, când Franța lui Zizou zdrobea Brazilia lui Ronaldo. Dar el este și prototipul atacantului perfect al atacantului modern. Departe de a fi doar un vitezist de mare calitate, el combină elementele de atletism cu tehnica școlii de la Clairefontaine și cu instinctele pure ale unui fotbalist de elită. Dar nu viteza îl face special, ci faptul ca face în viteza lucruri pe care alți jucători nu le pot face.
Și deși nu este un vârf clasic, este si un golgeter înnăscut, dincolo de cele 46 de goluri în 100 de meciuri înscrise în ultimele doua sezoane pentru echipele de club, AS Monaco și Paris Saint-Germain, vorbind cele patru reușite în șapte partide la turneul final din Rusia. Și ieri, Mbappe nu a făcut decât sa confirme ceea ce demonstrase din plin în meciul cu Argentina, din optimile de finală, anume ca este un adevărat fenomen și ca titlul de cel mai bun jucător al turneului i se cuvine fără dubii. Inaintea Cupei Mondiale, fanii și specialiștii îl considerau pe Mbappe unul dintre cei mai buni tineri jucători din lume. Astazi, el este deja unul dintre cei mai buni jucători din lume. Punct.
Franța înseamnă, însă, și boemia lui Hugo Lloris, fiul unui cineast de la Nisa, care a început sa sărbătorească victoria mai devreme și i-a oferit lui Mandzukic șansa de a-și mai spala din păcatele de la autogol. Dar, deși mai erau 20 de minute de jucat, Croația a fost complet epuizata pentru a mai încerca un nou come-back miraculos, iar Franța a putut destupa șampania pusa la frapat cu o zi mai devreme, de Ziua Bastiliei.
La Cupa Mondiala din Rusia, a fost pentru prima oara cand oficialitatile au coborat in iarba și jucatorii nu au mai urcat la tribuna oficiala pentru a-și primi medaliile și trofeul, precum gladiatorii chemati in loja senatorilor romani pentru a primi onorurile cuvenite in uralele poporului avid dupa paine si circ. A fost singura dovada de normalitate în ceremonia de aseară pentru ca ploaia torențiala, izbucnita ca din senin imediat după sfârșitul meciului, a udat pana la piele pe toată lumea, de la laureați pana la președinții FIFA, ai Franței și ai Croatiei, mai puțin pe Conducătorul Suprem al Mamei Rusia, Vladimir Putin. Practic, nicio picătură de apa nu i-a atins costumul președintelui rus, pentru care umbrela s-a deschis la primii stropi de ploaie, în timp ce Gianni Infantino, Emmanuel Macron și Kolina Grabar-Kitarovic erau făcuți ciuciulete. Iar dacă în locul lor ar fi fost, sa spunem, Donald Trump, cred ca nu s-ar fi găsit o umbrelă nici măcar după plecarea ultimului om de la stadion!
Altfel, seara moscovita în care „cocoșii galici” au cantat pentru a doua oara după o finala mondiala a fost incheiata apoteotic de selectionerul francez Didier Deschamps, devenit al treilea om care cucerește Cupa Mondiala atât ca jucător cât și ca antrenor, după Mario Zagallo și Franz Beckenbauer, cu un strasnic: Vive la Republique!
written by You may also want to read
