SA INCEAPA DISTRACTIA!

1 minutes, 15 seconds

In sfarsit, a venit! Ziua pe care o asteptam o data la patru ani si care ne teleporteaza timp de o luna in fervoarea arenelor colorate, unde se infrunta cei mai mari jucatori ai Planetei Fotbal. Sunt 20 de ani de cand nu am mai participat la un Mondial si, de atunci, traim fiecare turneu final agatandu-ne visele de orice alte nationale de pe toate meridianele globului.

Dincolo de felul in care a fost desemnata gazda acestei editii si a celei din 2022, precum si de ceea ce inseamna Rusia in contextul politic, Cupa Mondiala ramane o bucurie si sarbatoarea oricarui om care iubeste fotbalul, chiar daca are sau nu o echipa implicata in mod direct la turneul final.

E o zi care a inceput foarte devreme, nu stiu daca din cauza caldurii insuportabile, care nu te mai lasa sa te odihnesti asa cum trebuie, sau datorita nerabdarii din jurul startului Mondialului. Meciul de debut și singurul de astazi, Rusia – Arabia Saudita, nu atrage deloc, dar curiozitatea și așteptarea de patru ani ne vor face, cu siguranță, să fim conectați la jocul de pe Lujniki. Altfel, pare genul de partidă despre care putem spune, parafrazându-l pe legendarul Bill Shankly, că și dacă s-ar fi jucat în fundul grădinii, am fi tras draperiile!

Dar nu trebuie să ne îngrijorăm prea tare. Fotbalul adevărat va începe cât de curând. Berea e deja la rece și nu putem decât să ne bucurăm la maximum de Cupa Mondială.

Facebook Comments

There are 0 comments .

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: