Pare de necrezut, dar Gianluigi Buffon a intrat în ultimul sezon al unei cariere absolut fabuloase, începută în urmă cu 22 de ani, când Nevio Scala i-a bătut la uşă, în dimineaţa zilei de 19 noiembrie 1995 pentru a-l anunţa că va fi titular în meciul împotriva Milanului lui Fabio Capello. Ce a urmat, ştim deja cu toţii: Buffon a închis perfect poarta în faţa atacului condus de George Weah şi, de aici, a început drumul său spre intrarea în legendă. Provenit dintr-o familie de sportivi, tatăl, Adriano fiind halterofil, iar mama, Maria Stella, aruncătoare de disc, Gigi Buffon a stabilit astăzi un nou record european, prin cel de-al 171-lea meci jucat pentru squadra azzurra, 1-0 cu Israel. Ajuns la 39 de ani, portarul născut la Carrara, orașul renumit pentru celebra sa marmură, priveşte în urmă cu mândrie şi înainte cu seninătate, aşa cum a reieşit din interviul acordat recent cotidianului Marca, pe care vă invit să-l citiţi şi aici.
– De ce ai ales să fii portar?
– De mic, am avut un idol, Thomas N’Kono, portarul Camerunului. L-am vazut jucand la Italia ’90 si, in afara Italiei, Camerunul era echipa mea de suflet, cu toate ca au fost multi jucatori si in acea echipa a Italiei care mi-au placut mult.
– De ce ai stat atatia ani la Juventus?
– Pentru ca mi-a placut sentimentul de stabilitate. De aceea, am petrecut zece ani la Parma si 17 la Juventus. Imi place sa lucrez cu un grup de oameni inradacinati, cu care ma convietuiesc si ma inteleg bine. La final, ajungi sa te simti parte integranta in acest context si asa am decis sa raman in el definitiv.
– S-a pierdut sentimentul de apartenenta in fotbal astazi?
– Cu siguranta, da. A fost coplesit de afaceri. Fotbalul poate fi frumos pentru cine il vede sau pentru cine il practica. Pentru mine, toti anii acestia petrecuti la Parma si la Juventus au fost ceva foarte placut si frumos pentru ca in asemenea momente poti simti apropierea de toata lumea.
– Juventus este singura echipa din Italia care s-a mentinut la nivelul gigantilor din Europa. Care crezi ca este motivul?
– Pentru ca Juventus a stiut sa aiba un cadru de conducere de prim nivel, a stiut sa priveasca inainte, sa construiasca in prezent, dar sa se gandeasca si la viitor. De aceea, Juve a tinut la inaltime numele Italiei.
– Ce s-a intamplat in finala de la Cardiff cu Real Madrid?
– Am facut o prima repriza buna, dar am avut incredere in gandul ca putem face acest joc timp de 90 de minute. Ne-am gandit ca astfel am putea pune in dificultate Madridul. Cu toate acestea, ei au fost mai puternici si au castigat pe merit. Asta ne va servi ca lectie. Daca vom mai intalni Realul cu alta ocazie, probabil ca vom schimba modul de a aborda finala.
– Ce ati invatat de la acel meci?
– Am invatat ca in finale, trebuie sa cautam competenta intregii echipe. Doua dintre caracteristicile majore ale echipelor italiene sunt, dincolo de toate, camaraderia si solidaritatea defensiva. In schimb, in aceasta partida, noi am cautat sa jucam deschis si sa luptam corp la corp cu Real Madrid. Aici, s-a vazut superioritatea Realului. Atunci, am inteles ca am fi putut obtine mai mult daca am fi aplicat alte caracteristici ale jocului. Nu am inteles de ce am fi avut nevoie pentru a realiza un echilibru in meci.
– Superioritatea Madridului a fost si o chestiune mentala, dupa cum s-a tot intamplat in ultima vreme in finalele dintre spanioli si italieni?
