Ziua de ieri a Cupei Mondiale a fost ca un val care tot creste pe măsură ce se apropie de țărm înainte de a se sparge la mal, atât de mult au crescut în intensitate evenimentele în urma cărora s-au stabilit primele doua dueluri din optimile de finala, Uruguay – Portugalia și Spania – Rusia. Dar eroul zilei a fost portarul egiptean Essam El-Haddari, care, la 45 de ani și 161 de zile, a devenit cel mai varstnic jucator din istoria Mondialelor, depășind recordul deținut de columbianul Faryd Mondragon în 2014, la 43 de ani și trei zile.
Dacă mai existau semne de întrebare în privința adevăratei valori a naționalei lui Stanislav Cercesov, după succesele la scor cu Arabia Saudită și Egipt, răspunsul a venit ieri, când Zbornaia a fost învinsă la scor de neprezentare de Suarez, Cavani și … Cheryshev, creditat drept autorul unui autogol, după ce inscrisese de patru ori în porțile adverse. Apoi, a urmat desfășurarea incredibila a partidelor din grupa B, în care marile favorite, Spania și Portugalia, au tremurat serios pana în ultima clipa pentru calificare și în care Iranul și Marocul au câștigat respectul întregii lumi datorita faptului ca si-au depasit conditia de outsidere prin atitudinea din teren.
Mai mult, echipa lui Carlos Queiroz a fost la doar cativa centimetri de a produce, poate, cel mai mare soc din istoria turneelor finale, dar sutul lui Mehdi Taremi din minutul 90+4, care ar fi trimis Portugalia acasa si Iranul in optimi, a trecut putin pe langa poarta lui Rui Patricio. Astfel, Cristiano Ronaldo a putut rasufla usurat, dupa ce a ratat un penalty și, cu putin înainte, scapase de amenintarea unui cartonas rosu, primind doar un avertisment din partea arbitrului paraguayan Enrique Caceres, in urma asistentei VAR, pentru lovirea cu cotul a lui Morteza Pouraliganji.
Jocurile decisive de luni au pus la îndoială și felul în care este aplicat arbitrajul video. Practic, VAR-ul ar trebui sa faca lumina in fazele litigioase, dar acum, nu a facut decat sa irite si mai mult si sa arunce pe toata lumea in ceata. Dar lucrul cel mai incredibil este ca Spania, Maroc, Iran si Portugalia s-au simtit dezavantajate, in mod evident, in acelasi timp!
Dar, mai presus de aceste momente tensionate si controversate, in acelasi timp, performanta lui Essam El-Haddari, care a debutat la Mondial aproape de crepusculul unei cariere fabuloase intinse pe durata unui sfert de secol, in care a adunat 159 de selectii in nationala „faraonilor” si a obtinut 37 de trofee. Iar felul în care a aparat poarta Egiptului, în ciuda eșecului cu 1-2, a încununat minunat pasiunea pentru fotbal a lui El-Haddari, care a aparat un penalty în prima repriza a partidei cu sauditii.
„M-am nascut portar”, este afirmatia care definește cel mai bine menirea celui care și-a îndeplinit toate obiectivele avute atunci când a pornit pe drumul predestinat in fotbal. El-Hadary și-a dorit, în primul rand, sa ajungă jucător profesionist, apoi sa joace pentru Al Ahly, cel mai mare club din Egipt, și apoi pentru echipa națională. La 19 ani, deja isi implinise deja doua dintre vise, dar nu in ordinea fireasca, intrucat la Al Ahly a ajuns abia la 23 de ani, dupa ce debutase deja in prima divizie, pentru echipa orasului natal, Damiette, si in selectionata „faraonilor”. Însă prima convocare a scos la iveala și lipsurile uriașe cu care se confrunta în acea perioada. Cum regiunea de unde provine, situata la Nord de Cairo, lângă Port Said, este izolata, el nu avea nici pașaport sau carte de identitate în momentul în care a trebuit sa se deplaseze cu naționala în Uganda, astfel ca a fost nevoie de intervenția staff-ului pe lângă autorități pentru a putea începe sa apere buturile Egiptului. Astfel, din 1993, El-Hadary și-a clădit renumele de „Marele Baraj”, asa cum este cunoscut pe Continentul Negru, iar Didier Drogba spune ca el a fost portarul care l-a enervat cel mai mult în cariera.
Totul a fost posibil datorita unei perseverente care l-a ajutat sa treaca peste toate obstacolele intalnite in cale. In primul rand, tatal sau nu dorea ca Essam sa urmeze o cariera in fotbal si, pentru a-l face sa renunte, i-a ars chiar manusile in fata! Dar El-Hadary a fost sprijinit in ascuns de mama lui, care il acoperea de fiecare data cand pleca la antrenamente sarind pe fereastra! Iar astăzi, primul lui susținător este chiar tatăl lui.
CITEȘTE ȘI | BUFFON ȘI DESTINAȚIA FINALA A UNUI DRUM FABULOS
Cum tot ceea ce isi dorea era sa fie portar, Essam a indurat si frigul patrunzator in iernile in care a aparat cu mainile goale pentru ca nu avea bani sa isi cumpere manusi. Astazi, cand este un monument in fotbalul egiptean si mondial, totodata, este sponsorizat si are manusi pentru vara, ploaie si zapada, dar nu a uitat niciodata toate greutatile intampinate ca o lectie de modestie si umilinta.
Cu o disciplina a vieții ireproșabila, El-Hadary are și în prezent un regim draconic de pregătire. Astfel, nu acorda interviuri pentru ca asta înseamnă să piardă o ora din timpul dedicat muncii sale, iar atunci când o face, trebuie anunțat cu multa vreme înainte pentru a se pregăti mental ca va avea o ora în minus de fotbal în viata lui. Totul este posibil datorita unui plan precis. „M-am căsătorit la 21 de ani și am devenit tata foarte repede pentru a deveni responsabil cât mai rapid posibil și sa evit distracțiile. Știam ca ar putea fi periculos pentru cariera mea sa nu am o femeie lângă mine. Sunt fotbalist, asta e meseria mea, asa ca mănânc fotbal, dorm fotbal, beau fotbal, trăiesc fotbalul și îl respir”, a declarat într-un interviu acordat jurnaliștilor de la L’Equipe.
Cu toate acestea, tot Essam spune ca fotbalul nu va mai face parte din viata lui în momentul în care va agata mănușile în cui. „Când ma voi opri, voi dori sa ma ocup de familia mea, de care am stat departe atatia ani. Chiar și când jucam în Egipt, nu îmi prea vedeam soția și cei cinci copii întrucât locuiam singur la centrul de antrenament pentru a face ore suplimentare pe teren”.
Cum a reușit sa ajungă pana la acest moment și sa schimbe atâtea generații de jucători la naționala Egiptului, iar el sa reziste precum un Nemuritor? „Vârsta mea nu exista decât în pașaport. 45 de ani este un număr, restul nu contează. Nu sunt din aceeași generație cu colegii mei, dar sunt pastorul acestei echipe. De exemplu, Ramadan Sobhi are 21 de ani și este mai tânăr chiar decât copiii mei. Iar când eu bifam prima selecție, el nici nu se născuse! Dar el ma considera un prieten, un frate, un tata, un căpitan. Și asta ma face foarte mândru. Eu sunt cel care trebuie sa se adapteze celorlalți jucători din lot și nu invers”, a spus El-Hadary, care a așteptat 25 de ani șansa de a apara la un Mondial.
Iar acum, după ultima parada, poate face și următorul pas în cariera și sa se retragă din naționala. Chiar dacă va rămâne mereu la dispoziția selecționatei Egiptului ca un soldat veșnic credincios.
written by You may also want to read
