Sa visezi nu costa nimic! Acesta este sloganul care se potriveste cel mai bine echipei Fly Friends, ocupanta locului patru la prima editie a Cupei Intercartiere Falemi Nana. Daca nu au prins podiumul in competitia fotbalistica, „Prietenii zburatori” merita, cu siguranta, un premiu special pentru originalitate si spontaneitate atunci cand vine vorba sa se prezinte!
Incomparabili! Asa se considera cei de la Fly Friends, care au inceput sa joace fotbal in vremuri atat de indepartate ca nici nu isi mai amintesc! Cu toate acestea, se considera in mare forma si spun ca mai au mult pana sa imbatraneasca cu mingea la picior!
De ce Fly Friends? Simplu, pentru ca iubesc si zborul si fara aceste aripi, nu ar fi putut visa la intrarea in primele 24 de echipe ale Cupei Intercartiere, „in compania unora care ne-ar putea fi copii”, dupa cum declara chiar unul dintre eroii nostri. Nu au castigat trofeul cel mare pus in joc, ceea ce le-a dat lucru si le-a cam umplut toata vara pentru a afla motivele pentru care nu au pus mana pe medaliile de campioni ai competitiei pe care o considera fara egal! Totusi, Fly Friends au intrat in posesia unui cec de 500 de euro, bani pe care au promis inaintea fazei finale ca ii vor ascunde de neveste cu un scop maret! „Ne vom infiinta un club profesionist de golf in Principatul Monaco, o discoteca la Dubai si vom cumpara clubul Chelsea, al carui nume il vom schimba in Celsii!

Nu stim daca si-au putut duce la indeplinire obiectivele, insa nici nu ar avea vreo problema din acest punct de vedere. Asta pentru ca „prietenii zburatori” sunt obisnuiti inca de mici cu viata de lux. Astfel, niciunul dintre ei nu are vreo porecla pentru ca toti sunt prea seriosi. „Cand eram copii, guvernantele noastre nu si au permis niciodata sa ne spuna in vreun fel. Parca mi-aduc aminte ceva gen „Alteță…” Deh, e greu cand ai o copilarie in care faci naveta intre Miami si Viena. Asa eram noi in Militari: de bani gata…”
Pusi pe sotii, ocupantii locului patru la prima editie a Cupei Intercartiere Falemi Nana au, cu totii, povesti de viata interesante: „De la unul care a supravietuit unui accident grav, care era in gips tot, fara sanse de a merge din nou, iar acum va scrie istorie din calitate de capitan de echipa, pana la senzationalul nostru portar, care are 5 copii, dintre care 4 viitori fotbalisti la Cupa Intercartiere.”
Pentru ca sunt niste visatori, meciul pe care ar vrea sa-l vada de pe stadion este tocmai finala de la Sevilla din 1986, cand Steaua a castigat Cupa Campionilor Europeni. In acelasi timp, sunt si realisti, dar si boemi pana la cer si inapoi. Tocmai din acest motiv, ar accepta sa fie antrenati de oricine, nu si de Nana Falemi in persoana pentru ca este „workaholic si maniac cu pregatirea fizica. Ne-ar baga burtile in depresie si nu am mai bea berile cum se cuvine. Mai bine l-am invata noi cum se bea berea rece!”
Ei sunt Fly Friends, adica: Theodor Trandafir, Valentin Ovidiu Carjontu, Alexandru Radulescu, Gheorghe Dragusin, Laurentiu Ghiorma, Ionut Ungureanu, Ionut Stanica, Gabriel Petre, Georgica Petroiu si Dimciu Celnicu. Sau, dupa cum s-ar descrie tocmai baietii: „Cea mai frumoasa echipa ever!”
P.S. Editia a doua a Cupei Intercartiere Falemi Nana incepe chiar in acest weekend!
www.BogdanSocol.ro este partener media al Cupei Intercartiere Falemi Nana
Facebook Comments
Felicitări în primul rând lui Nana Falemi care a avut această inițiativă și ție care îi faci publicitate, mai ales că mass-media sportivă nu amintește mai nimic despre această competiție!
Off-topic: Ar fi interesant un articol despre situația Barcelonei, în contextul actual. Ce vor face în caz de independență?! Unde vor juca?!