– Da, da, in acest caz, da, insa in ultimii zece ani, echipele spaniole, inclusiv nationala, au avut foarte multa siguranta si convingere. Aceste lucruri le-au oferit multa liniste in orice fel de partida, in timp ce noua ne-au lipsit. Dar la final, sunt multumit de ceea ce am reusit cu Juventus. Daca in trei ani, am jucat doua finale de Champions League, inseamna ca si noi suntem puternici.
– Cum ti se pare nationala Spaniei?
– Spania este o echipa foarte puternica de zece ani incoace. A schimbat interpretii, dar filosofia sa de joc nu s-a alterat. Daca nu o tratezi cu maxima seriozitate, iti poate provoca numeroase daune.
– Poate Italia sa joace cu o alta abordare?
– Italia a schimbat totul, a inceput un nou proiect, creste noi jucatori … si are rezultate bune. Din ultimele zece meciuri disputate, am pierdut doar primul amical contra Frantei si acum cu Spania. In toate celelalte, am facut un joc bun si am vazut ca Italia poate propune lucruri diferite fata de traditia noastra.
– Ai inteles plecarea lui Iker Casillas de la Real Madrid?
– Nu am inteles-o pentru ca nu cunosc lumea Madridului si nu stiu dinamica acestui club, dar m-a intristat sa vad cum Iker pleaca la alta echipa.
– Crezi ca Real Madrid ar trebui sa transfere un portar precum Donnarumma?
– In ultimii 10 ani, Madridului nu i-a lipsit nimic, a cumparat cei mai buni jucatori. Dar este adevarat ca Keylor Navas este un portar foarte bun. Cu el a castigat doua trofee Champions League si a fost important in momentele cruciale. Nu cred ca este nevoie de un transfer pe acest post, rezultatele arata ca el este un invingator.
– Care au fost atacantii care ti-au pus cele mai mari probleme?
– Sa spunem ca nu au fost atat de multi in acesti ani. Dar cel care mi-a facut cele mai multe probleme a fost Ronaldo, brazilianul. Era prototipul jucatorului perfect: avea putere, viteza, intuitie, tehnica. Parea creat in laborator. Nu puteai crede ca o fiinta umana avea toate aceste calitati.
– Ti-e teama de o viata fara fotbal?
– Nu mi-e teama pentru ca iubesc viata. Prin urmare, nu mi-e frica sa inchid o paranteza. Datorez mult fotbalului pentru ca mi-a permis sa traiesc emotii incredibile si cred ca aceasta este singura valoare nepretuita pe care ti-o ofera aceasta viata: sa simti anumite vibratii in asemenea partide pe asemenea stadioane.
– Cum iti imaginezi viitorul apropiat?
– Viitorul va fi frumos. Cum, nu stiu pentru ca ma concentrez asupra prezentului. Daca vrei sa faci un lucru bine, nu te poti gandi prea mult la altul si la ce ai de gand sa faci. In fine, cand caseta se va termina, ma voi gandi si la ceea ce vine.
– Ti-ar placea sa antrenezi?
– Nu, nu, nu ma atrage pentru ca este o meserie foarte complicata si stresanta. Am jucat fotbal 23 de ani, in fiecare saptamana. In 1997, am inceput sa joc pentru echipa nationala, in Champions League … am adunat 20 de ani in aceste competitii. Inceperea unei vieti de antrenor acum este ceva cam complicat.
– Ai un sentiment diferit anul acesta pentru ca este ultimul ca fotbalist?
– Nu, nu, dorinta este de a continua sa fac o treaba buna si de a-mi indeplini obiectivele propuse pentru acest an. Determinarea mea, convingerile mele si modul de a trai viata profesionala au ramas intacte.
– Cum crezi ca va fi prima ta zi fara fotbal?
– Partea buna este ca va fi vara si imi voi lua o vacanta frumoasa.
written by You may also want to read
