Din 1990 încoace, loviturile de departajare au fost blestemul de care naționala Angliei părea că nu mai poate scăpa vreodată. După eșecul din semifinalele Coppei del Mondo în fața Germaniei Federale, reprezentativa Three Lions a tot încercat să își învingă demonii care o urmăreau în momentele-cheie ale marilor competiții. Oricât au încercat englezii să arate că trecutul nu contează și că pot merge mai departe, mereu a fost ceva care să le pună piedică în drumul spre gloria pierdută. Fie că a fost vorba de un smoc de iarbă rebel, care să-l facă pe Beckham să alunece și să șuteze mult peste poarta la EURO 2004, sau de un portar advers inspirat, precum Ricardo sau Gigi Buffon, Anglia a suferit cumplit în ultimele trei decenii în momentul în care se trezea pusa în fata punctului cu var. Însă, aseară, împotriva Columbiei, selecționata Albionului și-a lasat în urma istoria negativa și a pasit hotărât spre sferturile Cupei Mondiale, după ce căzuse, iarăși, în ghearele eliminarii.
Penalty-urile au fost un coșmar cu repetiție care aparea tocmai când englezii începeau sa viseze frumos. Mondialurile din 1990,’98 și 2006 și Europenele din 1996, 2004 și 2012 au însemnat tot atâtea dezamăgiri uriașe pentru supușii Reginei, în urma unor eliminări la ruleta ruseasca. Și totul a pornit în urma cu exact 28 de ani, pe 4 iulie 1990, în penultimul act al Coppei del Mondo, la Torino, unde Paul Gascoigne a vărsat cele mai amare lacrimi ale carierei sale, după înfrângerea la penalty-uri în fata Germaniei de Vest.
Mannschaft-ul și Portugalia, de cate doua ori, Argentina și Italia au fost bestiile negre care au ucis speranțele Angliei la un titlu pe care îl așteaptă din 1966. A fost nevoie de sange proaspat la națională și de acești lei tineri si neînfricați pentru ca demonii trecutului sa poată fi răpuși.
Practic, fiecare eșec a sporit neîncrederea și sentimentul de teama la loviturile de la 11 metri și pentru ca, mereu, pe teren erau implicați mai mulți jucători care mai traisera pe viu drama unei ratari. Numai ca acum, Gareth Southgate (culmea, omul care a ratat un penalty în semifinala EURO 1996, pierduta de Anglia în fata Germaniei) are sub comanda doar fotbaliști străini cumva de toate acele neîmpliniri, cu excepția lui Ashley Young, unul dintre cei doi oameni care au ratat la penalty-uri în sfertul de la EURO 2012 cu Italia.
Anglia a pornit alert si jocul contra Columbiei, la fel ca și împotriva Tunisiei și a statului Panama în faza grupelor, dar a întâmpinat o rezistenta solida din partea sud-americanilor, lipsiți, însă, de James Rodriguez, spectator de lux în tribuna de pe Otkrytie Arena. Era trecut de mult de ora ceaiului la Londra și nu mai era timpul potrivit nici pentru o cafea columbiana, dar ambele echipe au fost determinate sa facă meciul vietii lor la acest turneu final.
Trupa lui Southgate a reușit sa scoată un penalty datorita insistentei continue și a celui de-al șaselea simt al lui Harry Kane, simțul porții specific marilor atacanți, iar căpitanul Angliei a deschis scorul prin cel de-al șaselea sau gol la Mondialul din Rusia.
Apoi, pe măsură ce minutele se topeau în căldura nopții moscovite și sfertul de finala cu Suedia se itea la orizont, selecționata Three Lions a făcut un pas înapoi, iar Los Cafeteros au forțat egalarea cu orice mijloace. Când aproape nimeni nu mai credea, Yerry Mina a dominat autoritar spațiul aerian din careul plin cu fotbalisti născuți, practic, cu mingea în nori și a plusat la capitolul suspans, trimițând partida în extra-time.
Englezii aveau, totuși, în subconștient toate eșecurile ultimelor trei decenii de la penalty-uri și au simțit ca mai au doar 30 de minute pentru a rămâne în viata la Cupa Mondiala. Columbienii au gândit cam la fel și, astfel, au rezultat cele mai frumoase și mai tensionate reprize de prelungiri de pana acum la turneul final.
Dar niciunii nu au marcat, astfel ca s-a ajuns acolo unde nu își dorea nimeni, la lovituri de departajare. Ratarea lui Jordan Henderson a readus fantomele trecutului în rândul englezilor, dar Uribe i-a menținut în viata cu șutul sau în bara, apoi Jordan Pickford a rupt blestemul care-i lovise pe predecesorii sai în poarta Albionului, Peter Shilton, David Seaman, David James, Paul Robinson, Robert Green sau Joe Hart, părând șutul lui Carlos Bacca. A fost răspunsul răspicat al portarului lui Leicester City la declarația lui Thibaut Courtois, din urma cu câteva zile, potrivit careia el nu poate fi un goalkeeper top-class. Iar Eric Dier, un alt nume care nu spunea mai nimic în urma cu doi ani, a trimis Anglia în al șaptelea cer. Nici nu se putea un scenariu mai frumos pentru englezi în Rusia: după o jumătate de secol, vor termina un turneu final deasupra Germaniei și au scăpat de un blestem ce-i urmarea de 30 de ani. Practic, a fost pentru prima data când naționala Albionului câștiga un meci la penalty-uri la Cupa Mondiala și doar a doua oara într-o competiție majora, după triumful în sferturile EURO ’96 în fata Spaniei. Dacă era un loc unde Anglia sa își înfrângă temerile și propriii demoni la ruleta rusească, acela nu putea fi altul decât în Mama Rusia.
De acum încolo, orice va fi, reprezentativa Three Lions nu va mai putea da vina pe trecut și, asa cum minunat canta fanii sai, Que sera, sera!
written by You may also want to read
